Amical FC Argeş-FC Pucioasa |
Tuesday, 23 July 2019 | ||||
FotbalAmical FC Argeş-FC PucioasaFotbaliştii de la FC Argeş vor disputa mâine cel de-al cincilea meci de verificare din această perioadă precompetiţională. Echipa pregătită de Nicolae Dică va întâlni de la ora 11, pe stadionul Nicolae Dobrin pe FC Puciopasa, formaţie care evoluează în liga a treia. În cele patru partide de verificare disputate până acum, alb-violeţii au obţinut trei remize şi o victorie. Piteştenii au încheiat la egalitate partidele cu Chindia Târgovişte(0-0), Concordia Chiajna(1-1) şi Turris Turnu Măgurele(1-1) şi au reuşit să se impună cu 3-0 în disputa cu Progresul Spartac Bucureşti, formaţie de liga a treia.
Lupte Pe podium la Campionatul NaţionalÎn perioada 19-21 iulie, la Reşiţa a avut loc Campionatul Naţional de Lupte Greco Romane şi Libere rezervate seniorilor. La întrecerea la care au participat cei mai buni sportivi din ţară, CSM Piteşti a reuşit să câştige două medalii de bronz prin Cătălin Miron la categoria 77 kg şi Emanuel Croitorul la 87 kg. în afară de aceste două urcări pe podium, clubul din Ştrand şi-a mai trecut în cont şi un loc 5 prin Miohai Croitor la categoria 130 kg. Luptătorii argeşeni sunt pregătiţi de antrenorii ovidiu Croitor şi Cătălin Miron. Baschet Debut cu victorie la Jocurile Europene Universitare!Până la sfârşitul acestei săptămâni, la Poznan, în Polonia se desfăşoară ediţia 2019 a Jocurilor Europene Universitare. La baschet masculin, România este reprezentată de Universitatea Piteşti, campioana naţională a României. Piteştenii, antrenaţi de Leonard Fleancu şi Florin Cojanu, fac parte din Grupa A, alături de Universităţile din Poznan, PECS şi Madrid. În primul meci, disputat duminică, românii s-au impus în faţa gazdelor din Polonia, cu scorul de 90-79. Din lot fac parte Marius Ciotlăuş, Lucian Chirof şi Mihai Căprărescu, jucători ce au încheiat stagiunea 2018-2019 alături de BCM U Piteşti. Ciotlăuş a fost MVP-ul primei victorii, reuşind să încheie duelul cu 29 de puncte, în timp ce Lucian Chirof a totalizat 8puncte, iar Mihai Căprărescu 3 puncte. Lotul României este alcătuit din alţi foşti jucători ai echipei de baschet masculin a Piteştiului. La competiţia din Polonia, oraşul nostru mai este reprezentat de Alexandru Neguţ, Ghiţă Balmuş şi Ors Kilyen. Alături de echipă, la Poznan se află şi Ionuţ Piţa, kinetoterapeutul BCM U Piteşti. M.D. Scrie comentariu NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. Vizualizari: 619
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. |
|
--- 2.687 vizitatori unici ---