Curierul Zilei - Zilele Câmpulungului pe stadion
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
Zilele Câmpulungului pe stadion
(0 voturi)
Saturday, 13 July 2019

Dezamăgirea câmpulungenilor!

Zilele Câmpulungului pe stadion


Mai sunt puţine zile, până când autorităţile locale organizează ca în fiecare an, zilele municipiului. Anul acesta din cauza lucrărilor de reabilitare din centrul oraşului, administraţia locală a luat decizia de a muta toate evenimentele dedicate zilelor muncipiului Câmpulung, undeva mai retras şi anume pe stadionul unde se organizează de  obicei competiţii sportive. Pe paginile de socializare deja s-au lansat multe dezamăgiri cu privire la schimbarea locaţiei.    

Câmpulungenii au fost informaţi despre noul amplasament al sărbătorii, stadionul municipal, în privinţa căruia nu băgăm mâna în foc că va fi definitiv, după ce autorităţile vor constata că mulţimile nu vor fi din cale-afară de încântate de strămutarea „bâlciului”.  Anul acesta negoţul stradal, se mută de pe Bulevardul „Pardon” pe stadion. Asta deşi bulevardul n-a intrat în reabilitare, condiţia care impunea transferarea târgului în afara centrului, şi aşa sufocant pe perioada verii şi fără suplimentul de aglomeraţie generat de talciocul aferent zilelor Câmpulungului.

Programul spectacolelor

A fost întocmit şi un program artistic astfel vineri, 19 iulie, în intervalul orar 20.00-24.00, concertele vor fi  susţinute de: Marius Bălan, Tinna, Aurel Moldoveanu, Shwan Ceantar, Sanda Ladoşi, Proconsul iar sâmbătă, 20 iulie, în intervalul 20.30-24.00, concertul va fi susţinut de Melinna, Sonny Flame, Anda Adam, Hara şi Compact.
Între 18 şi 21 iulie 2019, stadionul şi zona din vecinătate vor găzdui inclusiv activităţile de distracţie, comerţul cu amănuntul de produse alimentare şi alimentaţie publică, produse textile şi de artizanat, marochinărie, încălţăminte, jucării şi târgul tradiţional. Terenul stadionului muncipal are o suprafaţă de 1780 mp, loc destul de spaţios pentru toate activităţile prezentate mai sus. A XXI-a ediţie a zilelor Câmpulungului debutează luni, 15 iulie, de la ora 9.30, cu deschiderea Taberei de Matematică, organizată de Lions Club, în amfiteatrul Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”. Programul nu este modificat prea mult faţă de cel de anul trecut, supriza din acest an fiind că se organizează „Zilele Culturii Rrome”. Duminică, 21 iulie se vor închide zilele oraşului Câmpulung cu un concert de muzică populară susţinut de: Denisa Grecu, „Doruri Muscelene” şi Gavriil Prunoiu, Elena Sima, Olguţa Berbec, Gelu Voicu, Petrică Mîţu Stoian, acompaniaţi de orchestra condusă de profesorul Cătălin Iancu.
Bogdan Radu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1817

Comentarii (1)
Scris de Musceleanu' in 19-07-2019 09:03 - Vizitator
 
 
Sa avem Pardon! 
Dom'primar face in muncipiu nostru mare paranghelie. 
O porcarie crasa, de cel mai mare prost gust! 
Se lalaie de ani buni sa toarne niste betoane in centru,nimeni nu stie, de fapt, de ce se fac lucrarile respective. Bani sifonati! 
Strazile sunt pline de gropi,orasul eplin de delicventi! 
Primaru'isi vede de afacerile lui prin tara, de vilisoare prin Poiana si pe litoral.  
Pacat de oraselul asta ,altadata plin de verdeata,curat, linistit si vesel
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info