Curierul Zilei - Deşi aveau un eliminat, au jucat în 11
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
Deşi aveau un eliminat, au jucat în 11
(1 vot)
Monday, 02 September 2019


Deşi aveau un eliminat, au jucat în 11


Şi în meciul de la Buzău, CS Mioveni a avut parte de faze de cascadorii râsului în care protagonişti au fost adversarii, după ce şi marţea trecută, cu FC Argeş s-a întâmplat la fel.

Acum a fost însă vorba de altceva. La scurt timp după eliminarea lui Ioniţă, care şi ea a fost stupidă, având în vedere cum a luat jucătorul primul galben, Alexandru Gîţ s-a accidentat în faţa propriului careu. Fundaşul a căzut şi nu s-a mai ridicat, decât după intervenţia echipei medicale. El de altfel a fost scos pe targă prin spatele porţii sale. În momentul în care a părăsit terenului de la margine s-a arătat şi schimbarea sa cu Luptak. Gîţ însă, medicul, masorul şi brancardierii nu au văzut că s-a făcut şi schimbare, iar după ce jucătorul a fost repus pe picioare de echipa medicală, acesta a dat buzna în teren, prin locul prin care ieşise, fără a mai cere acordul nimănui să pătrundă în teren, decât a medicului echipei. Aşa că vreo jumătate de minute, gazdele au evoluat în efectiv complet, 10 jucători de teren, deşi aveau un eliminat. Faza a fost sesizată imediat de banca adversă şi arbitrul de rezervă şi apoi cel de centru înştiinţaţi de situaţie. Apoi centralul a oprit jocul şi, deşi Gîţ ieşise de pe teren cînd a sesizat gafa făcută, arbitrul s-a dus la tunel şi a văzut despre ce jucător a fost vorba. Jocul s-a reluat după faza aceasta, cu minge de arbitru.
S.M.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 744

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info