Curierul Zilei - Arşi în maşină
 

*** România, codaşă la construcţii!     *** Săptămîna Europeană a Sportului, în Argeş     *** Dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, la Mioveni      *** PASTILA de UMOR      *** „Argeşul, locul cel mai românesc din România“     *** Adrian Tase, la Congresul de la Sinaia!     *** La 16 ani, s-a întors de la majorat, în sicriu     *** Şoferul a făcut infarct      *** Copilul s-a spînzurat      *** Nu s-a asigurat şi a lovit trei maşini     *** Fost campion naţional la box, contrabandă cu ţigări     *** Filmaţi în timp ce furau bere dintr-un magazin     *** Raicu eliminat de la Mondiale     *** Cursuri gratuite, la Şcoala de Arbitraj a AJF Argeş     *** Un gol, din două faze de poartă     *** CS Mioveni - ASU Poli Timişoara 1-0 (1-0)     *** Au avut victoria la îndemînă     *** Memorialul Dorel Ştefănescu, la ediţia a treia     *** Învinşi de propriul portar!     *** „Rezultatul final este mincinos“     *** Popovici: „O victorie foarte importantă“     *** CSU Piteşti va juca în Divizia A!    

 
Arşi în maşină Imprimare E-mail
(2 voturi)
luni, 02 martie 2015

În drum spre vînătoare,

Arşi în maşină

 

 Trei bărbaţi din Argeş au ars, sîm­bătă dimineaţă, în maşina cu care se duceau la vînătoare. Autoturismul de teren a luat foc din cauza gazului de la o butelie GPL, care s-a aprins, după ce u­nul dintre ei ar fi aprins o ţigară. Doi dintre vînători, cu arsuri pe mîini şi faţă, au fost transferaţi de urgenţă la spitalul de arşi din Capitală, cu un elicopter şi o ambulanţă SMURD, iar celălalt a rămas internat la Spitalul Jude­ţean Argeş.    

Bărbaţii, cu vîrste cuprinse între 32 şi 50 de ani, mergeau să vîneze pe un fond de vînătoare din sudul judeţului Argeş. N-au ajuns la destinaţie. Cei trei, care aveau cu ei şi doi cîini de vînătoare, se deplasau cu o maşină de teren care avea montată o instalaţie de gaz. La un moment dat, pe Drumul Naţional 65, în localitatea Albota, unul dintre ei şi-ar fi aprins o ţigară, iar butelia instalaţiei a luat foc.

Doi la Bucureşti, unul la Judeţean

La faţa locului au ajuns rapid mai multe ambulanţe SMURD, care i-au transportat la Spitalul Judeţean Argeş pe răniţi. Doi dintre ei, unul doar cu arsuri la mîini, iar celălalt şi pe faţă, au coborît singuri din autosani­tare. Au declarat că nu ştiu de la ce a pornit incendiul: „A luat foc maşina. Nu ştim de la ce. Sîntem arşi un pic“. Cel de-al treilea, cu arsuri mai grave, a fost transportat cu o targă. La scurt timp, medicii argeşeni au decis că e cazul ca pentru doi dintre bărbaţi să apeleze la ajutorul colegilor din Capitală. „La ora 6.30 s-au prezentat trei victime ale unei explozii prin butelie, flacără deschisă. Aceştia mergeau la vînătoare şi totul s-a întîmplat în auto­mobil. Au ajuns la noi în stare destul de gra­vă. După toaletă locală, tratament şi pan­samente, a fost nevoie de trimiterea a doi dintre ei la Bucureşti, la Spitalul de Arşi. Al treilea a rămas internat la noi, în secţia Chirurgie Plastică. Acum sînt în afara oricăror pericole“, a declarat Cristina  Ţu­cu­leanu, medic UPU Spitalul Judeţean Argeş.

 

Doi dintre bărbaţi au ajuns la Spitalul de Arşi din Capitală

A fost chemat şi un elicopter

Unul dintre pacienţii cu arsuri grave a fost trimis spre Capitală cu o ambulanţă SMURD cu medic. Pentru bărbatul de 32 de ani, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD, care a aterizat în zona Stadionului Nicolae Dobrin. „Am preluat un pacient în vîrstă de 33 de ani, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corporală. O să-l transportăm la Spi­­talul de Arşi. Pacientul este echilibrat he­modinamic şi respirator“, a declarat Camelia Fieraru, medic elicopter SMURD. Mihail Chivereanu, 33 de ani, din Piteşti, era cel ca­re conducea autoturismul Suzuki dinspre Piteşti către Slatina. Şoferul a şi fost cel care a sesizat că în interiorul maşinii de teren a izbucnit un incendiu. Atît el, cît şi cei doi pasageri (Adrian Sima, 33 de ani, şi Florin T., 50 ani, ambii din Piteşti) s-au ales cu arsuri grave pe faţă şi mîini, maşina cu care mergeau la vînătoare fiind distrusă complet.

Traficul pe DN 65, blocat

Maşina a fost distrusă de flăcări pe şo­sea, traficul rutier fiind blocat. Mihai Alexeanu, de la ISU Argeş: „Un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşa­men­tul de Pompieri Piteşti şi două echipaje cu ambulanţele SMURD au intervenit în comuna Albota, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism de teren. Echipajele SMURD au acordat primul ajutor medical de urgenţă celor trei pasageri ai autoturismului, bărbaţi de 32, 33 şi respectiv 50 de ani, care prezentau arsuri de gradul II pe faţă şi mîini, fiind transportaţi la spital. Autoturismul a ars în proporţie de 85%. Era alimentat cu GPL, dar nu reprezintă o certitudine că incendiul ar fi izbucnit la a­ceastă instalaţie“.

Poliţiştii au deschis o anchetă

Poliţiştii au deschis şi ei o anchetă în acest caz: „IPJ Argeş a fost sesizat despre un eveniment care a survenit pe DN 65. Este vorba de un autovehicul la care a izbucnit un incendiu în trafic. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Piteşti, ce efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care a survenit evenimentul“, a declarat Mădălin Zam­fir, purtător de cuvînt IPJ Argeş.

M.Cazacu Foto: C.Tudor


Vizualizari: 6485

Comentarii (4)
Scris de gepeleu in 02-03-2015 11:53 - Vizitator
 
 
Asta e razbunarea porcului mistret! 
Sau a mistretului care a montat instalatia cu butelia la interior (habitaclu).
 
Scris de unul in 02-03-2015 12:50 - Vizitator
 
 
Dupa cum se vede butelia de GPL nu are nimic.Masinile cu GPL nu ia cu siguranta foc de la o tigara numai daca rasufla in ultimul hal instalatia.Daca rasufla sigur miroase si este exclus ca toti pasagerii sa fie lipsiti de miros si s anu fi peceput .Daca masina este in miscare sunt putine sanse sa se fi acumulat gaz in habitaclu.Baietii care monteaza instalatii le repara de multe ori cu tigara aprins ain gura.Nu au explodat.De ce nu va documentati?aveti statie peco cumva?
 
Scris de Irinel in 02-03-2015 09:26 - Vizitator
 
 
Fumatul Ucide..si la propriu si la figurat !Sunt curios daca vor mai fuma pe viitor ?
 
Scris de xd in 02-03-2015 07:45 - Vizitator
 
 
nevoia ne impinge la improvizatii care aduc moartea ..  
 
masina nu a avut gpl montat in service autorizat sau revizia era de mult expirata
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!

 

Intrebarea Curierului



Comentarii

Agresor sexual, în arest la domiciliu
Sentința este mult prea lejeră și o investigație psihiatrică lipsește cu desăvârșire. Ce folos dacă stă acas...
21/09/18 21:00 Mai mult...

Incendiere anunţată pe Facebook
Ce înseamnă zaborină?
21/09/18 20:06 Mai mult...

Fotbaliştii lui Lăcustă au cîştigat Kinder Cup!
Andi bobe poate ajunge un mare fotbalist, dar cu pret? Tatal lui e proxenet su evazionist fiscal, un viitor urat se intr...
21/09/18 14:26 Mai mult...

Negocieri cu doi jucători
daca nu e nimic interesant pe la centrul nostru de copii si juniori,dc nu il inchidem?pt ce cheltuie primaria bani cu ac...
21/09/18 11:04 Mai mult...

Negocieri cu doi jucători
Daca sunt ca Buhaescu sunt bunicei pentru FC Arges. Trebuie sa puna accent si pe tineri pitesteni, nu pe olteni.
21/09/18 09:39 Mai mult...

 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!

Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

 
 




 

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info