Curierul Zilei - Apă potabilă pe Valea Bărbuşii
PRIMA PAGINA arrow social economic arrow Social Economic arrow Apă potabilă pe Valea Bărbuşii
 Publicitate pdf
Apă potabilă pe Valea Bărbuşii
(0 voturi)
Friday, 18 October 2019

Lucrările s-au finalizat la Câmpulung

Apă potabilă pe Valea Bărbuşii


În luna februarie a acestui an au debutat lucrările de alimentare cu apă pe strada Valea Bărbuşii, din Câm­pulung. Deşi pare greu de crezut, pe strada amintită, locuitorii nu aveau apă potabilă la robinete. Asta după ce în urmă cu câţiva ani a fost efectuată o lucrare iar la final, în urma analizelor de laborator s-a constat că apa nu era potabilă.   

Operaţiunea vine după ce, în urmă cu cinci ani, administraţia locală a cheltuit 1,1 miliarde lei vechi pentru un puţ de 150 de metri adâncime, din care urma să se capteze apa şi să fie înmagazinată într-un bazin, iar prin cădere liberă să alimenteze câmpulungenii de pe Valea Bărbuşii.
Dar, după finalizarea săpăturilor, când s-au recoltat probe de apă, s-a constatat că aceasta nu este potabilă. Şi, pentru că această arteră „rurală” s-ar putea să fie singura unde locuitorii n-au apă la robinete, primăria a alocat bani pentru lucrarea de alimentare cu apă din reţeaua municipiului.
În bugetul din 2018 s-a alocat suma 2.943.215,10 lei (146.370 lei - proiectarea şi asistenţa tehnică; 2.796.845,10 lei - construcţii şi instalaţii), pentru extinderea reţelei pe strada Valea Bărbuşii, dar şi pe şoseaua de centură, pe strada Grigore Alexandrescu.
De la începutul anului au început săpăturile de la intersecţia cu strada Grigore Alexandrescu, şoseaua de centură, şanţul fiind făcut până aproape de depozitul de material lemnos al primăriei.
S-au făcut excavări pe o anumită distanţă, s-au făcut racordurile şi aşa până la capătul străzii, adică în zona unde este săpat puţul cu apă, care nu e bună de consum. În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Liviu Ţâroiu a vorbit despre reţeaua de alimentare cu apă de pe Valea Bărbuşii, executată după eşecul înregistrat prin încercarea de a furniza principala utilitate prin intermediul unui foraj făcut degeaba.
Asta pentru că probele au indicat că apa captată din zona înaltă a străzii, aproape de răscrucea cu Chilii, Livadie şi Leculeşti, nu este potabilă. Liviu Ţâroiu i-a anunţat pe localnici că, din 25 septembrie, a început distribuţia pe noua conductă, prin care apa este adusă din reţeaua centrală până în bazinul prevăzut de vechiul proiect. „Timp de câteva zile, a fost spălat şi, începând de la sfârşitul lunii, putem să oferim oamenilor din cartierul respectiv apă potabilă”, a precizat primarul Liviu Ţâroiu.
B.Radu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 467

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

„Fătă atitudine, fără dăruire!“
Altul nu ați găsit sa l întrebați ? Dacă a ajuns olteanu asta sa și dea cu părerea cum a jucat echipa naționala ...
20/11/19 11:42 Mai mult...

Se închide Piaţa Ceair
Şi să dărâme şi turnul INUTIL de acolo care ocupă spaţiu şi urâţeşte yona
20/11/19 09:05 Mai mult...

Căruţaş rănit în accident
Si noi soferii am spera ca toti betivii din Harsesti si Stolnici sa nu mai considere ca soseaua e a ma-si de acasa. Tot...
20/11/19 06:53 Mai mult...

Luaţi cu prudenţă antibiotice!
mergeti cu incredere la Natisan, va prescrie sefa antibiotic pentru orice stranut
19/11/19 23:19 Mai mult...

Căruţaş rănit în accident
Caruta din imagine nu este cea de la locul accidentului unde carutasul Daniel i a fost proiectat pe asfalt.Arata ca un m...
19/11/19 19:51 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info