Curierul Zilei - „Memorabilia„ cu Nicu Alifantis
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
„Memorabilia„ cu Nicu Alifantis
(0 voturi)
Wednesday, 02 October 2019

Concert la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti,

„Memorabilia„ cu Nicu Alifantis


Marţi, 15 octombrie, la ora 19.00, Nicu Alifan­tis va fi prezent pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Piteşti în cadrul turneului intitulat “Memorabilia”. Este vorba despre un spectacol care durează aproape două ore. Alături de interpretse va afla FragileBand, respectiv Mihai Neniţă, Răzvan Mirică, Lyuben Gordievski şi Adrian Flautistu.    

„Memorabilia înseamnă muzica unora dintre cele mai îndrăgite spectacole de teatru din România, un legamânt artistic, intre prieteni nepereche care sfideaza timpul şi legile acestuia, un omagiu adus familiei deosebite a teatrului românesc în semn de mulţumire„, după cum spune artistul. Nicu Alifantis a debutat în muzică la 19 ani la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, oraşul său natal, al cărui cetăţean de onoare este din anul 2017, iar în cei peste 45 de ani de activitate a semnat muzica pentru 118 spectacole de teatru, în regia celor mai importanţi regizori ai teatrului românesc. În paralel cu activitatea din teatru şi-a desfăşurat şi activitatea concertistică, fiind autorul unora dintre cele mai emoţionante cântece scrise pe versuri ale poeţilor români clasici şi contemporani. Cu 17 albume discografice individuale, 6 albume de autor, 11 albume cu colecţii, dar prezent şi pe 28 de compilaţii, Nicu Alifantis a susţinut pâna în prezent peste 5.200 de concerte în ţară şi în străinătate, fiind astfel unul dintre cei mai prolifici cantautori contemporani. Activitatea sa include şi apariţii editoriale, cu volume de poezie, proză sau memorialistică. Turneul „Memorabilia„ este însoţit de un box set de colecţie „Nicu Alifantis - Memorabilia - Theatre Music Collection”, editat în 1.000 de exemplare semnate şi numerotate de autor în original. Biletele se pot procura de la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, preţul unui fiind de 139 lei, în prima jumătate a sălii şi 90 lei, în restul acesteia.
Antonela Roşu 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1361

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info