Curierul Zilei - Sfinţii zilei
PRIMA PAGINA arrow Social Economic arrow Sfinţii zilei
 Publicitate pdf
Sfinţii zilei
(0 voturi)
Wednesday, 05 June 2019


Sfinţii zilei


În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.

 Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 107 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.
Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoşătoarea groază şi nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim robiţi de ei, şi să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător şi de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în afară de orice nădejde ne-a izbăvit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon.
Aceştia pentru Hristos şi pentru credinţa cea întru El, chinuiţi fiind de mai-marele Egiptului cu flămânzirea, cu setea şi cu frigul, lupta muceniciei au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 602

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Tânără condamnată la închisoare
Fapta-i fapta, dar tanara e condamnata cu executare, iar cel cu 1O dosare de conducere fara permis(+ alte fapte si dosar...
21/10/19 14:57 Mai mult...

La 12 ani, învăţat cum să fure!
10 dosare penale pentru conducere fără permis si alte 10 pentru furturi, dar totusi ...in libertate. Justitie romaneas...
21/10/19 13:59 Mai mult...

La 12 ani, învăţat cum să fure!
bai magistratilor de doi lei, asta are 10 dosare penale si este inca in libertate, pentru ce primiti voi salariu?
21/10/19 08:50 Mai mult...

La 12 ani, învăţat cum să fure!
si chiar nu reusim sai bagam la zdup sau trebuie sa omoare pe careva?
21/10/19 07:42 Mai mult...

Tânără condamnată la închisoare
ptr aceasta tanara s-a dat sentinta cu executare , dar ptr tiganii care au fost prinsi de mai multe ori fara permis si n...
21/10/19 07:02 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info