Curierul Zilei - Dosar penal pentru constructor
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow Social Economic arrow Dosar penal pentru constructor
Aniversare
 Publicitate pdf
Dosar penal pentru constructor
(0 voturi)
Monday, 19 August 2019

Lucrări oprite la drumul expres Craiova-Piteşti

Dosar penal pentru constructor


Lucrările pe drumul expres Piteşti - Craiova au fost sistate la scurt timp după ce au început. Mai precis la nici trei luni de la start, pentru că fermierii care au teren în zonă au făcut plân­geri penale cons­truc­torului.  

.

Drumul nu a mai înaintat aproape deloc.  În total, drumul expres dintre Craiova şi Piteşti ar urma să aibă 120 de kilometri şi va costa aproape 420 de milioane de euro. Şoseaua a fost împărţită în trei tronsoane, cu câte două benzi pe sens şi ar trebui să fie gata în 2022. Lia Olguţa Vasilescu, deputat, PSD, a declarat: „Constructorul s-a ales cu plângere penală că a intrat pe terenuri cu recoltă a anumitor firme şi fermieri, deşi terenul era expropriat, recoltele nu erau expropriate. Urmează ca în momentul în care fermierii îşi ridică recoltele, să înceapă constructorul să lucreze. Este o situaţie care cred că doar în România se poate întâmpla, nu am auzit în altă ţară ca constructorul să se aleagă cu plângere penală“. 
S.M

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 705

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Catalog 2019
Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Marţi, 03.09.2019

--- 4.591 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info