Curierul Zilei - 70 de piloţi la Trofeul Câmpulung!
PRIMA PAGINA arrow sport arrow sport arrow 70 de piloţi la Trofeul Câmpulung!
 Publicitate pdf
70 de piloţi la Trofeul Câmpulung!
(0 voturi)
Thursday, 19 September 2019

Spectacol automobilistic în judeţul nostru

70 de piloţi la Trofeul Câmpulung!


Aproximativ 70 de piloţi s-au înscris până acum la Trofeul Câmpulung la Viteză în Coastă, ajuns la cea de a opta ediţie! Cele mai importante nume din circuitul naţional de Viteză în Coastă se vor confrunta în acest weekend la Câmpulung, într-o etapă care se poate dovedi decisivă pentru adjudecarea titlului la principalele categorii. Lucien Hora revine pe traseul de la Câmpulung pe care l-a dominat autoritar în primele ediţii. 

În perioada 21-22 septembrie 2019, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lereşti şi al Consiliului Judeţean Argeş, organizează Trofeul Câmpulung Muscel 2019, contând ca etapa a VIII-a în cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Ca de obicei, pilotul piteştean Valentin Porcişteanu şi-a anunţat prezenţa pe traseul de trei kilometri de pe drumul judeţean Lereşti-Voina. Tot din postura de forlighter dar, de data aceasta, el îşi va seta bolidul, Citroen C3R5, pentru confruntarea finală de la Cluj, unde poate câştiga un nou titlu de campion naţional la raliu.

Luptă aprigă pentru titlu

Dacă la Categoria I, Mihai Leu şi-a asigurat deja, din punct de vedere matematic, titlul de campion, la Categoria II lupta continuă, iar lupta se dă între Lucien Hora, lider autoritar în acest moment, şi Emil Nestor. Aceştia din urmă se află pe lista de start pentru Trofeul Câmpulung Muscel, astfel că toţi ochii vor fi aţintiţi asupra confruntării dintre cei doi. Confruntarea pentru titlul de la Grupa E2/SH va avea un penultim act în weekend, Costi Stratnic, Lucian Răduţ, Bogdan Cuzma şi Julien Răduţă, toţi cu şanse, anunţându-se la start. Sâmbătă vor fi programate manşele de recunoaşteri şi antrenamentele cronometrate, transmise în direct de la ora 13:30 de pagina de facebook a FRAS, iar duminică, de la ora 12:00, fanii care nu vor putea ajunge la Câmpulung Muscel vor putea urmări din nou, în direct, cele două manşe de concurs tot pe pagina de facebook.

Restricţii de circulaţie

Organizatorii anunţă participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti-Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică(21 şi 22 septembrie 2019) între orele 8 şi 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide. Spectatorii şi sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Braşov şi dinspre Piteşti spre Câmpulung trebuie să ia în calcul între 30-60 de minute de întârziere, având în vedere lucrările de reabilitare de pe drumul naţional, lucrări unde sunt instalate semafoare.

Siguranţa înainte de toate

Sportul cu motor este extrem de spectaculos dar în aceeaşi măsură poate fi şi periculos. De aceea, organizatorii roagă publicul care va fi prezent pe traseul de la Lereşti-Voina să respecte întocmai indicaţiile forţelor de ordine prezente pe traseul de concurs şi să nu se poziţioneze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiţii de maximă siguranţă. Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiţie automobilistică sub egida FRAS organizată în judeţul Argeş în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2019: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Judeţean Argeş, Primaria Comunei Lereşti, Direcţia Pentru Tineret şi Sport Argeş, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Company powered by SIMA, Pentarom, Kokett, Magic Safe Security!.
M.D.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 373

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Şeful de post a falsificat acte din dosar
Puteti publica aici dezminti si oricum aveti dreptul la replica adresandu-va ziarului printr-o scrisoare deschisa.In ult...
20/10/19 19:14 Mai mult...

Mircea Vintilă, preşedintele juriului
"Intra­rea este liberă, în limita locu­rilor disponibile." ... Multi vor ramane pe afara.
19/10/19 20:42 Mai mult...

Maşinile diesel şi pe benzină interizse de UE
Sa vedem ce se va intampla cand 100% din masinile care circula in UE vor fi electrice: - cozi la statiile de incarcare ...
19/10/19 15:26 Mai mult...

Debut cu stângul pentru Badea!
Dl ai dreptate așa este trebuie jucatori de valoare în special Fundași Centrali . Aveam așteptări mari pt că echip...
19/10/19 08:41 Mai mult...

Romii din Merişani au devastat hanul!
Păcat. Uite eu nu am unde sa mă duc cu copil mic de 2 ani și 4 luni. Soțul meu este consumator anrait de alcool. Și...
18/10/19 19:02 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info