Curierul Zilei - Jurnalistul a lansat un volum despre Marea Unire
PRIMA PAGINA arrow Cultural Monden arrow Cultural Monden arrow Jurnalistul a lansat un volum despre Marea Unire
 Publicitate pdf
Jurnalistul a lansat un volum despre Marea Unire
(2 voturi)
Tuesday, 18 June 2019

Sterian Pricope, la Câmpulumg

Jurnalistul a lansat un volum despre Marea Unire


Sterian Pricopie, economist de profesie şi un remarcabil ziarist, prin vocaţie, a fost tot timpul atras de poveşti, interesante şi captivante, în care prezintă, cronologic, într-un stil plasat între istorie şi jur­na­lism, întâmplări uitate sau mai puţin cunoscute care au în prim-plan mus­celeni sau evenimente petrecute în Muscel.  

Duminică, 16 iunie la Ateneul „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu” din Voineşti a avut loc un eveniment cultural distinct. Este vorba despre prezentarea noului volum din Ciclul „Istorii Neconvenţionale din Muscel”, autor fiind Sterian Pricope, lucrare dedicată integral contribuţiei muscelene la realizarea Marii Uniri. Invitaţi de onoare au fost academicianul Gheorghe Păun şi regizorul piteştean Şerban Marinescu, ultimul fiind şi autorul prefaţei, în care, printre altele, a menţionat că în textele cărţii a descoperit posibile scenarii pentru viitoarele sale filme.

Cea de-a şaptea apariţie editorială

 Volumul restituie memoriei locale, printre altele, personaje şi evenimente uitate sau cenzurate în anii regimului comunist, precum şi fotografii şi documente din arhive interne sau străine, publicate în premieră în România. Iată câteva titluri din sumarul atractiv pentru orice iubitor de istorie şi, în general, de lectură: Musceleanul Nicolae N. Rucăreanu şi pledoaria lui din revista „Transilvania” pentru o cale ferată între Braşov şi Câmpulung; Muscelul în timpul ocupaţiei germane: fotografii inedite din albumul unei asistente medicale; Condamnaţi la moarte pentru că au strigat „Trăiască România Mare; Povestea de război a unui ostaş muscelean: mângâiat de Regină, decorat cu Virtutea Militară, avansat în grad şi însurat! Cum primul război mondial a fost subiectul principal, atmosfera de atunci a fost sugerată de prezenţa unor prieteni echipaţi în uniforme militare de epocă.În cuvântul său, autorul a evocat faptul că, în urmă cu 30 de ani, s-a căsătorit cu o localnică, după care s-a stabilit în Lereşti. Cu volumul pe care l-a prezentat duminică, Sterian Pricope a  ajuns la cea de-a şasea apariţie editorială care are ca subiect istoria Câmpulungului şi a Muscelului.
  B.Radu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1426

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net
Click view

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

RMN şi computer tomograf de ultimă generaţie!
exact.aparatul rmn face investigatii doar la coloana.restul la muntenia.platim taxe la stat sa ne tratam la privat
19/01/20 10:32 Mai mult...

Doar victoria contează!
Pentru echipa Pitestiului conteaza Ioane ,ca acum primaria e la psd asta e mai putin important,ce ai vrea sa nu sustina ...
19/01/20 10:26 Mai mult...

Tinerii vor avea CI de la 12 ani
Romania fiind sluga poponarilor de la Bruxelles se conformeaza la tot ce ordona strainii. Iar poporul hastag rezistent s...
19/01/20 09:17 Mai mult...

Martori cercetaţi de DNA pentru nesinceritate!
Schiopul Cornel nu este cumva preot?!
19/01/20 00:20 Mai mult...

Hotel Regal în paragină!
Pe Coasta de Azur un frate mai mare, hotel Negrescu este și astăzi unul dintre cele mai scumpe și admirate. Când pro...
18/01/20 18:37 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fii reporter!

Zi record

Marţi, 14.01.2020

--- 3.288 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info