Curierul Zilei - Fani pe teren şi antrenor în pumni!
PRIMA PAGINA arrow Sport arrow Fani pe teren şi antrenor în pumni!
 Publicitate pdf
Fani pe teren şi antrenor în pumni!
(0 voturi)
Wednesday, 17 July 2019

Liga 1 - Retrospectiva etapei 1

Fani pe teren şi antrenor în pumni!


Prima etapă a noului sezon de Liga I a fsot una urmărită de scandaluri. Sâmbătă, antrenorul Astrei, Dan Alexa a fost luat la pumni, la vestiare, de impresara Ana Maria Prodan, iar luni antrenorul Gaz-ului a fos ttrimis în tribune p+entru proteste vehemente, în timp ce la Ovidiu, fanii lui Dinamo au intrat pe teren, întrerupând partida mai bine de 20 de minute. Revenind la rezultate, etapa a început cu o remiză, la Voluntari, a continuat cu o altele la Giurgiu şi la Cluj, pentru ca duminică gazdele să câştige la Craiova şi la Piteşti. Luni, nou promovata Chindia a remizat la Mediaş, iar Dinamo a fost umilită de câştigătoarea Cupei.


Remiză albă

# FC Voluntari - Sepsi Sf Gheorghe 0-0
FC Voluntari şi Sepsi au jucat primul meci din noul sezon al Ligii 1. Cele două echipe au început timid meciul, iar Popadiuc a fost aproape de gol, când a tras pe lângă vinclu. Același Popadiuc a fost la originea unei alte faze, însă Căpăţână a tras pe lângă. Deac a tras primul şut pe poarta lui Niczuly, însă portarul oaspeţilor a prins. Cea mai mare ocazie le-a aparţinut tot jucătorilor lui Bergodi, când Armaş a reluat cu capul, din apropiere, dar portarul lui Sepsi a prins din nou. Până la final Costin a mai ratat o şansă pentru Voluntari, în timp ce meciul s-a încheiat cu primul şut pe spaţiul porţii al celor de la Sepsi, trimis de Dylan Flores. FC Voluntari - Sepsi s-a terminat 0-0, în primul meci din noul sezon.Sepsi reuşise înainte de începerea campionatului o campanie de transferuri deosebită achiziţionându-i pe jucătorii Jacob Adebanjo (Nigeria, 25 de ani), Ioan Andrei Dumiter (20 de ani), Horaţiu Moldovan (21 de ani), Michael Blauensteiner (Austria, 24 de ani), Hrvoje Barisic (Bosnia, 28 ani) şi Hilal Ben Moussa (Olanda, 27 de ani), Radoslav Dimitrov (30 de ani, fundaş), Răzvan Tincu (31 de ani, fundaş) şi Konongo Hugo (27 de ani, fundaş).

Alexa, bătut

# Astra Giurgiu - FC Botoşani 2-2 (1-2)
Spectacol total în meciul dintre Astra şi Botoşani. Echipa lui Marius Croitoru a deschis scorul dintr-un penalty obţinut de Golofca şi transformat de argentinianul Rodriguez. Oaspeţii au dat repede şi golul de 2-0, prin Ogenda. Astra nu a renunţat la luptă şi a redus din diferenţă chiar înaintea pauzei, prin Vasile Gheorghe. În ultimele 20 de minute, Botoşaniul a jucat în 10 oameni: Patache a luat direct cartonaşul roşu pentru un fault asupra lui Radunovic. Din lovitura liberă rezultată, Astra a restabilit egalitatatea. Adus de la Netanya, din Israel, fundaşul David Tiram a marcat la primul său meci în Liga 1. Astra n-a găsit şi golul victoriei, iar rezultatul final a fost 2-2. Astra – FC Botoşani a fost primul meci al antrenorului Dan Alexa pe banca giurgiuvenilor, dar, totodată şi debutul lui Marius Croitoru ca tehnician al moldovenilor. Echipa din Botoşani a suferit mari schimbări în lot, faţă de sezonul trecut. În etapa viitoare, Astra joacă pe terenul lui Poli Iaşi, iar FC Botoşani primeşte vizita Voluntariului. Spectacol a fost nu numia pe teren ci şi după meci la vestiare. Antrenorul Dan Alexa a primit un pumn din partea impresarei Ana Maria Prodan, incidentul fiind filmat de televiziuni. Cei doi au spus după, că s-au certat pe nişte transferuri ratate, însă zvonurile au scos la iveală o criză de gelozie a soţiei lui Reghecapf.

3 meciuri fără victorie

# CFR Cluj - Poli Iaşi 1-1 (1-0)
Ardelenii rămân fără victorie şi după al treilea meci oficial al sezonului. Campioana a deschis scorul în prima repriză a meciului cu Poli Iaşi prin Ciprian Deac. Repriza secundă a fost controlată însă de oaspeţi. Kosovarul Loshaj a egalat, la o fază în care ambii fundaşi centrali ai CFR-ului au atins mingea înainte ca aceasta să intre în poartă. Noua echipă a lui Mihai Teja a avut apoi şansa de a trece în avantaj. CFR-ul a răspuns prin Deac, a cărui reluare din faţa porţii a fost slabă. În minutul 90, Poli Iaşi putea da lovitura: Andrei Cristea a nimerit bara, iar partida s-a terminat 1-1. CFR Cluj reuşise un ultim transfer înaintea meciului cu Poli Iaşi: fundaşul francez Mike Cestor. Moldovenii au reuşit şi ei să-l readucă la echipă şi pe atacantul Andrei Cristea (35 de ani), care a fost transferat la începtul anului la Universitatea Craiova, dar nu a avut prea mari realizări la gruparea olteană. Clubul moldovean intenţionează să-l coopteze în conducere după ce se va retrage din activitatea de jucător. Pe CFR Cluj o aşteaptă acum returul cu Astana, din primul tur preliminar al UEFA Champions League.

Victorie în prelungiri

# Universitatea Craiova - Academica Clinceni 3-2 (2-1)
 Meci nebun în Bănie, între Universitatea Craiova şi nou-promovata Academica Clinceni. Oltenii au deschis scorul, după ce Răuţă a deviat mingea în proprie poartă. Echipa lui Ilie Poenaru a egalat, prin Adrian Şut, dar Craiova a revenit în avantaj până la pauză. Martic a profitat de ieşirea greşită a lui Calancea şi a înscris pentru 2-1. În repriza secundă, puştiul de 16 ani Ştefan Baiaram putea închide meciul, dar a nimerit bara. Finalul de partidă a fost incredibil: Clinceniul a pus presiune pe apărarea oltenilor. Paţurcă şi Nsiah au avut şi ei câte o bară. În minutul 3 al prelungirilor, Nsiah a dat golul de 2-2, iar fanii Craiovei i-au cerut demisia lui Corneliu Papură. La ultima fază, Vasile Constantin a înscris însă golul victoriei, printr-o super-execuţie. Gruparea olteană are un singur gând în acest sezon, să câştige titlul de campioană. Ilfovenii joacă pentru prima oară în istoria clubului în primul eşalon. Universitatea Craiova este aproape calificată în turul ecund preliminar din Europa League. Pe olteni îi aşteaptă acum al doilea meci cu Sabail, din primul tur preliminar al Europa League. Partida se joacă joi, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1, dar poate fi urmărit şi pe digisport.ro, pentru abonaţii RCS-RDS.

Spectacol la Piteşti

# FCSB - Hermannstadt 4-3 (2-1)
Debut spectaculos pentru FCSB în noul sezon. Roş-albaştrii au învins-o pe Hermannstadt la capătul unei confruntari cu șapte goluri pe stadionul din Piteşti. Vicecampionii au deschis scorul prin Florinel Coman. Eroul naţionalei de tineret din meciul cu Anglia şi-a trecut în cont şi o pasă decisivă. L-a servit ideal pe Hora, care a înscris golul său cu numărul 50 în campionatul României. În chiar ultimul minut al primei reprize, Tsomou a redus din diferenţă. Bogdan Andone a mutat în ofensivă şi a forţat cu Dennis Man. Arădeanul a avut nevoie de numai un minut pentru a-şi trece numele pe tabelă. Hermannstadt nu a renunţat la luptă şi a reintrat în cărţi după golul lui Dandea. Cu toată opoziţia portughezului Figueiredo, debutant în Liga 1, FCSB a mai marcat o dată. Nedelcu a înscris din centrarea nou-venitului Vînă. Nu a fost rezultatul final. În prelungiri, sibienii au scos un penalty, transformat în gol cu mari emoţii de Debeljuh. S-a terminat 4-3 şi FCSB a obţinut toate punctele. Sibienii s-au salvat dramatic de la retrogradare în sezonul trecut în timp ce FCSB a jucat prima partidă oficială din acest an competiţional cu Milsami Orhei (2-0), în turul inaugural din preliminariile Europa League.

Remiză cu nou promovată

# Gaz Metan Mediaş - Chindia Târgovişte 2-2 (2-0)
Chindia Târgovişte a debutat cu o surpriză în Liga 1. Conduşi cu 2-0 la Mediaş, dâmboviţenii au marcat de două ori după pauză şi au plecat cu un punct. La finalul partidei, Viorel Moldovan s-a arătat mulţumit de rezultat. Gaz Metan a început tare meciul cu nou promovata Chindia, care a încasat două goluri până la pauză. După doi ani petrecuţi în Bulgaria, Sergiu Buş a semnat o dublă, la revenirea în Liga I. Partea secundă a început cu o nouă ocazie a ardelenilor, dar Olaru a nimerit bara. Scăpaţi de golul care putea încheia meciul, oaspeţii au devenit la rândul lor periculoşi, iar Neicuţescu a redus din handicap în minutul 65. Finalul a fost incendiar. Droppa a comis henţ în careu şi Chindia a primit penalty, la semnalizarea asistentului. Bic a făcut 2-2 şi jucătorii lui Viorel Moldovan au plecat cu un punct, chiar dacă pe final Droppa a trecut pe lângă un gol de senzaţie. În final a fost scandal, antrenorul Gazului, Edi Iordănescu, terminând meciul în tribuna, din cauza protestelor de la penalty-ul primit. Gazdele solicitat şi ele un penalty, în final, la un presupus henţ în careu, dar reluările nu sunt concludente.

Măcel la Ovidiu

# Viitorul - Dinamo 5-0 (1-0)
”Câinii” s-au făcut de râs în faţa Viitorului şi au încheiat prima etapă pe ultimul loc. Viitorul a spulberat-o pe Dinamo şi este primul lider al Ligii 1. De nouă minute a avut nevoie Gabi Iancu pentru a înscrie. Atacantul constănţenilor a fost aproape de dublă, după ce l-a driblat pe Straton. Iancu şi-a mai trecut în cont o ratare, după o fază reuşită de George Ganea. Dorit de FCSB în această vară, olandezul De Nooijer a pasat decisiv pentru golul de 2-0 reuşit de Ganea, imediat după pauză. Şi Măţan a fost aproape de gol, iar recitalul constănţenilor a continuat. Abia introdus, Calcan a dus scorul la 3-0, iar câţiva fani dinamovişti nu au mai rezistat şi au intrat pe teren. După mai bine de 20 de minute de întrerupere, în care galeria lui Dinamo a fost evacuată, Iancu şi Eric au dus scorul la 5-0, rezultatul final de la Ovidiu. De patru ori în istorie mai pierduse Dinamo la cinci goluri diferenţă în Liga 1.
Sursa: www.digisport.ro

Champions League -  Turul 1 preliminar - retur

S-au jucat ieri
n 18:00 Shkendija (Mkd) - Kalju (Est)
    (în tur 1-0)
n 20:30 Saburtalo Tbilisi (Geo) - Sheriff
    Tiraspol (Mda) (în tur 3-0)
n 21:00 Torshavn (Fai) - HJK (Fin) (în tur 3-0)
n 21:00 Valletta (Mlt) - Dudelange
    (Lux) (în tur 2-2)
n 21:45 Steaua Ro;ie (Srb) - Suduva
    (Ltu) (în tur 0-0)
n 21:45 Feronikeli (Kos) - TNS (Wal) (în tur 2-2)
Astăzi
n 19:30 Riga (Lat) - Dundalk (Irl) (în tur 0-0)
n 20:00 AIK (Swe) - Ararat-Armenia (Arm) (în tur 1-2)
n 20:00 Qarabag (Aze) - Partizani (Alb) (în tur 0-0)
n 20:00 Rosenborg (Nor) - Linfield (Nir) (în tur 2-0)
n 20:30 Ludogorets (Bul) - Ferencvaros (Hun) (în tur 1-2)
n 21:00 CFR Cluj (Rou) - FC Astana (Kaz) (în tur 0-1)
n 21:00 Piast Gliwice (Pol) - BATE (Blr) (în tur 1-1)
n 21:15 Maribor (Slo) - Valur (Ice) (în tur 3-0)
n 21:15 Sutjeska (Mne) - Slovan Bratislava (Svk) (în tur 1-1)
n 21:45 Celtic (Sco) - Sarajevo (Bih) (în tur 3-1)

Europa League -  Turul 1 preliminar - retur

S-au jucat ieri
n 18:00 Banants Yerevan (Arm) - Cukaricki (Srb)
    (în tur 0-3)
n 20:00 Klaksvik (Fai) - Riteriai (Ltu) (în tur 1-1)
n 21:30 Titograd (Mne) - CSKA Sofia (Bul)
    (în tur 0-4)
Astăzi
n 19:00 Chikhura (Geo) - Fola (Lux) (în tur 2-1)
Mâine
n 15:00 Tobol (Kaz) - Jeunesse Esch (Lux) (în tur 0-0)
n 17:30 K. Almaty (Kaz) - Siroki Brijeg (Bih) (în tur 2-1)
n 17:30 Makedonija Mkd) - Alashkert (Arm) (în tur 1-3)
n 18:00 Teuta (Alb) - Ventspils (Lat) (în tur 0-3)
n 18:30 Inter Turku (Fin) - Brondby (Den) (în tur 1-4)
n 19:00 Levadia (Est) - Stjarnan (Ice) (în tur 1-2)
n 19:00 RFS (Lat) - Olimpija Ljubljana (Slo) (în tur 3-2)
n 19:00 Rovaniemi (Fin) - Aberdeen (Sco) (în tur 1-2)
n 19:30 Din. Minsk (Blr) - FK Liepaja (Lat) (în tur 1-1)
n 19:30 Levski Sofia (Bul) - Ruzomberok (Svk) (în tur 2-0)
n 20:00 Apollon (Cyp) - Kauno Zalgiris (Ltu) (în tur 2-0)
n 20:00 Cracovia (Pol) - Dun. Streda (Svk) (în tur 1-1)
n 20:00 Haugesund (Nor) - Cliftonville (Nir) (în tur 1-0)
n 20:00 Milsami (Mda) - FCSB (Rou) (în tur 0-2)
n 20:00 Neftci Baku (Aze) - Speranta Nisporeni
    (Mda) (în tur 3-0)
n 20:00 Petrocub (Mda) - AEK Larnaca (Cyp) (în tur 0-1)
n 20:00 Torpedo Kutaisi (Geo) - Ordabasy (Kaz)
    (în tur 0-1)
n 20:00 Univ. Craiova (Rou) - Sabail (Aze)
    (în tur 3-2)
n 20:00 Vaduz (Lie) - Breidablik (Ice) (în tur 0-0)
n 20:00 Zalgiris (Ltu) - Honved (Hun) (în tur 1-3)
n 20:00 Zrinjski (Bih) - Akademija Pandev (Mkd) (în tur 3-0)
n 20:30 H. Beer Sheva (Isr) - Laci (Alb) (în tur 1-1)
n 20:30 Niedercorn (Lux) - Cork City (Irl) (în tur 2-0)
n 20:30 Engordany (And) - Dinamo Tbilisi (Geo) (în tur 0-6)
n 21:00 B36 Torshavn (Fai) - Crusaders (Nir) (în tur 0-2)
n 21:00 Hajduk Split (Cro) - Gzira (Mlt) (în tur 2-0)
n 21:00 Hibernians (Mlt) - Shakhtyor Soligorsk (Blr)
    (în tur 0-1)
n 21:00 Kukesi (Alb) - Debrecen (Hun) (în tur 0-3)
n 21:00 MOL Fehervar (Hun) - Zeta (Mne) (în tur 5-1)
n 21:00 Mura (Slo) - Maccabi Haifa (Isr) (în tur în tur 0-2)
n 21:00 Norrkoping (Swe) - St. Patricks (Irl) (în tur 2-0)
n 21:30 Shkupi (Mkd) - Pyunik Yerevan (Arm) (în tur 3-3)
n 21:30 Vitebsk (Blr) - KuPS (Fin) (în tur 0-2)
n 21:45 Ballymena (Nir) - Malmo FF (Swe) (în tur 0-7)
n 21:45 Buducnost (Mne) - Narva (Est) (în tur 2-0)
n 21:45 Domzale (Slo) - Balzan (Mlt) (în tur 4-3)
n 21:45 Kilmarnock (Sco) - Connahs Q. (Wal) (în tur 2-1)
n 21:45 Radnicki Nis (Srb) - Flora (Est) (în tur 0-2)
n 21:45 Rangers (Sco) - St Josephs (Gib) (în tur 4-0)
n 21:45 Trnava (Svk) - Radnik Bijeljina (Bih) (în tur 0-2)
n 22:00 KR Reykjavik (Ice) - Molde (Nor) (în tur 1-7)
n 22:00 Legia (Pol) - Europa FC (Gib) (în tur 0-0)
n 22:00 Shamrock Rovers (Irl) - Brann (Nor)
    (în tur 2-2)
S.M.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 800

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Chiuretaj făcut la lumina unui telefon
Jegule, ai mâinile murdare de șpagă !
13/12/19 22:13 Mai mult...

Cititorii mei, stăpânii mei sau despre încă o diversiune
Bah Trivalene,de la tine aveam pretenții, ești un comentator constant și cât de cât onorabil fără sa ieși în de...
13/12/19 21:37 Mai mult...

Chiuretaj făcut la lumina unui telefon
Un șpăgar agresiv și ordinar. Așa poate fi caracterizat șeful ginecologiei din județean, cel mai veros infractor,n...
13/12/19 19:58 Mai mult...

Porsche şi Mustang distruse de un Logan
DNA SA VINA SA VA IA! CAND VA TREZITI SI INTRATI IN FORTZA IN MEDICII DE LA JUDETEAN??? CEI MAI CORUPTI SI SPAGARI DIN R...
13/12/19 17:58 Mai mult...

Chiuretaj făcut la lumina unui telefon
DNA SA VINA SA VA IA! CAND VA TREZITI SI INTRATI IN FORTZA IN MEDICII DE LA JUDETEAN??? CEI MAI CORUPTI SI SPAGARI DIN R...
13/12/19 17:55 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info