Curierul Zilei - A furat motorină, bani şi accesorii auto
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow Fapt Divers arrow A furat motorină, bani şi accesorii auto
 Publicitate pdf
A furat motorină, bani şi accesorii auto
(0 voturi)
Wednesday, 26 June 2019


A furat motorină, bani şi accesorii auto


Un dâmboviţean în vârstă de 38 de ani, a ajuns în ares­tul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, fiind acuzat de furt. Acesta a intrat într-o gospodărie din comuna Răteşti şi a furat ce i-a picat în mână. Evident, nu chiar tot, ci numai lucrurile de valo­are...Potrivit plângerii pă­gu­başului valoarea preju­diciului depăşeşte suma de 10.000 de lei.  

„În ziua de 24 iunie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Politie Rurală Leordeni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi au reţinut un bărbat de 38 de ani din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa.
 Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii mai. bărbatul bănuit de săvârşirea faptei ar fi sustras carburant din două autocamioane, precum şi o sumă de bani şi patru faruri de autocamion.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni“, declara Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.
Cel reţinut este Cătălin G. Acesta a fost dus în faţa procurorului iar acesta a luat măsura controlului judiciar, dispunând eliberarea inculpatului. Cercetările oamenilor legii au stabilit că în cursul nopţii de 10 spre 11 mai, cel amintit, a intrta într-o gospodărie din Răteşti.
În curtea erau parcate două autocamioane, ale căror rezervoare le-a golit, furând aproximativ 400 de litri de motorină.
A intrat prin efracţie şi în casă de unde, a sustras toţi banii pe care i-a găsit şi la plecare, a mai luat cu el şi farurile.
După comiterea furtului, păgubaşul a reclamat că i-a fost furată toată valuta pe care o avea în casă, ceea ce necesită verificări suplimentare, ca nu cumva ca păgubaşul să fi exagerat.
De aceea, prejudiciul nu a fost calcuat cu precizie, fiind estimat la peste 10.000 de lei.
M.Sandu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1151

Comentarii (3)
Scris de Marcos in 26-06-2019 20:58 - Vizitator
 
 
S-a întors roata? 😁😁😁😁
 
Scris de Valică in 26-06-2019 13:26 - Vizitator
 
 
Are cum să dovedească țaganul că avea valută, sau e doar cioacă ?
 
Scris de cateasca in 26-06-2019 09:19 - Vizitator
 
 
aolo,a furat de la tigani?ce bine,tiganii fura din tirurui afara si acasa sunt furati,saraciiii.
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Romii din Merişani au devastat hanul!
Păcat. Uite eu nu am unde sa mă duc cu copil mic de 2 ani și 4 luni. Soțul meu este consumator anrait de alcool. Și...
18/10/19 19:02 Mai mult...

Debut cu stângul pentru Badea!
De acord cu dl Cris. Masuri urgente. Facuta curatenia de iarna la aceasta echipa.f
18/10/19 16:50 Mai mult...

Să ne ferească Dumnezeu de omul frustrat cu cont pe Facebo...
Contestatarii de acum sunt multi si vocali, cum multi si vocali au fost votantii PSD in 2016. Si acestia din urma dadeau...
18/10/19 13:18 Mai mult...

Femeie închisă pentru furt de curent!
A reușit să fenteze alți hoți. Nu a plătit proiect-aviz-racord la rețea. Nu plătește abonament lunar. Nu pl...
18/10/19 11:22 Mai mult...

Să ne ferească Dumnezeu de omul frustrat cu cont pe Facebo...
Dle Cititor, vă mulțumesc. Utilizați aluzii și ironii fine dar decente și inteligente. Nu mă pot supăra pe dvs. A...
18/10/19 10:52 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info