Curierul Zilei - Teatrul Aşchiuţă trebuie urgent renovat!
PRIMA PAGINA
Fapt divers *** ️ S-a spînzurat după ce a rămas şomer     Fapt divers *** ️ Percheziţii la un hoţ din Leordeni!     Social *** ️Tot ce trebuie să ştiţi despre alegerile din 26 mai!     Fapt divers *** ️ Arestaţi pentru a fi predaţi autorităţilor franceze     Editorial *** ️ Gusturile şi voturile nu se discută!     Sport *** ️ CS Mioveni şi FC Argeş ştiu locurile pe care vor termina!     Social *** ️ Lucrările la giratoriul de pe DN 73, în grafic     Social *** ️ Pe lângă europarlamentare să votăm şi referendumul!     Social *** ️ A scăzut rata şomajului     Social *** ️ Sute de proiecte finanţate de Ministerul Dezvoltării     Social *** ️ Subvenţiile acordate au dus la performanţă     Social *** ️ Secţie de votare închisă din cauza lucrărilor    
 Publicitate pdf
Teatrul Aşchiuţă trebuie urgent renovat! Imprimare E-mail
(1 vot)
luni, 02 martie 2015

Aniversare superbă într-o clădire degradată

Teatrul Aşchiuţă trebuie urgent renovat!

 

 Teatrul pentru Copii şi Tineret Aşchiuţă a săr­bătorit weekend-ul tre­cut 65 de ani de exis­ten­ţă. Directorul institu­ţiei, Florin Dumitru, a organizat o serie de manifestări deosebite care au atras atît copiii, cît şi adulţii: spectacole în care au fost promo­vaţi copii talentaţi, lan­sări de cărţi, premiera spectacolului „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici“, un concert extraordinar Maria Gheorghiu etc.

Ieri, la premiera „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici“, în regia artistică a lui Gabriel Apostol şi scenografia Cristei Ciucu, sala a fost arhiplină. Atît micuţii, cît şi părinţii şi bunicii lor au avut parte de clipe minunate, spectacolul fiind pus în scenă impecabil.

Plafonul stă să cadă  

Au fost trei zile minunate pentru publicul piteştean, însă, dincolo de partea frumoasă a aniversării, cei care au intrat în vechea clădire care nu a mai fost renovată de 50 de ani au putut observa starea avansată de degradare în care aceasta se află. Chiar la intrarea în sala de spectacole, plafonul este foarte degradat din cauza infiltraţiilor şi există oricînd riscul să cadă peste copiii şi părinţii care vin la teatru. Dacă această instituţie reuşeşte să supravieţuiască cu bani puţini şi să pună în scenă spectacole superbe cu o mînă de actori, să organizeze concerte cu ajutorul sponsorilor, cînd vine vorba de o reparaţie capitală a clădirii e nevoie de fonduri consistente. Teatrul Aşchiuţă este în subordinea Teatrului Davila, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Argeş. Autorităţile trebuie să găsească soluţii urgente de finanţare a reparaţiilor, fiindcă nu trebuie să se ajungă la o tragedie ca să realizăm gravitatea unei situaţii. Din cauza stării a­vansate de degradare a clădirii, vineri, cînd s-a organizat Ziua U­şilor Deschise, copiii nu au putut vizita atelierul de butaforie unde sînt realizate păpuşile.

Promisiuni... se aşteaptă concretizarea

Directorul Florin Dumitru ne-a spus că nu şi-a permis să rişte să ducă micuţii în acele spaţii. „Teatrul Aşchiuţă funcţionează în clădirea aceasta din 1963. De atunci nu a beneficiat de o reparaţie capitală. S-a mai cosmetizat prin nişte reparaţii ale acoperişului. Una s-a întîmplat de cînd sînt eu director şi cînd am observat că  apa  curgea prin tavan. În întîlniri m-am plîns, am spus care sînt problemele, fiindcă e chiar un pericol. Au fost reprezentanţii ai Consiliului Judeaţean, au constatat, au existat şi promisiuni. Am speranţa că se vor concretiza în realizări. Am făcut un memoriu pe cale ierarhică Teatrului Davila cu rugămintea de a grăbi înaintarea la Consiliul Judeţean. Îmi dau sea-ma că e o problemă cu plafonul. Nu sînt specialist, dar se vede cu ochiul liber starea clădirii. Cînd plouă, lucrurile se complică şi există un risc pentru cei care vin“, ne-a declarat Florin Dumitru.

I.Ivănoiu  Foto: I.Tudor, C.Tudor

 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 5521

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >


embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Marţi, 07.05.2019

--- 3.387 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Flag Counter


PRchecker.info