Curierul Zilei - Chin mare cu Feroe!
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
Chin mare cu Feroe!
(0 voturi)
Monday, 14 October 2019


Chin mare cu Feroe!


România s-a impus cu 3-0 la Torshavn, după o partidă în care a luptat şi a presat, reuşind să spargă apărarea nordicilor în a doua repriză. S-au luat punctele necesare, dar şi moralul pentru bătălia specială cu Norvegia, de marţi. Florinel Coman a debutat iar Alex Mitriţă a înscris primul gol la naţională.

Doar 2.700 de fani au fost prezenţi pe arena din Torsvollur care are o capacitate de 3.600 de scaune şi e, în fapt, o tribună şi o peluză. Cealaltă tribună era în şantier, iar cealaltă peluză înseamna… o sală de gimnastică. Au fost şi aproape 200 de români, comasaţi în sectorul rezervat, veniţi din ţară, alături de cei răspândiţi printre gazde, cei mai mulţi stabiliţi aici şi în zona nordică a Europei. Primul sfert de oră a însemnat posesie peste 60% pentru tricolori, formula super ofensivă a lui Contra împingând feroezii în jumătatea lor, dar fără ocazii clare. Andone a pasat în loc să şuteze din careu, iar Puşcaş a încercat preluarea în locul unei execuţii “din prima”. Andone are prima ocazie mare în minutul 16, îl lobează pe portarul Nielsen după o respingere greşită a acestuia, dar mingea trece pe lângă poartă. Peste 5 minute, Puşcaş e lansat foarte inspirat de Stanciu, scoate cu câlcâiul înapoi spre Hagi, dar şutul lui Ianis e parat de goalkeeper. S-a centra mult, cu precădere din dreapta, dar apărarea compactă a întregii echipe adverse a dat mari bătăi de cap. Apoi o centrare a adversarilor şi o reluare cu capul, a fost  scoasă de Tătăruşanu în minutul 32, şi ne-a dat ceva emoţii. Aceasta avea să fie singura ocazie a gazdelor în prima repriză, în care tricolorii au şutat de 13 ori spre poartă, fără să marcheze şi în care, pe final, Chiricheş se prăbuşeşte şi nu mai poate continua fiind înlocuit cu Rus. Repriza a doua a început cu o viteză în plus, dar s-au rărit şansele de gol. Abia în minutul 64, lovitura de cap a lui Puşcaş pune ceva probleme. A intrat şi Keşeru în locul lui Andone, dar şi Mitriţă în locul lui Coman, iar tricolorii au pus tăpânire şi pe jumătatea oaspeţilor. Apoi, o pasă luminoasă a lui Stanciu îl trimite în sprint pe Puşcaş, atacantul şutează cu instinctul său special şi deschis scorul. După gol echipa nu s-a retras, iar un-doi-ul dintre Mitriţă şi Keşeru îi desface pe feroezi în propriul careu. Alex rămâne cu un fundaş în faţă la 11 metri, îşi face mingea din dribling pe dreptul şi şutează pe jos pentru 2-0, în minutul 83! Iar la ultima fază, acelaşi Mitriţă îi oferă o pasă excelentă lui Keşeru, acesta se întoarce cu faţa la poartă şi stabileşte scorul final. România învinge şi adună 3 puncte adică 3 paşi în faţă pe drumul spre Euro 2020. Urmează acum , marţi, meciul cu Norvegia.

# Insulele Feroe - România 0-3 (0-0)
Au marcat: George Puşcaş (74), Alexandru Mitriţă (83), Claudiu Keşeru (90+4)
# Insulele Feroe: 1. Gunnar Nielsen - 5. Heini Vatnsdal, 4. Atli Gregersen (căpitan), 13. Rogvi Baldvinsson (16. Eli Nielsen, 78) - 9. Gilli Rolantsson, 8. Brandur Hendriksson (15. Andreas Eriksen, 71), 6. Hallur Hansson, 3. Viljormur Davidsen - 10. Solvi Vatnhamar, 11. Klamint Olsen (14. Joan Edmundsson, 75), 20. Joannes Bjartalid. Selecţioner: Lars Olsen.
# România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 2. Romario Benzar, 5. Ionuţ Nedelcearu, 6. Vlad Chiricheş (căpitan; 4. Adrian Rus, 38), 11. Nicuşor Bancu - 10. Ianis Hagi, 15. Paul Anton, 8. Nicolae Stanciu, 7. Florinel Coman (20. Alexandru Mitriţă, 69) - 9. George Puşcaş, 23. Florin Andone (13. Claudiu Keşeru, 65). Selecţioner: Cosmin Contra.
Programul primelor clasate în grupa F:
# Spania: Suedia (d), Malta (a), România (a)
# Suedia: Spania (a), România (d), Feroe (a)
# România: Norvegia (a), Suedia (a), Spania (d)
# Norvegia: România (d), Feroe (a), Malta (d)
CLASAMENT
1. Spania    7    6    1    0    18-4    19
2. Suedia    7    4    2    1    17-8    14
3. România    7    4    1    2    16-7    13
4. Norvegia    7    2    4    1    12-9    10
5. Malta    7    1    0    6    2-17    3
6. Feroe    7    0    0    7    3-23    0

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 345

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info