Curierul Zilei - Derby încheiat nedecis!
PRIMA PAGINA arrow sport arrow sport arrow Derby încheiat nedecis!
 Publicitate pdf
Derby încheiat nedecis!
(0 voturi)
Monday, 18 November 2019

Greșelile din defensivă i-au costat scump pe piteșteni

Derby încheiat nedecis!

FC Argeș - Petrolul Ploiești 1-1(1-0). Au marcat: Blejdea(min.10) / Arnăutu(min.57)


FC Argeș și Petro­lul Ploiești au terminat la egalita­te, 1-1, îeri după-amiază în derby-ul etapei cu numărul 18 din Liga 2 Casa Pariurilor, rezultat în urma căruia pi­teș­tenii au ratat șan­sa de a se apro­pia de podiumul eșalonului secund.

Alb-violeții au reușit să deschidă scorul după doar zece minute prin Andrei Blejdea care l-a surprins pe Cezar Lungu cu un şut violent de la aproape 20 de metri. Portarul Petrolului a încercat să respingă cu mâna dreaptă, dar n-a reuşit decât să devieze balonul în propria poartă. După primirea golului, oaspeții s-au aruncat în atac, însă defensiva argeșeană a reușit să respingă majoritatea șarjelor ofensivei petroliste. Du­pă revenirea de la cabine, Petrolul a preluat inițiativa. Bogdan Gavrilă putea egala în minutul 50 când scăpat din marcaj, a reluat milimetric pe lângă poarta apărată de Ducan. Insistența oaspeților s-a concretizat și pe tabela de marcaj după o serie de erori în apărarea gazdelor. Arnăutu a primit la 16 metri şi a şutat din prima, la colţul lung, iar mingea s-a oprit în plasa laterală. După marcarea golului egalizator, Petrolul a încercat să tranșeze soarta celor trei puncte în favoarea sa. Arnăutu a trecut în două rânduri pe lângă golul de 2-1. Prima oară a şutat în braţele portarului advers, iar a doua oară a reluat spectaculos din şase metri, pe spate, dar mingea a trecut peste bara transversală. Scor final 1-1, rezultat în urma căruia tehnicienii ambelor echipe s-au declarat în mare parte mulțumiți. În urma acestei remize, Petrolul a revenit pe locul 3, cu 29 de puncte, strânse în 16 meciuri jucate, în timp ce FC Argeş a urcat pe locul 7, cu 26 de puncte, la trei lungimi în spatele găzarilor.
Caseta tehnică:
FC Argeş: Ducan - Tofan, Turda, Şerbănică, Muşat - N. Popescu(min.83 Grecu), Moihedjda, Prepeliţă (cpt.), Rz. Matiş, Blejdea(min.71 Barbu), Buhăescu(min.46 Șerban).
Rezerve neutilizate: Agachi - Brînzan, Motroc, Szecui.
Antrenor: Ionuţ Badea
Petrolul: Cezar Luncu - Bărboianu, Alb. Olaru, Ant. Manolache, Ţicu - D. Meza Colli, Cioinac(min.46 Ștefănescu - min.80 Mihăescu), Bg. Gavrilă(min.58 Blănaru), Laur. Marinescu (cpt.), Saim Tudor, Arnăutu.
Rezerve neutilizate: R. Avram - Sîrghi, M. Bratu, D. Enache.
Antrenor: Flavius Stoican.
Stadion Nicolae Dobrin, Spectatori 2.000
Arbitri: Marian Barbu(Făgăraș), Stelian Slabu(Brașov), Mihai Cantemir(Făgăraș).
Arbitru rezervă: Bogdan Neculcea(București).
Observatori: Traian Marcu (Sibiu), Andrei Ioniță(București).
Caronașe galbene: Moihedja, Turda.
Filmul meciului:
min.9: Mușat execută o lovitură de colț, însă defensiva ploieșteană respinge balonul.
min.21: Șaim Tudor reia pe lângă poartă de la marginea careului de 16 m.
min.35: Moihedja îl lansează pe Buhăescu care țâșnește spre poarta oaspeților, însă Lungu iese la timp dintre buturi și respinge.
min.42: Blejdea pătrunde în careu, centrează în fața porții, însă Cezar Lungu iese și reține balonul.
min.44: Arnăutu trimite pe lângă poartă de la 25 m.
min.48: Marinescu execută o lovitură liberă de la 25 m, însă Ducan scoate de la rădăcina barei.
min.48: Lovitură de colț pentru Petrolul finalizată de Ștefănescu cu un șut din interiorul careului mult peste transversală.
min.50: Gavrilă reia cu capul din 6 m, dar balonul trece milimetric pe lângă poarta apărată de Ducan.
min.59: Ducan reține șutul lui Arnăutu din interiorul careului.
min.85: Arnăutu trimite peste poartă din 5 m în urma unei lovituri de colț!.
M.D.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 504

Comentarii (5)
Scris de CVititor in 18-11-2019 15:05 - Vizitator
 
 
Bai baieti,hai sa fim obiectivi, m-am uitat la comentarii dupa meciul castigat cu Metaloglobus => nimic relevant.Pai ce faceti voi, asteptati la cotitura sa avem deceptii ca sa va varsati nervii ?Nu mi se pare corect,Petrolul are de cel putin 3 ori bugetul nostru si cu toate stea inoata din greu pentru a ajunge pe locuri promovabile.Fotbalul din ziua de azi nu mai seamana cu ce stiam noi...exista interese,finante,aranjamente...etc care pur si simplu mutileaza frumusetea acestui sport,il face dependent de multe clauze extrasportive...sunt multe de spus... 
Revenind la FC Arges,sincer nici mie nu-mi place cum joaca, ce joaca si mai ales ce rezultate au dar, ce asteptari sa avem cand pe parcursul turului schimbi antrenorii,care la randul lor schimba tactica,sistemul de joc,jucatorii ...etc ?? 
Nici eu nu sunt pe deplin convins de capacitatile de antrenor si de mobilizator ale lui Badea dar, ce sa facem acum ? sa sarim pe el si sa-l desfiintam ? Nu mi se pare corect, sa lasam iarna sa decida, sa se faca o buna pregatire,sa aducem jucatorii considerati necesari, sa-i eliberam pe cei necompetitivi si sa asteptam cu incredere returul...cu toate ca...la -4 la adevar in actualul clasament sperantele rezista doar pe hartie.
 
Scris de Un vechi sustinator al echipei in 18-11-2019 11:26 - Vizitator
 
 
Baieti ati fost penibili ieri. Petrolul a fost net superioara cu toate ca nu a jucat bine. Noi am jucat tot pe loc, pe loc, pe loc. Am avut noroc cu sutul lui Blejdea ca in rest zero barat. Asa vreti voi sa faceti performanta? Ati alergat in dorul lelei, fara nici o conceptie de joc, fara posesie, fara cap cu toate ca aveti un antrenor. Nu se vede nimic, cred ca la antenamente faceti altceva decat sa invatati ceva din fotbalul asta care pentru unii este foarte greu. Oare cand ne vom bucura si noi ca echipa joaca ceva? :cry :grin
 
Scris de Fan in 18-11-2019 10:58 - Vizitator
 
 
Badea oricum este un antrenor la digi ca practic el nu a fost niciodată antrenor . E mai mult filozof fotbalul trebuie sa l simți dar el și ca jucator a fost slăbuț De ce ai acceptat lotul asta . Dacă ești așa cum te crezi fa tata din lotul asta ceva nu te mai plânge atât ca l ai moștenit și tu vezi doamne nu ai nici o vina . Antrenor făcut de Penescu .
 
Scris de laurentiu in 18-11-2019 10:12 - Vizitator
 
 
Ce putem sa mai comentam? Mereu aceleasi scuze, acelasi joc haotic, aceeasi neputinta aratata meci de meci. Oare vor mai veni vreodata timpurile frumoase in care sa venimcu drag la stadion, fara teama de a mai fi umiliti de fiecare data? Intelegem ca se fac eforturi financiare deosebite pentru a tine aceasta echipa, dar oare jucatorii inteleg acest lucru? Dupa parerea mea promovarea pentru acest an este total compromisa.. Sa mai asteptam din nou un an? Greu, foarte greu cu acesti baieti la promovare. Imi pun o intrebare? Ori nu pot,ori nu stiu ,ori mediocritatea ii caracterizeaza? In rest sa auzim de bine!
 
Scris de X in 18-11-2019 07:34 - Vizitator
 
 
:cry :cry :cry BADEA ce ati jucat ieri ,de ce l-ai schimbat pe BUHAESCU ?te plingi ca asta este lot de jucatorii mostenit ,dar nu sti tu sa-i pui in teren , oricum esti slabut ca antrenor !!!
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Cititorii mei, stăpânii mei sau despre încă o diversiune
Nu stiu ce procentaj de diversiune rezulta din actiunea de retragere a unor decoratii dar,in mod sigur este o "golaneala...
12/12/19 22:10 Mai mult...

Un temut procuror s-a pensionat!
Felicitari d-le procurer. Cred ca sunteti putin mai in varsta , aveti 27 de ani de munca , eu mai am putin si va egalez ...
12/12/19 21:42 Mai mult...

A fost demis prefectul Emilian Dragnea
Curatenie! Asta a umblat numai sef peste tot,vezi directoriatul de la DSP Arges si altele.... Un capabil,ce naiba! He...
12/12/19 18:33 Mai mult...

Cititorii mei, stăpânii mei sau despre încă o diversiune
nu mai jigniti un editorialist senil, ratat si nostalgic prin ungherele comunistoide din piteşti!
12/12/19 18:32 Mai mult...

A fost demis prefectul Emilian Dragnea
Curatenie! Asta a umblat numai sef peste tot,vezi directoriatul de la DSP Arges si altele.... Un capabil,ce naiba! He...
12/12/19 18:25 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info