Curierul Zilei - „Dispărutul“ era ascuns sub masa iubitei!
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow Fapt Divers arrow „Dispărutul“ era ascuns sub masa iubitei!
 Publicitate pdf
„Dispărutul“ era ascuns sub masa iubitei!
(0 voturi)
Thursday, 10 October 2019


„Dispărutul“ era ascuns sub masa iubitei!

 

Răsturnare spectaculoasă într-un caz de dispariţie, din judeţul Argeş! Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Hârseşti a aflat din presă că familia l-a dat dispărut după ce nu s-a mai întors acasă. Ca să îşi liniştească rudele şi-a sunat sora! Una a intenţionat şi alta a făcut! În urma insistenţelor rudei sale de a explica unde se află şi ce face, acesta a minţit-o că este sechestrat într-un loc pe care nu-l cunoaşte. Ce a urmat? A fost angrenat un întreg sistem, fiind depistată zona de unde a fost dat apelul şi întreaga comună a fost împânzită de peste 150 de poliţişti şi jandarmi, în căutarea lui. Bărbatul era teafăr, ascuns la iubita lui! Citiţi în continuare incredibila poveste.  

În data de 27 septembrie, Marian Micu, de 42 de ani, din comuna Hârseşti, a plecat voluntar la locuinţa sa,  fără a mai reveni la domiciliu. Bărbatul locuia singur, iar poliţiştii au fost sesizaţi de dispariţia sa de mama acestuia. Din primele verificări, oamenii legi au stabilit că acesta s-ar fi deplasat pe raza localităţii Ştefăneşti, pentru a ridica salariul de la firma unde lucra, cerând să intre în concediu medical, după care nu a mai fost văzut. Cazul dispariţiei a apărut în presă, făcându-se apel către cei care l-au văzut şi pot funiza relaţii despre bărbat, să sune la 112. Marian Micu şi-a sunat sora luni seară, încercând să o liniştească, spunându-i că trăieşte. Femeia l-a luat la întrebări, insistând să afle unde este băratul şi de ce nu vine acasă. Luat tare, în loc să-i mărturisească adevărul, acesta a minţit-o că este sechestrat într-un loc necunoscut, de unde nu este lăsat să plece. Femeia speriată la culme a alertat poliţia.

A minţit ca să scape de datorie

Oamenii legii au localizat telefonul, stabilind că apelul a fost dat din comuna Hârseşti. Au fost formate echipe de poliţişti şi jandarmi şi oamenii legii au scotocit întreaga zonă. Bărbatul a fost căutat de 150 de poliţişti, pe raza localităţii de domiciliu, fiind scotocite albia pârâului Cotmeana, islazul şi peste 50 de proprietăţi. În timpul căutărilor a fost folosit şi un câine de urmă. Poliţiştii au mers şi acasă la o femeie în vârstă de 47 de ani, din localitate, despre care se ştia că ar avea o relaţie cu bărbatul. Au întrebat-o dacă ştie ceva Marian Micu iar răspunsul ei a fost negativ. După ce a declarat, initial, poliţiştilor că nu ştie nimic despre cel căutat, femeia şi-a dat consimţământul în scris pentru a-i fi verificată locuinţa. În cele din urmă, bărbatul a fost găsit de poliţişti ascuns, în casa femeii, sub o… masă. Ca să nu poată fi observat, acesta aşezase în dreptul mesei un calorifer electric. Bărbatul a fost scos din casă cu capul plecat, în văzul localnicilor care asistau nedumeriţi la desfăşurarea de forţe. În timpul audierilor omul le-a spus poliţiştilor că şi-a „aranjat“ dispariţia crezând că în acets fel va scăpa de o datorie. Omul împumutase la bancă 10.000 de lei, nu a a avut cum să mai plătească, debitul ajungând la 20.000 de lei. L-ea spus poliţiştilor că spera că în acest fel îi va păcăli pe reprezentanţii băncii care vor stinge datoria. Potrivit legii, în astfel de cazuri se poate aplica o amnedă pentru alertarea falsă a autorităţilor. Va fi greu se stabilit cui să-i fie dată amenda. Bărbatul spune că nu el a sunat la 112, că el doar şi-a minţit sora. la rândul ei, sora susşine că aapelat sitenul d eurgenţă crezând într-adevră că fratele ei se află în pericol.

Ce spune legea?

După această acşiune, poliţiştii argeşeni le reamintesc cititorilor că de la data de 3 octombrie apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancţionează cu  amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie este sancţionată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei, sancţiune ce ar trebui aplicată în cazul, de faţă. Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită aciunea agenţiilor specializate de intervenţie, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor. În sensul legii, alertarea falsă este utilizarea intenţionată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenţiei agenţiilor specializate de intervenţie (structurile autorităţilor administraţiei publice, care au rolul de intervenţie imediată pentru soluţionarea urgenţelor în domeniile ambulanţei, serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare - S.M.U.R.D., poliţiei, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum şi alte structuri) în mod nejustificat.
  M.Sandu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 700

Comentarii (1)
Scris de Pacala in 10-10-2019 10:51 - Vizitator
 
 
Doi prosti pentru care platim noi..ce atatea intrebari , amenda la amandoi fara distinctie.  
E tare si asta , si-a cerut concediu medical, dar avand in vedere ca e o practica a medicilor sa dea CM-uri pe 50 de ron... Dupa ce ca era parlit se mai da si bolnav. Sa ceara altceva de munca in plus sa castige mai mult nu se gandea.
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Să ne ferească Dumnezeu de omul frustrat cu cont pe Facebo...
Contestatarii de acum sunt multi si vocali, cum multi si vocali au fost votantii PSD in 2016. Si acestia din urma dadeau...
18/10/19 13:18 Mai mult...

Femeie închisă pentru furt de curent!
A reușit să fenteze alți hoți. Nu a plătit proiect-aviz-racord la rețea. Nu plătește abonament lunar. Nu pl...
18/10/19 11:22 Mai mult...

Să ne ferească Dumnezeu de omul frustrat cu cont pe Facebo...
Dle Cititor, vă mulțumesc. Utilizați aluzii și ironii fine dar decente și inteligente. Nu mă pot supăra pe dvs. A...
18/10/19 10:52 Mai mult...

Ştiri de la FC Argeş
Momentan echipa este pe locul 10.Cu lotul actual nu sunt sanse de promovare,nici acum ,nici peste un numar de ani.Asa ca...
18/10/19 10:42 Mai mult...

Să ne ferească Dumnezeu de omul frustrat cu cont pe Facebo...
Asa cum precizam si cu alta ocazie,contestatarii sunt mult mai vocali si mai vehementi crezand cu tarie in optiunile lor...
18/10/19 10:02 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info