Curierul Zilei - Bărbat prins sub tractor
PRIMA PAGINA arrow Fapt divers arrow Bărbat prins sub tractor
 Publicitate pdf
Bărbat prins sub tractor
(0 voturi)
Thursday, 07 November 2019


Bărbat prins sub tractor


Ieri la Arefu, un bărbat în vârstă de 76 de ani, a fost grav rănit, după ce a lovit cu tractorul pe care îl conducea, un cap de pod din beton. Omul a fost prins sub roţile ve­hiculului, fiind transportat de urgenţă la spi­tal. Cei care au sunat la 112 au precizat că omul s-a răsturnat cu tractorul, numai că, la faţa lo­cu­lui s-a stabilit că era vorba de altceva.   

Un bărbat de 76 de ani a fost prins sub tractor, de la bazin în jos, după ce s-a răsturnat cu utilajul. Mircea B. conducea tractorul cu o remorcă încărcată cu material lemnos pe un drum din comuna Arefu.
Omul încărcase lemnele din propria grădină, urmând a le aduce în curte. Într-o curbă la stânga, în zona cunoscută de localnici ca Valea Largă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, tractoristul a fost proiectat de la volan direct sub roţile vehiculului.
 La faţa locului au intervenit o autospecială a pompierilor de la Detaşamentul Curtea de Argeş şi un echipaj SMURD. Victima a fost extrasă de pompierii de la descarcerare de sub tractor.
A fost preluat conştient de echipajele medicale, având suspiciune de fracturi la nivelul bazinului şi picioarelor. Bărbatul fost transportat la spital de către echipajul SMURD. A fost dus la Spitalul Municipal Curtea de Argeş.
M.Sandu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 824

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net
Click view

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Sală Polivalentă de 5.000 locuri!
Dar unde vor construi o parcare pentru cei 5000 de spectatori?
27/01/20 00:14 Mai mult...

Primarul Georgescu, bunic!
Sa angajeze dracu neonatolog adevarat care vrea sa munceasc ,nu sa trimita totul la pitesti!Dl primar luati atitudine......
26/01/20 06:37 Mai mult...

Primarul Georgescu, bunic!
Degeaba a facut primarul saracu spital nou(de apreciat de altfel)daca este condus de o neonatoloaga care are program de...
26/01/20 06:35 Mai mult...

Rău platnicii riscă să rămână fără căldură!
Facem asa: - te debransezi fara sa ceri aviz de la termoficare - anunti administratorul blocului ca nu mai consumi cal...
26/01/20 00:32 Mai mult...

Argeşul, în top la cazurile de tulburări mintale
Sunt cei luati in evidente la medici, dar in realitate numarul lor este mult mai mare.Campul electromagnetic exista pest...
25/01/20 18:17 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fii reporter!

Zi record

Marţi, 14.01.2020

--- 3.288 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info