Curierul Zilei - „O vară rock’n’roll” şi „Afacerea Tănase”
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
„O vară rock’n’roll” şi „Afacerea Tănase”
(0 voturi)
Friday, 03 May 2019

La Cinema „Bucureşti“

„O vară rock’n’roll” şi „Afacerea Tănase” 


Sîmbătă, de la ora 18:00, la Cinematograful de artă  „Bucureşti” va fi proiectat filmul „O vară rock’n’roll” (titlul original „Leto”/„Vară”), o coproducţie Rusia-Franţa. Regia îi aparţine lui Kirill Serebrennikov, în rolurile principale fiind Teo Yoo, Roman Bilyk, Irina Starshenbaum. Biografie a legendarei trupe „Kino”, expusă cu forţă şi entuziasm, „Leto”/ „O vară rock’n’roll” vorbeşte despre protest, libertate şi rezistenţă prin muzică.    

Un mix poetic de dragoste şi tinereţe, filmul evocă parcursul unei legende a rock-ului sovietic din anii ‘80, Viktor Toi (Teo Yoo), realizînd astfel un portret de excepţie a scenei rock underground din Leningradul acelor ani. Preţul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 75% pentru elevi şi de 50% pentru studenţi şi pensionari.

Sesiune Q&A cu scenaristul Liviu Tofan

Duminică, de la ora 18:00, va fi proiectat un film-eveniment, „Afacerea Tănase. Leapşa pe murite”, în regia lui Ionuţ Teianu. În film apar Virgil Tănase, Paul Goma, Matei Haiducu, dar şi... Nicolae Ceauşescu şi Fr. Mitterand! În anul 1982, François Mitterrand, proaspăt ales preşedintele Franţei, este pus faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu, dictatorul român, prin intermediul unei poveşti de spionaj demnă de un roman poliţist. Un conflict în plin Război Rece, o luptă dusă în culise de către serviciile secrete ale celor două state, DST, respectiv redutabila Securitate. În luna ianuarie 1982, Ceauşescu îi cere unuia dintre agenţii săi să asasineze la Paris doi disidenţi, pe scriitorii Virgil Tănase şi Paul Goma, ambii cetăţeni francezi. Însă acest agent al Securităţii, Matei Haiducu, cunoscut drept Matthieu Forestier, s-a dus la DST. Serviciile franceze au elaborat atunci una dintre cele mai incredibile operaţiuni din Războiul Rece. Acestea l-au răpit pe Virgil Tănase pentru a se crede că agentul i-a îndeplinit misiunea. Preşedintele Mitterrand, fiind la curent cu actul de manipulare, s-a exprimat public, lăsînd să se creadă autenticitatea răpirii şi anulîndu-şi vizita de stat prevăzută în România.  Scenaristul Liviu Tofan va fi prezent la întîlnirea cu publicul piteştean, acceptînd invitaţia! Liviu Tofan, un simbol al luptei împotriva comunismului din România, a emigrat, în 1973, în Germania. A fost angajat la Radio Europa Liberă ca redactor de ştiri, apoi a deţinut, din 1980, şefia redacţiei de ştiri, buletinele de ştiri fiind emisiunea cea mai urmărită a postului. Ulterior, a ajuns director adjunct al secţiei române. După Revoluţia din 1989, începînd din 1991, a condus biroul din România al postului. În 1994, Radio Europa Liberă a decis mutarea sediului de la München la Praga, iar Tofan s-a decis să trăiască în România. Din 2008 este director al Institutului Român de Istorie Recentă. A publicat volumele: „A patra ipoteză: anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj” şi „Şacalul securităţii: teroristul Carlos în solda spionajului românesc”. Preţul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 75% pentru elevi şi de 50% pentru studenţi şi pensionari.
I.Ivănoiu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1479

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info