Curierul Zilei - Alte ştiri pe scurt
 

*** Trivale Fest la Piteşti      *** Gabriel Cazan şi-a lansat noua carte      *** Primarul vine la muncă pe bicicletă      *** A crescut producţia la Dacia      *** 260 de vehicule, pentru pompierii români      *** „Misiune îndeplinită!”     *** Chinezi prinşi muncind la negru     *** Agresor sexual, în arest la domiciliu     *** S-a aruncat de la etajul V     *** Bătut de un poliţist pe motocicletă     *** Liga Campionilor, Etapa 1     *** „Mergem să cîştigăm la Timişoara!“     *** Chindia - CFR, la Mioveni, în Cupă     *** România a urcat pe locul 27     *** Între 30 şi 90 lei biletele la meciul cu Serbia     *** Bishop a ajuns la Piteşti     *** Doar 4 partide vor fi televizate!     *** Victoria îi urcă pe podium!     *** Negocieri cu doi jucători     *** Năstăsie: „Mergem la Bacău să cîştigăm“    

 
Alte ştiri pe scurt Imprimare E-mail
(0 voturi)
miercuri, 04 martie 2015

Alte ştiri pe scurt

 

Stănescu, consilier local şi muncitor calificat

Agenţia Naţională de Integritate aduce în faţă un alt caz de ales local din Argeş care a fost găsit în stare de incompatibilitate. Potrivit comunicatului transmis ieri de ANI, este vorba de Georgel Sebastian Stănescu, consilier local în comuna Ungheni. ANI a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către 14 foşti sau actuali aleşi locali (cinci primari, un fost primar, doi viceprimari, şase consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, încălcînd, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003. Printre cei 14 în cazul cărora agenţia a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor se numărăr şi un argeşean. Conform inspectorilor de integritate, George Sebastian Stănescu „se află în stare de incompatibilitate începînd cu data de 20 iunie 2012, întrucît deţine, simultan cu funcţia de consilier local, şi calitatea de muncitor calificat IV în cadrul aparatului de specialitate al Primăriei Ungheni, încălcînd, astfel, dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003“. Consilierul poate ataca în justiţie concluzia ANI.

   A.Dumitru

S-a crezut motociclist

Un tînăr de 28 de ani, din comuna Pietroşani, s-a crezut motociclist. Nu dăduse examen pentru obţinerea permisului, dar asta nu l-a împiedicat să se urce pe o motocicletă şi să plece la drum. Oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş l-au văzut însă în trafic, pe DJ 731, prin comuna Domneşti, şi i-au făcut semn să oprească. Aşa, au constatat că argeşeanul Constantin Alexandru B. nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul condus. Evident, pe numele tînărului a fost întocmit dosar penal. 

M.Cazacu

Şi beat, şi fără permis

Agenţii Formaţiunii Rutiere Topoloveni l-au prins în trafic pe Ion R., în vîrstă de 46 de ani, din oraş. Bărbatul, ce conducea pe DJ 702 Topoloveni un moped neînmatriculat sau înregistrat, nu poseda permis de conducere şi se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Argeşeanul s-a ales cu dosar penal.

M.Cazacu

Băutura, bat-o vina!

Agenţii de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti l-au depistat, pe strada Paltinului, pe Georgian Bogdan Ş., în vîrstă de 24 de ani, din Piteşti. Bărbatul care conducea un autovehicul a fost pus să sufle în etilotest. Aşa au stabilit oamenii legii că şoferul băuse înainte să plece la drum, fapt pentru care au întocmit pe numele lui dosar penal.

M.Cazacu

S-a ameţit şi s-a crezut şofer

Aburii alcoolului i-au dat curaj să se urce la volan, chiar dacă nu a­vea permis de conducere. A crezut cu tărie că n-o să păţească nimic, aşa că aplecat la drum, la volanul unui autoturism. Pe DN 7, poliţiştii l-au oprit în trafic. Marian Mirel M.S., în vîrstă de 29 ani, din Ştefăneşti, care nu poseda permis de conducere şi se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a ales cu dosar penal.

M.Cazacu

La volan, fără acte!

Au crezut că, dacă pot să urneas­că o maşină de pe loc, ştiu şi au dreptul să şi şofeze. Abia cînd au fost opriţi de poliţişti în trafic şi li s-au cerut documentele, au realizat că au greşit. Tîrziu! S-au ales cu dosare penale. Isprava îi aparţine lui Marian C., un tînăr de 22 de ani, din Vedea, prins în timp ce conducea un autoturism, pe stra­da Cîmpului, şi lui Viorel B., 56 de ani, din Ştefăneşti, oprit în trafic DN 7. Nici unul dintre cei doi nu deţinea permis de conducere.

M.Cazacu

Pirandele, amendate din nou

Danemarca M., Eforia G. şi Na­dia R. au ajuns din nou să dea cu subsemnatul în faţa oamenilor legii. Pirandele, de 46, 44 şi respectiv 35 de ani, din Piteşti şi Bascov, s-au întîlnit, luni, cu gîndul de a ieşi la furat. Poliţiştii Sec­ţiei 2 Piteşti aflaţi într-o misiune de prevenire şi combatere a furturilor din genţi şi buzunare din locuri aglomerate şi mijloace de transport în comun au dat nas în nas cu femeile pregătite să acţioneze. Grupul constituit în scopul săvîrşirii de fapte ilicite a fost sancţionat contravenţional conform legii cu amendă de 1.500 lei.

M.Cazacu

Au furat lemne de pe o proprietate privată

Oamenii legii din Albeştii de Argeş au reuşit să dea de urmele a doi hoţi. Potrivit anchetatorilor, Gheorghe B., în vîrstă de 46 de ani, şi Toma S., 38 de ani, ambii din comuna Valea Iaşului, ar fi tăiat fără drept şi sustras de pe o proprietate privată 15 arbori esenţă fag şi stejar, în valoare de aproximativ 1.500 de lei. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar de cercetare penală.

M.Cazacu

Au început săptămîna cu stîngul

În prima zi a acestei săptămîni, po­liţişti din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi ai Biroului Rutier Piteşti au efectuat razii în trafic. Peste 100 de şoferi au fost astfel prinşi pe picior greşit. Nici unul n-a scăpat fără să fie amendat. Mai mult, şase dintre conducătorii auto au rămas pietoni. „Colegii mei au a­plicat 106 sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.560 de lei. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 6 permise de conducere şi au retras 5 certificate de înmatriculare“, a declarat Mădălin Zamfir, purtător de cuvînt IPJ Argeş. Acţiunile oamenilor legii vor continua, aşa că, şoferi, aveţi grijă, poliţiştii sînt cu ochii pe voi!

M.Cazacu

Şase dintr-o lovitură

Poliţiştii Secţiei Rurale Valea Ma­re Pravăţ i-au depistat pe Dafinel G., 42 de ani, şi Romică Dragoş F., 42 de ani, ambii din Bughea de Sus, şi pe Florin O., 32 de ani, Gheorghe Cătălin O., 31 de ani, Elvis Ionuţ C., 33 de ani, şi Mădălin F., 24 de ani, toţi din comuna Valea Mare Pravăţ, în timp ce transportau cantitatea de 2,4 mc material lemnos fără documente legale de provenienţă. Toţi şase au fost sancţionaţi contravenţional conform legii, cu amenzi de 12.000 de lei. De asemenea, lem­nele au fost confiscate şi predate Ocolului Silvic Cîmpulung.   

M.Cazacu

Şoferul, tot în arest, dar acasă

Daniel Mandu, de 42 de ani, din Topoloveni, a accidentat mortal sîmbătă seară un pieton care i-a sărit în faţa maşinii. Şoferul a ajuns în arest după ce poliţiştii au constatat că era băut, avînd o concentraţie de alcool de 0,45 la mie în aerul expirat. Judecătorii au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ieri, magistraţii Tribunalului Argeş au admis contestaţia depusă de Daniel Mandu şi au dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Astfel, bărbatul a scăpat de celulă, putînd să se întoarcă acasă, tot în arest!   

  M.Sandu


Vizualizari: 2510

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!

 

Intrebarea Curierului



Comentarii

Au atacat un şofer şi l-au jefuit
Ciorile dracului nenorocite la puscarie cu ei.sa le puna bila de picior si la munca nu ei nu sa stea sa doarma in puscar...
20/09/18 13:46 Mai mult...

„Diferenţa trebuia să fie mult mai mare!“
Cu este posibil ca președintele FC Arges sa fie vazut intr-o casa de pariuri pe Banatului?
20/09/18 10:53 Mai mult...

Racordaţi ilegal la energie electrică
Ați rezolvat cu pierderile de curent, mai bine v-ați uita în curtea voastră, angajații voștri, au mașini de lux, ...
20/09/18 08:13 Mai mult...

Au atacat un şofer şi l-au jefuit
Minorii care au implinit varsta de 14 ani raspund penal, mai interesati-va.
20/09/18 07:08 Mai mult...

„Diferenţa trebuia să fie mult mai mare!“
Am citit cu atentie cele declarate de Emil Sandoi.Dupa parerea mea,are dreptate 50% in privinta accidentarilor si a \"su...
19/09/18 14:09 Mai mult...

 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!

Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

 
 




 

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info