PSD-iştii mai uniţi ca niciodată! |
Tuesday, 03 December 2019 |
După pierderea alegerilor prezidenţialePSD-iştii mai uniţi ca niciodată!100 de invitaţi, la restaurantul Sorelo
Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu şi-a sărbătorit ziua de naştere, duminică, pe 1 Decembrie, fiind născut în Ziua Naţională a României. Edilul, a avut peste 100 de invitaţi, la restaurantul Sorelo din comuna pe care o păstoreşte. Primari, politicieni şi apropiaţi ai familiei Stancu au fost răspuns invitaţiei primarului.
Gheorghe Stancu a ţinut să îi aibă alături pe toţi apropiaţii, astfel, lista a fost una lungă, dat fiind numărul mare de prieteni. La aceeaşi masă au stat colegi din PSD dar şi de la alte partide, oameni din administraţie sau şefi de instituţii. Printre cei care au răspuns invitaţiei s-a numărat şi Ion Georgescu, edilul oraşului Mioveni.
Acesta i-a adus cadou colegului său de partid, o carte-document al cărei autor este Vasile Puşcaş (Marea Unire-1918-România Mare). Ion Georgescu i-a scris personal o dedicaţie sărbătoritului: „Bascov 1 Decembrie 2019, ora 21,00. Pentru primarul Stancu, colegul meu, un om deosebit şi de echipă, la ceas aniversar, am numai gânduri şi cuvinte de apreciere. Cu mult respect şi aprecieze pentru el şi familia lui. Are o familie frumoasă şi respectată în comuna Bascov şi nu numai. La muţi ani cu sănătate şi fericire! Mioveni, Ion Georgescu, 1.12.2019.“. De la petrecere nu au lipsit nici primarul comunei Albota, Ion Dumitru, Ion Mânzână, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, fostul prefect Gogu Davidescu, primarul comunei Boteni Vasile Leau. De asemenea, au mai fost prezenţi fostul ministru Georgiu Gingăraş şi mulţi consilieri din cadrul Consiliului Local Bascov. M.Sandu Vizualizari: 714
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |