Începutul de an 2010 nu este unul de bun augur pentru primarul Albotei, Ion Dumitru. Din cauza unor probleme medicale, Ducele a fost urcat pe masa de operație, iar mîine va fi supus, la București, unei intervenții chirurgicale de coxartrozã.
Primarul Ion Dumitru nu suferã de ceva foarte grav, însã trebuie spus cã a trecut prin niște peripeții de neuitat, pe patul spitalului. Astfel, intervenția trebuia fãcutã încã de sãptmîna trecutã, dar cînd a ajuns pe masa de operație, au început complicațiile. „Am venit, marți, sã mã operez. Dar am fãcut atac de panicã! De fricã, îți dai seama... Mã anesteziaserã, mã adormiserã și, cînd colo, s-au trezit cu mine cã fac atac de panicã! M-au verificat acum la inimã și mi-au spus cã nu am nimic. Eu venisem așa, repede, ca la Albota: Hai s-o rezolv și p-asta, da’ nu a mers... Uite cã nu sînt chiar așa de tare cum credeam...“, povestește primarul. Problemele la șold sînt mai vechi, însã, în ultimul timp, durerea devenise probabil de nesuportat, astfel cã Ducele a ales calea cuțitului. „S-a ros osul de șold. Îmi pune o placã între cele cele douã oase. Mie îmi pune așa, pentru cã am venit devreme... dacã vii tîrziu, îți pune protezã. Schiopãtam un pic și, cînd mergeam mult pe jos, nu puteam sã mai calc bine, îmi cam tîram piciorul“, își amintește Ion Dumitru de ce s-a dus la spital. Dupã o sãptãmînã de stat pe patul spitalului, primarul spune acum cã nu știe dacã îi mai este fricã sau nu, dar sperã sã treacã bine peste operația de miercuri. „Mai îmi e așa un pic teamã, ca la orice operație.... Dar m-or prosti mîine searã și-o trece și asta! Îți dai seama, cînd îi vezi așa cu cãști pe cap și cu cuțite ascuțite... Bine cã sînt pe mîini bune. De marți, am rãmas la spital, n-am mai venit acasã, pentru cã mi-era foarte greu“, mai spune primarul Albotei. Viceprimarul are delegațieCît timp a stat și va sta plecat, Ducele a lãsat frîiele localitãții pe mîinile viceprimarului. Acesta a primit o delegație din partea primarului și îl ține la curent cu tot ce se întîmplã în comunã. Și chiar dacã este plecat, primarul tot participã la rezolvarea problemlor curente, chiar ieri trimițînd un utilaj de deszãpezire, necesar dupã ninsoarea din ultimele zile. Operat la ColentinaPrimarul a ales sã facã aceastã operație la București, la Spitalul Colentina. De intervenția chirurgicalã se ocupã prof. dr ortoped Andrei Firicã, un medic, de altfel, foarte cunoscut. Acesta chiar a fãcut unele studii în strãinãtate, pentru o nouã protezã la șold, cu somitãți în domeniu, iar ce a vãzut în afarã a aplicat cu succes în România. Definiție: Coxartroza este cunoscutã și sub numele de artroza soldului și reprezintã localizarea reumatismului degenerativ la articulația șoldului. Incidențã: Boala este una din cele mai des întîlnite artroze, cu o anumitã frecvențã mai crescutã la bãrbați decît la femei. Apare îndeosebi dupã vîrsta de 50 de ani. Cauze: Luxația congenitalã a șoldului este una din cauzele importante ale bolii. Ca simptom al acestei luxații, se constatã cã mersul este șchiopãtat, dar nu existã dureri. Tratament: Daca se ține seama de esența leziunilor din coxartrozã. este clar cã uzura cartilagiului și modificãrile osoase nu pot fi remediate cu medicamente. Are laptop și citește CurierulIzolat de viața cotidianã a Argeșului, primarul este însã la curent cu tot ce se întîmplã în județ. „Am laptopul cu mine. Și citesc pe net Curierul zilei, așa cã vãd tot ce se întîmplã acolo. Nu-mi scapã nimic! Azi am vãzut, de exemplu, toate evenimentele din week-end. Mîine, cred cã o sã citesc despre mine...“, spunea rîzînd Ion Dumitru. „Eu venisem așa, repede, ca la Albota: Hai s-o rezolv și p-asta, da’ nu a mers... Uite cã nu sînt chiar așa de tare cum credeam...“ Silviu Mihai Vizualizari: 2610
Scris de Alex, in 31-01-2010 01:57 Popescule vezi cine te incurajeaza pe tine ca zicea unu смерть ca a venit vremea sa plateasca masa pentru ca a facut un prost.Nea' fanele vezi ca s-ar putea sa doarma ca pe tine te-a uitat.E adevarat ca nu foarte multe persoane citesc ziarele pe net dar cred ca aia care au invatat sa dea 2 click-uri nu ar trb sa se dea mari ca ei este de la oras domne.mars nutico.ba lake pune si tu o poza sa vedem si noi ce fata ai tu,incultilor.cred ca trebuie sa se faca o autentificare pe site si sa se permita cmm numai de la acele persoane ca aici comenteaza si nutica si botarca dar habar nu au despre ce vb
|
Scris de Adrian, in 31-01-2010 01:17 Bre' Nutica se scrie "laptop",se pare ca tu nu esti de la tara,faci naveta ocazional (probabil).Inca ceva:Bolozotarca e valabil si pentru tine(trebuie sa inveti "tainele" scrisului).E doar un articol cum au fost multe altele despre tot ce s-a intamplat pe la noi.Cine nu cunoaste nu cred ca trebuie sa vorbeasca din ce au auzit (vulpea care nu ajunge la struguri zice ca "maine e vara").Hai v-am pupat ca sunteti simpatici animalelor
|
Scris de frumusica, in 30-01-2010 10:08 ai dat de dracu fate mai bun nu vezi ca tia fc dumnezeu din deget
|
Scris de nutica, in 26-01-2010 11:05 a ajuns taranul sa citeasac ziarele pe leptop ! unde esti tu tepes doamne...
|
Scris de botarca, in 26-01-2010 11:04 ce fata de fraier are.... dar capul lui este plin numai de marsavii, are 10 fete,bagabond stie sa iasa din orice situatie. a bagato ca se opereaza de oxoatroza, dar minte, l-a cautat DNA-ul sapt trecute, nu vedeti ce frumos vb de davidescu de basescu!
|
Scris de fanel, in 26-01-2010 08:06 blestemele lui bb ivan , ca ai jurat "stramb" ca martor in procesul cu ziarista....dumnezeu nu doarme!
|
Scris de CLAUDIA, in 23-01-2010 20:46 TI VOGLIO TANTO BENE
|
Scris de iulian, in 23-01-2010 15:01 Sa va dea D-zeu multa sanatate,si sa va intoarceti cu bine acasa
|
Scris de pony, in 21-01-2010 17:50 nea Nelu , fii tare ,a trecut operatia cu bine, am aflat si noi; esti ditamai omul,nu-i lua in seama pe labagii astia ce te vorbesc de rau, mata esti al nostru si te sustinem in continuare, nu stiu astia cine esti de fapt....noi te asteptam sanatos , ca ai multe de facut la Albota...astia care te vorbesc de rau vorbesc din rautate,nu stiu ei cum si unde ai muncit,cred ca averea ai facut-o ca primar...hai sa fii sanatos si tare pe picioare
|
Scris de Presa caragialesca, in 20-01-2010 11:09 Un trepadush politic ajunge intr-o functie si presa ii zice Duce. Asteptam articole in acelasi stil de pieptanare a celor ce ajung intr-o anume functie publica in judetul nostru: "Seful Finantelor si-a cumparat un pix cu melodii" "Sefului Politiei Arges ii plac filmele cu Van Damme" etc. Si, cand vine comanda de la centru (Bucuresti) si mai este arestat unul de a bagat mana pana la cot (Vlasceanu si sleahta lui de shpagari de la Permise Auto), atunci se da si ziarul Curierul drept mare dezvaluitor de ilegalitati. De parca nu vedem cu ochii nostri ce marsavii fac potentatii zilei: constructii de blocuri noi pe spatiile verzi ale blocurilor vechi (prin retrocedari cu cantec) - despre astea veti scrie poate peste vreo 20 de ani, retrocedari ilegale si taieri din padurea Trivale cu lista celor ce si-au construit vile acolo si au functii publice etc.
|
Scris de Popescu .S, in 20-01-2010 09:11 Vezi domn. primar ca nu te incurajeaza nimeni,ai facut si mata multe rele cu psd-ul dumitale,speram ca doctorul sa te tapeze bine sa iesi din politica cu averea cu care ai intrat
|
Scris de gymy, in 19-01-2010 19:06 teren ai facut echipa ai de doctori asistentele iti i-a pulsul si uite asa maine vinzi 10000m patrati.Apropo de loc de veci nu ai vorbit nimic.dumnezeu sa-i ierte pe DOBRIN si pe CARSTEA.iN REST NUMAI DE BINE SI SA TE INTORCI BINE SANATOS .
|
Scris de смерть, in 19-01-2010 12:36 totul se plateste in viata........a venit vremea platilor ...sa vedem ce o sa se aleaga de super averea stransa " cu greu " si " cinstit" , ca de tine intuieste oricine......
|
Scris de george, in 19-01-2010 09:05 a trecut destula vreme si ar fi cazul sa abordati subiecte mult mai serioase .eu nu vad cui va adresati cu asemenea stiri .cine mai cumpara asemenea ziar/.d nd barataabordati segmentul etno ca tot il cunoasteti bine/
|
Scris de Nicolae c., in 19-01-2010 04:18 ai grija, dom'primar sa nu dai peste doctoru Ciomu, ca scazi in greutate.
|
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |