Curierul Zilei - Sfinţii zilei
Aniversare
 Publicitate pdf
Sfinţii zilei
(1 vot)
Wednesday, 14 August 2019


Sfinţii zilei


În această lună, în ziua a paisprezecea, înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului.

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Miheia (Miheea).
Acest prooroc era feciorul lui Ioram, născut în locul ce se zice Morati, din neamul lui Efrem, şi a proorocit 84 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 660 ani. El a mustrat pe Ahav, împăratul Samariei, pentru multele şi deosebitele lui păcate, şi pentru aceasta era urât de către acela. Ştiind aceasta proorocul, s-a depărtat şi petrecea mai mult în munţi. După ce a murit Ahav, Proorocul Miheia a fost omorât de Ioram, feciorul lui Ahav, prin spânzurare, căci îl mustra pentru păgânătăţile lui şi ale părintilor lui. Şi, murind, a fost îngropat în pământul lui Morati, lângă movila lui Enachim.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcel, episcopul Apamiei.
Acest Sfânt Marcel a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mare (379-395) şi era din Cipru, unde i s-a încredinţat dregătorie lumească. Prin ocârmuirea lui, a minunat pe toţi cu buna cinstire, şi cu amănunţimea la lucru.
Iar după ce a fost aşezat episcop Apamiei celei din Siria, chibzuia cu dreptate şi cu cuvioşie. Apoi a ajuns fierbinte râvnitor al credinţei celei întru Hristos, întemeind biserici spre slava lui Dumnezeu şi capiştile idolesti surpând. Pentru aceasta a fost prins de închinătorii la idoli, şi aruncat fiind în foc, a primit cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea aducerii cinstitei Cruci în palat.
În această zi Cinstitul Lemn al Sfintei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci revenea la palatul imperial, dupa două săptămâni de pelerinaje prin capitala imperiului bizantin, Constantinopolul (cf. 1 august).
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ursichie.
Acest Sfânt Mucenic Ursichie a trăit pe vremea împăratului Maximian. El era din cetatea Severinului, a Iliriei celei de sus, ostaş cu rânduială, şi ridicat la cinul de tribun. Fiind pârât la împăratul Maximian, acesta l-a dat spre cercetare eparhului Aristid. Din porunca acestuia, Sfântul Ursichie a fost în felurite chipuri chinuit. Iar la urmă s-a dat hotărârea ca Sfântului Ursichie să i se taie capul, de către Valent ce-l pârâse. Acela a scos sabia şi de trei ori a lovit pe Sfântul în grumaji; şi aşa a luat Fericitul cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie ostaşul, care prin foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Simeon Trapezunteanul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1653 şi prin sugrumare s-a săvârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 235

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Stenograma unui caz de trădare naţională
Riciule, nu te ambala! Trădările în PSD sunt abia la început. Până şi PSD-ul ar fi votat-o pe Kovesi. Uite link-u...
19/09/19 18:18 Mai mult...

Stenograma unui caz de trădare naţională
Nea' Trivălene, cap ai, minte ce-ți mai trebuie. 'Rați-ai dracului cu melcii vostri! Orbilor, n-ați văzut ce a făc...
19/09/19 15:38 Mai mult...

Stenograma unui caz de trădare naţională
nume romanesti sunt dragnea, veorica, ciordache, etc. basca rodica nassar, care e buna fiindca e pesedista care n-a trad...
19/09/19 13:42 Mai mult...

Procuror argeşean, cercetat de Inspecţia Judiciară
Asa ii trebuie daca ea crede ca le stie pe toate!
19/09/19 09:45 Mai mult...

Razie în staţiile CFR din Argeş
Ce le mai place "oamenilor legii" să se cace pe ei. În realitate nu au nicio contribuție la bunul mers al lucrurilor....
19/09/19 09:10 Mai mult...

Catalog 2019
Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Marţi, 20.08.2019

--- 9.253 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info