Curierul Zilei - „Splendoare în iarbă” şi „Între chin şi amin”, la Cinema „Bucureşti”
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
„Splendoare în iarbă” şi „Între chin şi amin”, la Cinema „Bucureşti”
(0 voturi)
Wednesday, 02 October 2019


„Splendoare în iarbă” şi „Între chin şi amin”, la Cinema „Bucureşti”


Sâmbătă, 5 octom­brie, de la ora 18, la Cine­matograful de artă „Bucureşti” va fi difuzat celebrul film American „Splendoa­re în iarbă” (titlul original: „Splendor in the Grass”).    

 Regia îi aparţine lui Elia Kazan, în rolurile principale fiind Natalie Wood şi Warren Beatty. Filmul, realizat în 1961, spune povestea lui Deanie Loomis, o adolescentă frumoasă şi sensibilă, adorată de familie şi comunitate, îndrăgostită de Bud Stamper a cărui familie bogată şi influentă nu acceptă relaţia dintre cei doi.

Întâlnire cu regizorul Toma Enache şi mai mulţi actori

Lui Bud îi este teamă de tatăl său care are alte planuri pentru el şi care îl sfătuieşte să caute alte fete. Nici părinţii lui Deanie nu agrează pasiunea fetei pentru Bud, iar aceasta, simţindu-se respinsă şi controlată, are o cădere nervoasă şi ajunge să fie internată într-un sanatoriu. În acest timp, Bud merge la universitate, dar fără să aibă rezultatele aşteptate de tatăl sau care, în urma marii căderi a Bursei, se sinucide. Liber de constrângeri, Bud îşi urmează visul propriu şi devine fermier, căsătorindu-se cu o tânără  cunoscută în timpul scurtei studenţii. După doi ani de instituţionalizare, Deanie revine în familia sa şi merge să îl revadă pe Bud, însă aici îşi dă seama că timpul a şters pasiunea şi a lasat doar melancolia unei tinereţi furtunoase. Preţul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi. Duminică, 6 octombrie, ora 18, la Cinematograful „Bucureşti” va fi difuzat filmul românesc „Între chin şi amin”. Este un film produs şi regizat de Toma Enache, în rolurile principale fiind Kira Hagi, Constantin Cotimanis, Vali Popescu, Ana Pârvu şi Ciprian Nicula. Este primul film artistic care apare pe marile ecrane, fiind inspirat din atrocităţile „Experimentului Piteşti”. Filmul spune povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării de la închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumău. Prin credinţă, supravieţuieste torturilor şi după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Lia. După proiecţie, va fi organizată o sesiune Q&A susţinută de regizorul Toma Enache şi actorii Kira Hagi, Constantin Cotimanis, Vali Popescu, Ana Pârvu şi Ciprian Nicula. Preţul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi. Biletele pot fi achiziţionate şi on-line, de pe platforma www.bilete.ro.  
I.Ivănoiu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 3072

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info