Curierul Zilei - Casă distrusă de foc la Drăganu
PRIMA PAGINA arrow Fapt divers arrow Casă distrusă de foc la Drăganu
 Publicitate pdf
Casă distrusă de foc la Drăganu
(0 voturi)
Wednesday, 13 November 2019


Casă distrusă de foc la Drăganu


Incendiu puternic aseară, la o casă din comuna Drăganu. La faţa locului au mers două echipaje de pompieri, ulterior numărul acestora a fost suplimentat cu alte două şi autoscara pentru intervenţie la înălţime, din cadrul Inspectoratu­lui pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.  

Ardea acoperişul pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi. În timpul intervenţiei militarii se temeau că se va prăbuşi tavanul din paiantă. În plus, exista riscul extinderii focului la un conac situat în apropiere. Militarii s-au lupat cu focul în încercarea disperată de a limita propagarea focului.
Au intervenit 20 de pompieri. Deşi la ora la care a fost dat apelul prin care a fost anunţat incendiul, se spunea că proprietarul ar fi fost surprins în interior, ulterior s-a stabilit că nu se afla nimeni în casa cuprinsă de foc. Din nefericire, focul s-a întins şi la interiorul casei. Imobilul a fost distrus de flcări.
La închiderea ediţiei noastre, pompierii nu reuşiseră să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.
  M.Sandu 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 824

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Cititorii mei, stăpânii mei sau despre încă o diversiune
Nimeni nu este mai presus de lege, nici macar Ilie ( Nastase }, Gheorghe ( Popescu), Adrian( Nastase, Severin). Vorba ve...
12/12/19 09:32 Mai mult...

Cititorii mei, stăpânii mei sau despre încă o diversiune
Aruncati "chestiunea cu Standard&Poor\'s" pe umerii actualului guvern, desi toate deciziile si actiunile care au condus ...
12/12/19 09:20 Mai mult...

Cititorii mei, stăpânii mei sau despre încă o diversiune
încă de la început, editorialistul se dă de gol când precizează că sursa sa de informaţii este pagina de faceboo...
12/12/19 08:42 Mai mult...

Fraţii au murit la o zi unul după altul
Avem ”Un angajat al ISU Hunedoara...în vârstă de 43 de ani”, ”şi fratele său, în vârstă de 43 de ani”, ...
11/12/19 23:57 Mai mult...

Percheziţii DGA, la o societate din Argeş
Acesta este un comunicat D.G.A. Investigația jurnalistică urmează într-un alt articol? Hai că poți!
11/12/19 23:48 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info