Tâlhărit în bar, la păcănele! |
Tuesday, 20 August 2019 | ||||||||||||||||||||||||||||
Autorul a fost prins în scurt timpTâlhărit în bar, la păcănele!Atac într-un bar din centrul Piteştiului, duminică. Un individ s-a năpustit asupra unui client care juca la păcănele, i-a smuls lănţişorul din aur de la gât şi a fugit! A fost urmărit de păpgubaş dar şi de un poliţist aflat la o terasă situată în apropiere. Tâlharul s-a făcut nevăzut fiind prins la scurt timp. Autorul este recidivist, având în antecedente şi alte infracţiuni comise cu violenţă.Duminică după-amiază, un bărbat se afla în tr-un bar, din centrul Piteştiului, juca la păcănele. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Era concentrat la joc, nefiind atent la ceea ce se întâmplă în local. La un moment dat, de el s-a apropiat un individ care s-a repezit, i-a smuls lănţişorul din aur de la gât şi a rupt-o la fugă, ieşind în stradă. Păgubaşul a pornit în urmărirea lui, strigând la trecători să-l oprească. Pe o terasă situată tot în centrul oraşului, era un ofiţer de la Secţia 3 Poliţie. Acesta, s-a ridicat şi a luat-o pe urmele tâlharului, împreună cu păgubaşul. Mai iute de picior, autorul a reuşit să se facă nevăzut pe un şantier situat în apropiere de Secţia Boli Infecţioase. Atunci, subcomisarul Gabriel Tomescu a sunat la Secţia 1, anunţând tâlhăria. A furnizat semnalmentele autorului şi astfel cu sprijinul lui, la scurt timp, individul a fost capturat în apropiere de hotel Ramada. Ofiţerul care a intervenit este şeful Biroului de ordine Publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti. A absolvit Academia de Poliţie în anul 2007. După absolvire, timp de 10 ani a fost ofiţer de investigaţii criminale. Autorul tâlhăriei este Laurenţiu Constantin G., în vârstă de 35 de ani, din comuna Mărăcineni. Asupra lui a fost găsit şi lănţişorul furat, acesta cântărind 65 de grame, valoarea paguberi fiind aşadar, de peste 6.000 de lei. A fost condamnat de mai multe ori Tâlharul a fost dus la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru audieri. Laurenţiu Constantin G.de 35 de ani, din comuna Mărăcineni, este recidivist. Bărbatul a fost condamnat pentru tâlhărie, în anul 2013, la 3 ani şi 6 luni închisoare. Un an mai târziu, pe vremea când era deja închis la Penitenciarul Colibaşi bărbatul a fost condamnat şi într-un dosar de furt calificat, la 2 ani închisoare. A fost eliberat condiţionat, dar nu s-a potolit. În 2017 a provocat un scandal în centrul Piteştiului. Un echipaj format din doi poliţişti şi un jandarm s-a desplasat la faţa locului. Când i-a văzut pe oamenii legii, Laurenţiu Constantin G. i-a atacat cu un cuţit. S-a întors în arest, de data aceasta fiind condamnat la un an închisoare, cu executare pentru ultraj. Bărbatul s-a eliebrat în anul 2018. Duminică seara, pe numele lui a fost emisă o ordonanţă de reţiunere pentru 24 de ore. Arest la domiciliu Ieri, Laurenţiu Constantin G. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de arestare preventivă. Procurorul a înaintat propunerea Judecătoriei Piteşti. Instanţa a respins cererea. „În temeiul art. 227 alin. 1 C.p.p. respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului G.L.C. În temeiul art. 227 alin. 2 C.p.p. dispune luarea împotriva inculpatului G.L.C. a măsurii preventive a arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 C.p.p. şi urm., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.08.2019 şi până la data de 17.09.2019 inclusiv. În temeiul art. 221 alin. 1 şi 2 C.p.p., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul G.L.C., are următoarele obligaţii: a) a nu părăsi imobilul în care locuieşte, situat în com. .., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. b) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară, sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; c) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii familiei acestora. (...) atrage atenţia inculpatului G.L.C., că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive“, se precizează în sentinţă. M.Sandu Scrie comentariu NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. Vizualizari: 952
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. |
|
--- 2.687 vizitatori unici ---