O femeie măcinată de cancer speră să facă Dumnezeu o minune: „Îmi doresc să trăiesc pentru fiul meu!“ O femeie, de 53 ani, din Piteşti, are nevoie urgent de ajutorul semenilor săi. Trupul Ioanei Gherghina este măcinat de cancer. Pentru a putea rămîne în viaţă, femeia ar trebui să ajungă din nou la spital şi să urmeze un tratament adecvat. Din păcate, lipsa banilor îşi spune cuvîntul! Din ce să suporte astfel de cheltuieli cînd cu greu reuşeşte să supravieţuiască din venitul lunar de mai puţin de 500 de lei?
„Eu, fiul meu şi soţul trăim doar din 490 de lei, pensia mea de handicap. Ce să faci mai întîi din banii ăştia? Evident, plătim dările şi ne gîndim să ne rămînă pentru pîine, pentru mîncare. Datorii s-au adunat o grămadă. N-am mai plătit întreţinerea din 2009. S-au strîns astfel peste 5.400 de lei. Nu ne-am fi plîns dacă nu erau problemele mele de sănătate. Cînd m-am îmbolnăvit, nu am avut nici un simptom. Am descoperit la un moment dat că mi-a apărut un nodul la sînul drept. În 2009, am fost operată. Trebuia să merg la control, însă, neavînd bani, n-am mai fost. N-am realizat că boala evoluează. În octombrie anul trecut, durerile insuportabile m-au împins la medic şi mi s-a recomandat să fac un tomograf. Aşa am aflat că problemele se extinseseră la oase şi la ficat. Am început etapele de chimioterapie. Acum, boala a pus stăpînire şi pe alte părţi ale corpului. Abia m-am externat, o să trebuiască să ajung iar la spital, dar costă prea mult, nu am bani pentru nimic. Durerile mă chinuie groaznic, nu mă lăsaţi să mor, mai am atîtea lucruri de făcut... şi nu pentru mine, cît pentru fiul meu. Pentru el, vreau să trăiesc. Sper să facă Dumnezeu o minune!“. Femeia, ce nu mai vede, nu se mai poate descurca singură, fiind ţintuită la pat, şi ar avea mare nevoie, pe lîngă bani, şi de cineva care să o îngrijească. Cei care vor să-i întindă o mînă de ajutor acestei femei disperate sînt rugaţi să o sune la numărul de telefon 0748/ 700881 sau să contacteze redacţia ziarului nostru. Mihaela Cazacu
Vizualizari: 25094
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |