O femeie din Priboieni îşi strigă disperarea: „Viaţa mea atîrnă de 2.000 de euro“ Ecaterina Onilă, 44 de ani, are grave probleme de sănătate. În cel mai scurt timp, argeşeanca trebuie să ajungă la o clinică din Cluj pentru a putea fi operată. Din păcate, însă, ea şi soţul trăiesc dintr-un ajutor social lunar de doar 220 de lei. Costul intervenţiei chirurgicale de care depine viaţa femeii din Priboieni se ridică, însă, la 2.000 de euro.
„Venitul nostru lunar este de 220 de lei“Coşmarul femeii din Priboieni a început în urmă cu 4 ani. De atunci, spitalul a tot însemnat acasă pentru femeia care nu şi-a găsit încă leacul. „Uitaţi-vă în ce hal sînt, abia mă mişc. De acum 4 ani mă tot chinui. M-am trezit că mă umflu, că mi se rupe praporele şi îmi iese buricul afară. Au urmat 3 operaţii, dar nu s-a rezolvat problema mea. Am burta foarte umflată, iar cusătura mă ţine cam o lună... apoi, altă operaţie trebuie făcută. Nu mai rezist să stau numai prin spitale. M-am interesat şi eu şi am aflat că în Italia, dacă aş ajunge, aş scăpa de drumurile astea pe la clinici, aş scăpa de tăieturi. Pentru că nu-mi pot permite să visez atît de departe, s-a mai găsit o soluţie la noi în ţară. Am vorbit la un spital din Cluj. Ei m-au chemat în luna noiembrie pentru operaţie. Numai că şi aici există o problemă. Nu au o plasă atît de mare cît am eu nevoie şi trebuie să o cumpăr. Pe deasupra, trebuie să mă însoţească şi soţul meu, nu mă pot descurca singură. Făcînd un calcul, aş avea nevoie de 2.000 de euro. De unde să luăm atîţia bani? Pe lîngă faptul că eu am nenumărate probleme, mai e şi soţul meu bolnav. Trăim doar din 220 de lei, iar banii aceştia nu ne ajung nici pentru hrană. De aceea mă văd nevoită să strig după ajutor. Poate vede cineva şi povestea mea şi nu mă lasă să mor“, a spus Ecaterina Onilă. Cei care vor să se implice în rezolvarea acestui caz sînt rugaţi să contacteze redacţia ziarului nostru sau să doneze bani în contul deschis în lei, la BRD, pe numele femeii bolnave: RO 81 BRDE030SV34242150300. M.Cazacu Foto: C.Tudor Vizualizari: 8470
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |