Curierul Zilei - Două nou-promovate conduc
PRIMA PAGINA arrow sport arrow sport arrow Două nou-promovate conduc
 Publicitate pdf
Două nou-promovate conduc
(0 voturi)
Tuesday, 13 August 2019

Liga 2

Două nou-promovate conduc


Eşalonul secund a continuat sâmbătă cu primele meciuri din cadrul etapei a doua, şase fiind programate de la ora 11:00, iar una de la ora 15:30, televizată. Gazdele şi oaspeţii şi-au împărţit victoriile, obţinând câte trei fiecare, în timp ce la Mioveni s-a consemnat remiză în duelul dintre CS şi CSM Reşiţa.

Sezonul a început sub auspicii bune pentru câştigătoarele din sezonul trecut ale celor cinci serii ale eşalonului al treilea, astfel că după rezultatele de sâmbătă, primele patru poziţii ale clasamentului intermediar sunt ocupate de acestea. Fotoliul de lider le aparţine celor de la Turris-Oltul, care au trecut cu 3-0 de Daco-Getica şi au punctaj maxim, la fel ca şi SCM Gloria Buzău, care a dispus cu 2-1 de Ripensia, tot în deplasare. Ambele echipe au încheiat meciul cu câte o dublă, Tescan (Turris-Oltul) şi Valentin Alexandru (SCM Gloria), însă teleormănenii au preluat temporar şefia datorită golaverajului mai bun.
Podiumul este completat de Fotbal Club Rapid, care a tranşat problema învingătoarei în meciul cu Concordia Chiajna încă din prima repriză. Ilfovenii au fost cei care au deschis scorul, dar o dublă a lui Hlistei şi o reuşită a lui Vlada au stabilit scorul pauzei, dar şi al meciului. Cu un punct câştigat in-extremis, după un penalty transformat de Vădrariu în al treilea minut de prelungire, CSM Reşiţa împarte locul 3 cu Fotbal Club Rapid, cu o linie de clasament identică. CS Mioveni şi Farul Constanţa 1920, ultima victorioasă cu Dunărea Călăraşi, au tot patru puncte, dar stau mai prost la golaveraj. Cea de-a cincea promovată, AFK Csikszereda, a bifat primul succes al sezonului, după ce a învins cu 3-0 pe Metaloglobus şi a urcat pe locul 8 pentru moment, în timp ce ASU Poli s-a impus pe terenul celor de la Pandurii Lignitul cu acelaşi scor.
Alte două partide au fost programate duminică, mai întîi Sportul Snagov - Campionii FC Argeş, piteştenii impunîndu-se clar, cu 3-0, dar după pauză, în timp ce, la Cluj, Universitatea a primit vizita celor de la Viitorul Pandurii, gazdele câştigând cu 3-0.
Capul de afiş al rundei a fost meciul aseară, dintre FC Petrolul Ploieşti şi AFC UTA Arad, care a adus faţă în faţă două dintre echipele cu punctaj maxim după prima rundă, ambele cu obiectiv declarat promovarea în Liga 1.
n FC Farul Constanţa 1920 – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 1-0 (1-0)
Baudouin Kanda (31 – pen.)
n AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Metaloglobus Bucureşti 3-0 (2-0)
László Hodgyai (13), Eder González (26), Soufiane Jebari (65)
n AFC Ripensia Timişoara – SCM Gloria Buzău 1-2 (1-2)
Călin Toma (11) / Valentin Alexandru (13, 39)
n CS Mioveni – Clubul Sportiv Muncitoresc Reşiţa 1-1 (0-0)
Valentin Balint (73 – pen.) / Daniel Vădrariu (90+3 – pen.)
n CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – ACS ASU Politehnica Timişoara 0-3 (0-1)
Mircea Axente (14), Alin Manea (58), Adrian Ungureanu (80)
n ASC Daco-Getica Bucureşti – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 0-3 (0-0)
Denis Ispas (81), Dragoş Tescan (88, 90+2)
n Fotbal Club Rapid – CS Concordia Chiajna 3-1 (3-1)
Cătălin Hlistei (18 – pen., 23), Marian Vlada (32) / Alexandru Albu (7)
n CS Sportul Snagov SA – ACS Campionii Fotbal Club Argeş 0-3 (0-0)
Beljdea (52, 73, 78)
n AS FC Universitatea Cluj – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 3-0 (2-0)
Alexandru Pop 35', 40', Dorin Goga 56'.
S.M.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 235

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

„În trei ani vreau să duc echipa în Liga I!“
Dle manager general dica cred ca dumneata ți ai pus obiectiv in trei ani . Crezi ca noi o sa avem răbdare cu tine dac...
21/08/19 13:56 Mai mult...

„În trei ani vreau să duc echipa în Liga I!“
E un campionat lung! Ca si anul trecut, nu bugetele cele mari promoveaza. Petrolol si U Cluj , chiar daca au avut bugete...
21/08/19 11:14 Mai mult...

Invazia omidei păroase, la Câmpulung
scosi dati foc si pus alt tip de boschete pe post de gard viu ce nu-i place lu mama omida
21/08/19 09:05 Mai mult...

„În trei ani vreau să duc echipa în Liga I!“
Acuma gata tiai gasit scuze ca lotul tanar ca,ca,ca.Acum o luna gata facem echipa si promovam .cine te asteapta cine tea...
21/08/19 08:52 Mai mult...

Razie la hoţii de curent!
Asta e pistol cu apa, mai verificați și laptopurile angajaților cez, verificați și averile, în special angajațilo...
21/08/19 07:55 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Marţi, 20.08.2019

--- 9.253 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info