Curierul Zilei - Debut cu înfrângere
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
Debut cu înfrângere
(0 voturi)
Monday, 07 October 2019

Volei

Debut cu înfrângere

Voleibalistele de la FC Argeş au început cu stângul noul sezon competiţional. Echipa pregătită de Cristina Zanfir şi Ionela Davidescu a pierdut sâmbătă, cu 3-1, la seturi confruntarea din deplasare cu CSM Lugoj, ocupanta locului 5 la finalul sezonului trecut, formaţie care va juca în Challenge Cup.
Disputa dintre bănăţence şi piteştence a durat 95 de minute şi în mare parte a timpului a fost la discreţia gazdelor. Lugojul a câştigat primele două seturi cu 25-16 şi 35-16, după care argeşencele au avut o tresărire de orgoliu în setul trei pe care l-au câştigat cu 25-22. În actul a patrulea, gazdele s-au impus cu 25-15, confirmând astfel calculele specialiştilor care mergeau pe un succes al Lugojului. În următoarea etapă de campionat, FC Argeş Volei va întâlni sâmbătă, la Sala Sporturilor pe CSU Belor Galaţi, nou promovată în primul eşalon care a a pierdut cu 0-3 disputa de pe propriul teren cu CSM Volei Alba Blaj, campioana României.   
Box

Începe Campionatul Naţional

În perioada 8-12 octombrie, la Brăila va avea loc Campionatul Naţional de box rezervat juniorilor, întrecere la care vor participa cei mai buni pugilişti din ţară. Clubul CSM Piteşti -FC Argeş va fi reprezentat la această întrecere de cinci pugilişti: Adrian Preda 57 kg, Alexandru Ungureanu 60 kg, Adelin Aldescu 60 kg, Gabriel Tomescu 66 kg şi Antonio Neblea la 70 kg. Sportivii piteşteni sunt pregătiţi de antrenorul Ioniţă Mărăşescu care îşi doreşte ca elevii săi să urce pe podium.  
Baschet

Tamulis a semnat cu BCM U Piteşti

BCM U Piteşti a anunţat transferul baschetbalistului lituanian Justas Tamulis care în sezonul trecut a fost component al formaţiei CSU Sibiu. Justas Tamulis a jucat anul trecut în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin şi a câştigat Cupa României, alături de CSU Sibiu. Lituanianul de 25 de ani a avut medii de 14.5 puncte, 1.9 recuperări şi 1.8 pase decisive în stagiunea 2018-2019. Tamulis este un veritabil shooter de la distanţă, reuşind într-o confruntare cu U-BT Cluj-Napoca să înscrie 35 de puncte, cu 6/11 de la două puncte şi 5/8 de la trei puncte. Tamulis a semnat cu piteştenii până la sfârşitul acestui sezon competiţional.

Victorie în ultimul amical

Echipa de baschet masculin a Piteştiului a încheiat perioada de pregătire cu o victorie. BCM U Piteşti s-a impus sâmbătă cu 96-92 în confruntarea de la Sala Sporturilor cu Dinamo Ştiinţa Bucureşti. Pentru formaţia pregătită de antrenorul Florin Nini nu au putut evolua Santa, Avramov şi Tamulis. Cei mai eficienţi jucători ai echipei din Trivale au fost Devin Searcy (28pct, 6rec, 29eff) şi Danilo Tasic (19pct, 6rec, 23eff). Pentru piteşteni, partida cu Dinamo a fost ultimul test de verificare înaintea primului meci din noua ediţie de campionat, BCM U FC Argeş Piteşti urmând să întâlnească sâmbătă, în deplasare pe BC SCM Timişoara. 
M.D.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 479

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info