Curierul Zilei - Şah
 Publicitate pdf
Şah
(0 voturi)
Friday, 04 October 2019


Şah

Competiţia cultural - sportivă de amatori, Cupa Chinei la şah, ediţia a V-a, desfăşurată în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea celor 70 de ani a Zilei Naţionale a Republicii Populare Chineze s-a încheiat cu succes, reunind numeroşi sportivi.

Întrecerea a presupus desfăşurarea unui campionat de şah. Organizatorii, respectiv Asociaţia Sportivă Muntenia - 22 Decembrie Argeş, Asociaţia Română de Tineret Muntenia, Asociaţia Revoluţionarilor Club 22 CC - Filiala Club 22 Argeş şi gazda, Pizzeria Havana au acordat diplome şi premii tuturor participanţilor de la SC Youngyun China SRL Piteşti. Campionatul de şah a fost câştigat de Constantin Baltag, de 76 de ani, din Poiana Lacului, maistru mecanic petrolist - pensionar. În cadrul competiţiei cultural sportive Cupa Chinei şa Şah, ediţia a V-a, a fot premiat şi Gheorghe Daniel Duminică, manager, prin acordarea de către Primăria municipiului Piteşti a Medaliie de Onoare, clasa a III-a, fără panglică. Organiaztorii mulţumesc pe această cale mass-mediei locale pe de o parte şi sponsorului Tehnodinamic Piese Auto Mioveni, pe de altă parte.
S.M.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 494

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Chiuretaj făcut la lumina unui telefon
Ce față are felcerul,...se cunoaște de la o poștă că e alcolist, mare foxangiu.Nu mă mai miră că uită să fac...
14/12/19 12:29 Mai mult...

Pensionară accidentată când traversa
Nimic despre tragedia de vineri seara din craiovei, unde caligraful Ghilencea Petre a fost ucis pe trecerea de pietoni d...
14/12/19 09:40 Mai mult...

Chiuretaj făcut la lumina unui telefon
Huooo ! Indivizi incompetenți și necivilizați. Animale. Asta sunt cei despre care se face vorbire aici. Mi-e silă s...
14/12/19 06:36 Mai mult...

Chiuretaj făcut la lumina unui telefon
Jegule, ai mâinile murdare de șpagă !
13/12/19 22:13 Mai mult...

Cititorii mei, stăpânii mei sau despre încă o diversiune
Bah Trivalene,de la tine aveam pretenții, ești un comentator constant și cât de cât onorabil fără sa ieși în de...
13/12/19 21:37 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info