Curierul Zilei - Artista are mulţi invitaţi de searmă
PRIMA PAGINA arrow Cultural Monden arrow Cultural Monden arrow Artista are mulţi invitaţi de searmă
 Publicitate pdf
Artista are mulţi invitaţi de searmă
(0 voturi)
Thursday, 19 September 2019

Diseară, spectacol mare în oraşul constructorului auto Concertul „Tradiţional“, al Andrei, la Mioveni

Artista are mulţi invitaţi de searmă


Diseară, de la ora 19.00, la Mioveni este pro­gramat un eveniment deo­sebit şi anume concertul Tradiţional, al îndrăgitei cântăreţe An­dra. Spectacolul face parte din cadrul unui turneu naţional, iar solista va in­ter­preta şi pie­se iubite din folclorul românesc, culese din toa­te regiunile istorice ale ţării. Artista va fi a­companiată de Orchestra Fraţilor Advahov şi va încânta publicul cu o mulţime de surprize. Astfel, printre invitaţii Andrei se numără Con­stantin Enceanu, Ionuţ Dolănescu şi Mioara Ve­­li­cu, Steliana Sima. Evenimentul este orga­ni­zat de Consiliul Local,  Primăria şi Centrul Cultural Mioveni.  

Acompaniată de Orchestra fraţilor Adahov

Aşa cum spuneam, Andra va fi acompaniată în cadrul concertului “Tradiţional” de Orchestra Fraţilor Advahov. Orchestra municipală de muzică populară sub conducerea Fraţilor Advahov a fost fondată în anul 2003. Vitalie Advahov menţiona într-un interviu, că mai toţi muzicienii din orchestră provin din familii lăutăreşti cunoscute şi fii lui M. Ciobanu, D. Boldumea, D. Hanganu, V. Duminică, Ştefăneţ, Guţanu, Panainte, Mihalache, Cipilenco, Fieraru şi alţii. Astfel orchestra fraţilor Advahov a ajuns să se bucure de popularitate, inclusiv şi graţie faptului, că este formată din profesionişti. În prezent orchestra are doi solişti vocali Zinaida Julea şi Igor Cuciuc, colectivul având peste 30 de membrii. Pentru merite în domeniul artei muzicale, succese în activitatea de creaţie şi contribuţie la promovarea tezaurului folcloric naţional, în 2007, fraţii Advahov au fost decoraţi cu titlul de “Maeştri în Artă” de către preşedintele Vladimir Voronin, iar în 2016 li s-a conferit titlul “Artişti ai Poporului” de către preşedintele Nicolae Timofti şi li s-a oferit “Distincţia Ştefan cel Mare”.

Mioara Velicu

Mioara Velicu s-a născut în noiembrie 1944, în satul Ireasca, comuna Gohor, judeţul Galaţi. S-a remarcat ca solistă de muzică populară chiar din primii ani de şcoală. A cântat mai întâi în formaţiile Casei de Cultură din Tecuci. Din 1964 până în 1980 a făcut parte din Ansamblul „Trandafir de la Moldova” din Vaslui. A cântat apoi în Ansamblul „Ciocârlia” din Bucureşti. A scos foarte multe discuri şi CD-uri, a susţinut nenumărate turnee, în ţară şi în străinătate. Cele mai cunoscute melodii ale interpretei : „Când aud că-i horă-n sat”, „Hai la joc, bădie”, „Aşa-i hora pe la noi”, „Bade cu ochii căprui”, „Dorul meu de l-aş cânta”, „Hai, Catrina, şi-mi-arată“, „M-a facut mama frumoasă”, „Douăzeci de primaveri”, etc.

Steliana Sima

Îndrăgita artistă Steliana Sima vă dă şi ea întâlnire diseară în centrul civic al oraşului Mioveni. Steliana Sima este pseudonimul artistic al subcomisarului de poliţie Florea Sima Cuţă (născută la 6 ianuarie 1965, la Cilieni, judeţul Olt), pe care l-a purtat în perioada 1983-1987. Primele sale manifestări artistice au început încă din şcoala generală, iar din anul 1983, a început să participe la concursuri fiind cunoscută pentru activitatea sa de interpretă de muzică populară din zona Romanaşi, ca angajată a Ansamblului „Rapsodia Oltului” din Slatina, colaborând şi cu Ansamblul „Plaiurile Oltului”. În 1987, după ce a cunoscut-o pe Maria Ciobanu, i s-au deschis noi orizonturi, deoarece s-a angajat ca solist vocal la Ansamblul Artistic „Ciocârlia” al M.A.I. Din anul 2009 îndeplineşte funcţia de şef al Ansamblul Artistic „Ciocârlia” al M.A.I..

Adrian Daminescu şi Uddi

Adrian Daminescu şi Uddi, sunt artiştii care se vor alătura Andrei în cadrul concertului „Tradiţional“ de la Mioveni. Adrian Daminescu s-a născut la 2 octombrie 1956, la Timişoara, într-o familie de muzicieni. Tatăl, Constantin Daminescu, era un cunoscut compozitor şi dirijor, iar mama, Aznif Elisabeta Daminescu, era soprană a scenei lirice la acea vreme. În ultima perioadă, este o prezenţă constantă în spectacole şi turnee în ţară şi în străinătate, precum şi în emisiuni de televiziune. Uddi, pe numele real Dragoş Udilă, este născut şi crescut în Iaşi. Artistul a simţit mereu că muzica este o parte importantă din viaţa sa. A început să cânte încă din copilărie, oriunde ar fi fost. Prima experienţă pe plan muzical a fost X Factor 2012, care a reprezentat o provocare şi un pas important pentru cariera sa muzicală, acesta fiind locul unde a luat primele lecţii de canto, unde a învaţat de la oameni profesionişti şi şi-a facut prieteni. După participarea la ”X Factor”, el a lucrat alături de Randi, dar şi cu What’s Up pentru single-ul “Scumpă domnişoară” şi cu Delia şi Mike Angello pentru single-ul “Anii ce vin”. În 2014 a lucrat cu Delia pentru single-ul ei “Ipotecat”.

 Veta Biriş şi Ionuţ Fulea

Alţi doi artişti ce se vor alătura Andrei pe scena de la Mioveni sunt Veta Biriş şi Ionuţ Fulea. Interpreta de muzică populară şi patriotică Veta Biriş s-a născut la 11 august 1949, în localitatea Veseuş, judeţul Alba, într-o familie numeroasă, având şapte fraţi.
 În 1966 s-a mutat în Căpâlna de Jos. A debutat în 1967 în cadrul concursului „Dialoguri la distanţă“. Primele înregistrări audio au fost realizate la Radio Târgu Mureş. Consacrarea artistei a avut loc după participarea la concursul „Floarea din grădină“ (1974) de la Televiziunea Română, care i-a adus marele trofeu.
A lucrat în emisiuni - nu doar de folclor - cu nume celebre din Televiziunea Română: Tudor Vornicu, Ileana Popovici, Marioara Murărescu ş.a..
Veta Biriş este prima cântăreaţă care a cântat cântecele moţilor, melodii ce au fost interzise foarte mulţi ani.
Ionuţ Fulea, interpret de muzică populară, s-a născut la 17 iulie 1971, în Sebeş, judeţul Alba.Deşi spune că s-a născut cu muzica în sânge, Ionuţ Fulea recunoaşte că n-a avut curaj să-şi exteriorizeze pasiunea decât abia prin liceu.
Câteva dintre compoziţiile muzicale pe care Ionuţ Fulea le-a promovat sunt: „Cântec de cătănie”,„Mândra mea, mândră de la Ciugud”, „Mândruţa cu ochii verzi”, „Mărie, soră Mărie”, „Tinereţe de demult”, „Omule cu calul sur”, „Mi-o zis mama să mă-nsor”, „Necajit ca mine nu-i”, „Rămâi, munte sănătos”, „Toată lumea are-un dor”, „Iubeşte-mă mândră dragă” sau „M-am născut într-un bordei”.

Ionuţ Dolănescu

Un alt invitat al Andrei, este Ionuţ Dolănescu. Acesta s-a născut pe 26 februarie 1972, în Bucureşti şi este fiul cunoscuţilor cântăreţi de muzică populară românească Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu. Are 10 Albume de Muzică populară dintre care 8 înregistrate cu Orchestra „LĂUTARII” din Chişinău, un album de muzică uşoară în colaborare cu compozitorul Nicolae CARAGIA, pe versurile poetului basarabean Grigore Vieru; 1 Album cu muzică internaţională interpretată la Nai, înregistrat în Studiourile PowerHouse din Sydney Australia – 1999. Are numeroase turnee în ţară şi străinătate precum şi o bogată activitate concertistică. Alături de soţie şi de copii, este implicat în multe proiecte care au ca scop promovarea muzicii tradiţionale autentice româneşti.

Constantin Enceanu

Constantin Enceanu se va alătura şi el Andrei diseară. Considerat un simbol al muzicii populare olteneşti, artistul este născut în satul Vişina Nouă, undeva aproape de Dunăre, iar dragostea pentru muzica populară a moştenit-o de la mama sa. În anul 1994, interpretul a scos prima casetă Electrecord cu Orchestra „Maria Tănase“, dirijor Nicu Creţu, intitulată “A naibii de mândruliţă” iar în anul 1997 a scos-o pe cea de-a doua intitulată “Stai cu mine omule să-ţi cânt”. Urmează cea de-a treia casetă scoasă în anul 1999, a patra în anul 2001 şi a cincea în anul 2003 intitulată “De mic am fost om cinstit”. În repertoriul său, întâlnim balade, doine, hore şi sârbe.

S.M.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1006

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Gura trădătorului adevăr grăieşte
BALASOIU ASTA DE MAI SUS O FI ALA CARE ARE 70000 RON PENSIE PE LUNA ???? OARE ????
14/10/19 17:00 Mai mult...

Gura trădătorului adevăr grăieşte
Stimate domnule Gh. SMEOREANU, Felicitări ! Aveți perfectă dreptate ! Constat cu nedumerire că, în timp ce dl Kl...
14/10/19 12:55 Mai mult...

A ameninţat martorul cu cuţitul
Ce sa le ceri judecatorilor de la Costesti???
14/10/19 12:51 Mai mult...

5 goluri, locul 2 şi la două puncte de lider!
Felicitări ptr parcursul foarte bun . Se pare ca dl primar Georgescu a înțeles ca dacă le dai încredere și le ofe...
14/10/19 11:42 Mai mult...

Ştiri de la FC Argeş
Pentru Ionut Badea mai lipseste un bonus:cel pentru castigarea camionatului Liga 1. Haideti sa fim seriosi...cine poate...
14/10/19 09:43 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info