Curierul Zilei - Sfinţii zilei
 Publicitate pdf
Sfinţii zilei
(0 voturi)
Saturday, 22 June 2019


Sfinţii zilei


În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Eusebie, episcopul Samosatelor (+ 380).


Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, şi era râvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credinţe, şi avea atâta vitejie a sufletului, şi atâta defăima lucrurile acestea trecătoare, şi se nevoia ca să se sporească dreapta credinţă şi Ortodoxia, măcar că împăratul avea gând împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci când îl înfricoşa şi îl înspăimânta Constantie că-i va tăia mâna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dânsul, el a întins amândouă mâinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decât să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie şi a lui Iulian, căzând Valens în boala relei credinţe ariene, l-a scos din scaunul său şi l-a osândit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfântul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de râul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte şi biruinţe ce făcuse în aceleaşi lupte, şi-a aflat sfârşitul mucenicesc, că aruncând o femeie făcătoare de rele şi ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiş, lovi pe sfântul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfântul a iertat-o, urmând Stăpânului său şi întâiului Mucenic Ştefan. Deci se face soborul şi praznicul lui în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor.
Zinon muceniculAceştia erau din Filadelfia Arabiei, care din vechi se numea Eman. Zinon se afla ostaş cu rânduială, având pe Zinas slugă, şi aflând pe Maxim guvernatorul că jertfea idolilor, s-au declarat şi s-au arătat cine sunt; pentru care Zinon a fost bătut cu vine de bou, iar el stând aproape de jertfelnic, lovindu-l cu piciorul, l-a răsturnat. Pentru aceasta a fost cumplit chinuit, apoi fiind băgat în temniţă, i s-au pus picioarele în butuc, unde intrând Zinas şi fericind şi sărutând legăturile lui, a fost închis şi el din porunca guvernatorului. După aceea au fost scoşi iarăşi la întrebare, şi nevrând a se lepăda de Hristos, au fost supuşi la nenumărate şi felurite chinuri, iar la urmă li s-au tăiat capetele cu sabia. Şi se face praznicul lor, în sfânta mucenicie a Sf. Gheorghe la Chiparisie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Pombian, care în mare fiind aruncat s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Galation, care în mare fiind aruncat s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenice Iuliani (Iuliana) şi Satornin fiul ei, care prin foc s-au săvârşit.
Sfânta Iuliana a fost aruncată în foc împreună cu copilul ei pentru vina de a fi fost creştină.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Paulin, episcop de Nola (Italia - regiunea Campania, provincia Napoli).
Sfântul nostru Părinte Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocraţie romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania şi în Spania. A primit o educaţie rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai mare orator al acelei vremi şi a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeţi ai creştinătăţii latine. Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au şi fost încredinţate înalte sarcini politice: deveni membru al Senatului, primi demnitatea de consul şi chiar sarcina de guvernator al Campaniei (380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărţindu-şi timpul între administrarea afacerilor sale si activităţile literare. Amin.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 736

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Victoria este obligatorie!
Decat asa fotbal mai bine desfintati aceasta echipa de golani care ne mananca banii. Mai bine lipsa! Campionii FC Arges?...
21/10/19 19:42 Mai mult...

Victoria este obligatorie!
O porcarie de echipa!Ce mai cauta Prepelita? Asta se numeste portar? Nici la Muntenia nu are loc. Sa fim seriosi baieti!...
21/10/19 19:36 Mai mult...

Victoria este obligatorie!
O porcarie de echipa!
21/10/19 19:26 Mai mult...

Tânără condamnată la închisoare
Fapta-i fapta, dar tanara e condamnata cu executare, iar cel cu 1O dosare de conducere fara permis(+ alte fapte si dosar...
21/10/19 14:57 Mai mult...

La 12 ani, învăţat cum să fure!
10 dosare penale pentru conducere fără permis si alte 10 pentru furturi, dar totusi ...in libertate. Justitie romaneas...
21/10/19 13:59 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info