Curierul Zilei - Lucien Hora a devenit campion naţional
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
Lucien Hora a devenit campion naţional
(0 voturi)
Wednesday, 25 September 2019

Prin victoria de la Câmpulung

Lucien Hora a devenit campion naţional


Lucien Hora şi Trofeul Câmpulung Muscel. Sportivul şi competiţia care alăturate înseamnă performanţă maximă. Reîntors după o scurtă absenţă pe traseul de la Lereşti-Voina, Lucien Hora a vrut să recupereze tot. Şi a câştigat tot. A câştigat trofeul Kink of the Hill “Dan Mărgescu” pentru cea mai rapidă urcare, a câştigat la clasa sa, a câştigat Trofeul Câmpulung şi a fost reîncoronat, din nou, la Câmpulung, campion naţional. Nu există o altă definiţie pentru Lucien Hora şi Trofeul Câmpulung Muscel decât cea a campionilor.

Reşiţeanul (1:26,816) a fost urmat pe Emil Nestor (1,453 secunde) şi de Bogdan Cuzma (01:28,793) la clasamentul open de la Câmpulung. În faţa unui public record, de peste 5000 de spectatori veniţi numai duminică, la care se adaugă alte câteva mii prezenţi pentru a încuraja piloţii în ziua de sâmbătă, Lucien Hora a dominat urcările pe traseul de trei kilometri de pe drumul judeţean Lereşti-Voina. A spus la conferinţa de dinaintea cursei că îşi doreşte să câştige din nou titlul la Câmpulung. L-a câştigat şi a câştigat şi orice alt trofeu pentru care s-a putut bate. Un comportament deosebit l-au avut şi Emil Nestor şi Bogdan Cuzma care s-au luptat până la final pentru un loc cât mai bun. După această rundă, Hora a strâns 161 de puncte, iar pe poziţia secundă se află Nestor cu 134. Înaintea ultimei etape de la Poiana Braşov Hora a devenit deja campion naţional la Categoria II. La Categoria I, în absenţa campionului Mihai Leu, victoria a fost obţinută de Eduard Cozma, urmat de Călin Maniţiu şi Vali Porcişteanu. Pilotul piteştean a concurat pe Citroen C3 R5, însă nu a forţat maşina. A vrut o cursă cât mai curată pentru a se putea edifica de setările bolidului său înainte de Raliul Clujului, unde ţinteşte un nou titlu de campion al României.

Show oferit de bolizi de WRC şi un camion de curse

Cu toate acestea, nu s-a putut abţine şi, după premiere, a oferit un spectacol incendiar publicului prezent pe traseu, recompensându-l astfel pentru aplauzele care i-au fost oferite deşi de data aceasta le-a oferit mai puţine momente de virtuozitate, preferând să stea liniştit la fiecare coborâre din cursă. Organizatorii au pregătit însă o altă surpriză pentru a ridica adrenalina spectatorilor. La Trofeul Câmpulung Muscel a fost prezent şi un camion SCANIA preparat pentru curse, condus de fostul pilot de raliu pentru Iveco, Claudio Cuttaia, care a smuls ropote de aplauze cu demonstraţiile sale şi urcările pe traseu. Aplaudaţi au fost şi piloţii de pe carturi, care au făcut o demonstraţie în a doua zi de concurs. Au făcut spectacol şi au cules laurii la puncte şi Dani Oţil (Radical SR4), Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo 8), Costi Stratnic (Dacia STTC), Aurelian Andronache (Speed Car GT 1000) sau Elias Răduţă cu al său Mercedes W201 Evo 2. Daniel Ciprian Lupu, primul pilot profesionist cu dizabilităţi, a avut şi el parte de o premiere specială, primind titlul de la Iulian Nicolaescu, reprezentantul Brothers Motor Sport.

Fun Bus pentru spectatori

De subliniat că anul acesta organizatorii au pus la dispoziţia publicului două microbuze pentru transportul gratuit de la zona de parcare către zona service, precum şi pentru a urca mai sus pe traseu, astfel că absolut fiecare loc disponibil de pe traseu a fost plin de fani ai sportului cu motor. Clubul Sportiv Brothers Motor Sport a organizat, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lereşti şi al Consiliului Judeţean Argeş, sâmbătă şi duminică, Trofeul Câmpulung Muscel 2019. Evenimentul automobilistic a contat ca etapa a VIII-a în cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2019 au fost Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Judeţean Argeş, Primaria Comunei Lereşti, Direcţia Pentru Tineret şi Sport Argeş, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Company powered by SIMA, Pentarom, Kokett, Magic Safe Security!.

M.D.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 494

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info