Curierul Zilei - Şi-a rănit mama
 Publicitate pdf
Şi-a rănit mama
(1 vot)
Monday, 09 December 2019


Şi-a rănit mama


Un alt eveniment rutier s-a produs tot pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.


Un conducător auto de 48 de ani, de asemenea din Vlădeşti, conducea un autoturism pe DJ 732, din direcţia Bălileşti spre Stâlpeni. La trecerea peste podul de la pârâul Bratia nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu parapetul de protecţie. A fost rănită uşor pasagera aflată pe locul din dreapta faţă. Este vorba despre o femeie de 76 de ani din aceeași localitate. Pasagera acuza dureri la cap și în zona cervicală. Aceasta a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
M.D.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 683

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net
Click view

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

RMN şi computer tomograf de ultimă generaţie!
exact.aparatul rmn face investigatii doar la coloana.restul la muntenia.platim taxe la stat sa ne tratam la privat
19/01/20 10:32 Mai mult...

Doar victoria contează!
Pentru echipa Pitestiului conteaza Ioane ,ca acum primaria e la psd asta e mai putin important,ce ai vrea sa nu sustina ...
19/01/20 10:26 Mai mult...

Tinerii vor avea CI de la 12 ani
Romania fiind sluga poponarilor de la Bruxelles se conformeaza la tot ce ordona strainii. Iar poporul hastag rezistent s...
19/01/20 09:17 Mai mult...

Martori cercetaţi de DNA pentru nesinceritate!
Schiopul Cornel nu este cumva preot?!
19/01/20 00:20 Mai mult...

Hotel Regal în paragină!
Pe Coasta de Azur un frate mai mare, hotel Negrescu este și astăzi unul dintre cele mai scumpe și admirate. Când pro...
18/01/20 18:37 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fii reporter!

Zi record

Marţi, 14.01.2020

--- 3.288 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info