Greutãțile și încercãrile prin care trecem prin viațã ne fac uneori sã simțim cã sîntem din ce în ce mai neputincioși și de multe ori ne vãitãm cã nu mai putem suporta stresul cotidian. Sînt însã oameni care, în ciuda unui handicap fizic grav pe care-l au și cu care s-au nãscut, reușesc sã zîmbeascã și sã-i mulțumeascã lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru cã le-a dat șansa de a fi pe aceastã lume. Cînd întîlnești asemenea oameni, ei te fac sã realizezi cît de important este sã te bucuri de fiecare clipã pe care o trãiești și sã conștientizezi cît de norocos ești cã te-ai nãscut fãrã vreo problemã de sãnãtate, care sã te diferențieze de restul lumii. Un astfel de om care ne-a dat o lecție de viațã este Petru Moroșan, 36 de ani, din București, student în anul II la Facultatea de Teologie Ortodoxã de la Universitatea din Pitești, catedra de Teologie Socialã. Este un student cu totul special, fiindcã Petru nu are mîini. Are un singur ciot în partea stîngã, iar de el e lipit un singur deget. Cu un singur deget reușește sã se descurce fãrã ajutorul celorlalți.
„Am devenit imun la jigniri“Pare incredibil cum Petru poate sã facã naveta București - Pitești de trei ori pe sãptãmînã și sã se descurce singur la facultate. Primul lucru pe care ni l-a spus atunci cînd l-am cunoscut și i-am oferit ajutorul, fiindcã pe jos era gheațã, a fost: „Eu am mîini, mã consider un om sãnãtos, chiar dacã voi vedeți altceva! Nu am nevoie de ajutor. Mã descurc și singur“. Petru ne-a spus povestea vieții lui. A vãzut lumina zilei în Gura Humorului, iar handicapul acesta l-a avut de la naștere. Ne-a dat de înțeles cã pãrinții l-au dat la casa de copii de cînd s-a nãscut, întrucît le era rușine cu el. „Pînã la vîrsta de 3 ani am stat la o casã de copii din Fãlticeni. Apoi, pînã la 14 ani, am fost la un cãmin din Jucu, județul Cluj. Acolo am fãcut grãdinița și școala generalã. Fiindcã toți copiii eram cu diverse handicapuri, ne simțeam bine. Ne învãțau carte și ne-au educat. De la femeia de serviciu și pînã la director, toți ne erau pãrinți. Fiindcã pe vremea lui Ceaușescu pãrinții erau obligați sã ne ia în vacanțe acasã, veneau și ai mei sã mã ia. Nu mã luau la ei acasã, mã duceau la o strãbunicã. Atunci cînd am crescut, am ajutat-o foarte mult, întrucît mi-a fost ca o mamã. Acolo, mai întîlneam alți copii normali și simțeam discriminarea. Mã mai jigneau, dar nu puneam la inimã. Nu mã intereseazã ce cred alții. Am devenit imun la jignirile lor. M-am obișnuit cu felul meu de-a fi. Mai rãu este cînd cineva, la 20, 30 sau 70 de ani, pãțește un accident și rãmîne cu un handicap. Atunci, e greu sã te obișnuiești cu handicapul“, ne-a spus Petre. De la 14 pînã la 18 ani, a stat la o școalã specialã din București. Acolo a urmat o școalã profesionalã și liceul economic. Este cãsãtorit și are doi copiiÎn tot acest timp, a scris ajutîndu-se de singurul lui deget și de gurã, cu care ține pixul. În 1992, cînd a terminat liceul, avea 19 ani și un viitor incert. Cu o inteligențã deosebitã, fațã de alți colegi de-ai lui, a fost angajat ca pedagog la școala unde învãțase și a lucrat aici pînã în 1998. Era foarte atras de bisericã și mergea în multe pelerinaje la mãnãstiri. În 1996, la Mãnãstirea Antim a cunoscut o fatã cu care s-a și cãsãtorit. Soția lui este perfect normalã, iar împreunã au doi bãieți: pe Andrei,de 8 ani, și pe Pavel Ioan, de 13 ani. Responsabilitãțile unui tatã pentru o persoanã fãrã mîini sînt foarte grele. Petru și-a ținut copiii în brațe sprijinindu-i în singurul deget. Îi ridica din pãtuț, luîndu-i de haine cu gura. Cînd au mai crescut, copiii îl întrebau de ce nu are mîini, fiindcã ei au, iar tatãl le rãspundea cã el are mîini, altfel nu ar fi putut sã-i ținã în brațe. Din 1998 și pînã în 2005 a lucrat în calitate de curier la Ziarul Național. Ducea ziarele la diverși abonați. A pãstrat legãtura cu pãrinții, a fost la înmormîntarea tatãlui sãu acum cîțiva ani, iar relația cu mama lui s-a îmbunãtãțit considerabil. Viorel Lis, primarul de atunci al Capitalei, i-a oferit o locuințã socialã, în care trãiește și acum și pe care a reușit sã și-o cumpere. E dat afarã din restaurante, fiind catalogat cerșetor
Acum, trãiește dintr-o pensie de aproape 300 de lei, în condițiile în care doar taxa anualã la facultate este de 2.500 de lei. Și-a dorit sã urmeze Teologia dintotdeauna, fiind atras de Bisericã: „Am cunoscut cãlugãri și preoți deosebiți. Mi-ar plãcea sã pot deveni preot, dar deocamdatã canoanele bisericești nu-mi permit acest lucru, din cauza handicapului. Am cunoscut cãlugãri cu diverse probleme de sãnãtate. Pãrintele Ilarion de la Mãnãstirea Nicula nu are o mînã, iar pãrintele Teofil de la Mãnãstirea Sîmbãta era orb. Mi-am dorit sã aprofundez cunoștințele în materie de teologie“, ne-a spus bãrbatul. Recunoaște cã, fãrã ajutorul unor oameni cu suflet, nu s-ar fi putut întreține cu banii: „Am cunoscut rãutatea și invidia oamenilor, dar și bunãtatea unora. M-au ajutat mulți oameni cu suflet și cu funcții înalte. De exemplu, Ludovic Orban îmi oferã lunar o sumã de bani. Cînd nu am bani, mã rog la Sfîntul Nicolae, ocrotitorul sãracilor, și de fiecare datã îmi apare un om bun în cale, care sã mã ajute. Vreau sã înțeleagã toatã lumea cã nu sînt un cerșetor. Asta mã doare cel mai tare! Știți cum este sã intri într-un restaurant și sã te dea afarã pe motiv cã ești handicapat și te considerã cerșetor? Spun cã ei își pot alege clienții. Eu le spun urmãtorul lucru: dacã ar da mașina peste dumneavoastrã și ați rãmîne cu un handicap, v-ar plãcea sã fiți tratat astfel? Le spun cã așa m-a lãsat pe mine Dumnezeu. Atunci își dau seama de greșealã și își cer scuze. Asta este lumea în care trãim! În strãinãtate nu cred cã este așa. Aici, cînd ies pe stradã, sînt privit ca o ciudãțenie. Eu nu țin dușmãnie, nu țip, nu urlu cînd sînt jignit. Dacã merg într-o instituție publicã și cer sã intru în audiențã la director, nu sînt lãsat, din cauza aceluiași motiv“, ne-a explicat studentul. Decanul: „Studiazã Teologia pentru sufletul sãu“
Decanul Facultãții de Teologie Ortodoxã din Pitești, profesorul universitar doctor Ion Popescu, ne-a spus despre studentul lui: „Petru este un student cuminte, care nu ne-a creat nici o problemã. Nu am mai avut pînã acum un student fãrã mîini. El nu poate sã se facã preot, fiindcã sînt canoane foarte stricte ale Bisericii, de la care nu ne putem abate. Studiazã Teologia pentru sufletul sãu. Eu un om foarte credincios, iar noi îl ajutãm cu ce putem“. Petru spune cã lasã trecutul din viața lui în urmã, vede prezentul, iar viitorul va fi cu Dumnezeu înainte! Mesajul lui cãtre ceilalți este sã aibã nedejde în Dumnezeu, fiindcã, fãrã ajutorul Lui, al Maicii Domnului și al Sfinților, nimic nu se poate face. Îmbrãcatul iarna, un calvar![]() O zi din viața studentului Petru Moroșanu începe la ora 6 fãrã zece dimineața. Cel mai greu lucru i se pare îmbrãcatul, mai ales pe timp de iarnã. Lucrurile le ia cu ajutorul gurii. „Iarna, îmbrãcatul este un adevãrat calvar! Am pantaloni doar cu elastic, fiindcã nu-mi pot închide fermoarul sau nasturii. Întrucît mã folosesc foarte mult de gurã în activitãțile care pentru un om normal sînt banale, de exemplu, deschiderea unui fermoar la trãistuța pe care o țin dupã gît, mi-am rupt și un dinte și trebuie sã mã duc mai des la stomatolog. Tricourile le bag mai ușor pe cap, cã alunecã singure. La geacã e mai complicat sã mã închid. Șosetele le iau foarte ușor. Mã încalț mai repede decît un om normal. Ghetele sînt mai mari decît port, ca sã le pot bãga direct în picioare, și nu au șireturi. Îmi fac ceaiul singur, apoi iau trenul și ajung la Pitești. Am avut probleme odatã și pe tren, din cauza handicapului. Am legitimație gratuitã, iar nașul mi-a zis odatã cã el crede cã am furat-o. Nu voia sã-mi dea drumul și nu m-a lã-sat decît dupã ce l-am sunat pe Gabriel Oprea. Dupã ce a realizat cã a greșit, și-a cerut scuze. Mulți oameni mã privesc cu compasiune. Nu mã deranjeazã. Îi înțeleg. Știu cine sînt și de unde am plecat. La cursuri, atît colegii, cît și profesorii sînt foarte înțelegãtori. Mã ajutã cînd rãmîn în urmã cu scrisul și îmi repetã propozițiile. Din cauza scrisului, am miopie -12 la ambii ochi. Seara, mã întorc acasã cu trenul. Acum, sînt în sesiune și învãț pentru urmãtorul examen. Slavã Domnului, am luat note bune! În primul an, am avut o restanțã, dar am trecut cu bine și de acel examen“, ne-a spus Petru.
|  |
 |  |
Un simplu dispozitiv ca un cui, la toaletele publice, i-ar fi de mare ajutorInfirmitatea și suferințele prin care a trecut l-au apropiat mai mult de Dumnezeu. Spune cã nu va judeca niciodatã pe cineva, nu condamnã pe nimeni și nu profitã de pe urma handicapului sãu. Vã întrebați oare cum se poate spãla un om fãrã mîini? „Foarte simplu, dau drumul la duș, pun gel, iar ca sã mã pot curãța pe piele, mã frec de faianțã. La toaletã pun hîrtia igienicã pe capac și reușesc sã mã șterg. Oamenilor ca mine, fãrã mîini, le-ar fi de mare ajutor un dispozitiv sub forma unui cui, postat pe un perete în toaletele publice, cu care sã ne ajutãm sã ne îmbrãcãm. Am discutat cu diverse organizații pentru persoane cu handicap fizic și cu oameni politici, dar n-am primit nici un rãspuns favorabil. Toți spun cã sîntem prea puține persoane cu un asemenea handicap ca sã ni se punã dispozitivele în toaletele publice. Este foarte greu sã-mi ridic pantalonii la toaletã“, ne-a explicat Petru. Cine vrea poate sã-l ajute Mulți confundã handicapul fizic cu cel psihicPe bãrbat îl deranjeazã foarte tare faptul cã mulți confundã handicapul fizic cu cel psihic și îl catalogheazã drept un retardat. Nu-și dorește decît respectul cu care el îi trateazã, la rîndul sãu, pe cei din jur. Cei care vor sã-l ajute pe Petru îl pot suna la tel. 0732.042.678 sau pot dona bani în contul deschis la Raiffeisen Bank - Agenția Unirii București: RO28RZBR 0000060005331106. Dacã atunci cînd s-a nãscut pãrinților le era rușine cu el, acum mama lui a ajuns sã fie mîndrã de fiul ei. Petru mai are o sorã mai micã cu cîțiva ani, cu care ține legãtura. Pe lîngã aceasta, are o mulțime de frați de suflet, cu care a copilãrit la casele de copii. Iulia Șutan Foto: Cristi Vlad Vizualizari: 772
Scris de lucia, in 08-02-2010 21:19 Ar trebui sa ia lectii foarte multi bolnavi de lene dar buni de gura de care n-ar trebui sa ne fie nici un gram de mila ca in viata daca vrei sa ai trebuie sa pui capul la contributie oasele la munca si sufletul la credinta(sincer nu de fatada!!!) si nu sa-si piarda timpul cu vaicareli care mai de care si cu inselatorii si smecherii. Munca nu este rusinoasa indiferent unde ar fi si chiar daca ai studii superioare, asta nu te scuteste de a munci cinstit si oriunde(chiar si capsunar)din contra te cinsteste pe tine si viata ta.
|
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |