Cupa României, Semifinale: CFR Cluj - U Cluj 0-0„Cu părere de rău“ La primul meci cu Adrian Falub pe banca tehnică, Universitatea Cluj a evoluat mai mult de 80 de minute cu un jucător în plus pe terenul lui CFR, dar partida din turul semifinalelor Cupei României s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Susţinuţi de peste 2.000 de suporteri, oaspeţii au dominat clar prima repriză. Ceppelini a executat bine o lovitură liberă, dar Mincă a respins, iar apoi fundaşul Cornel Ene a fost eliminat după un fault comis asupra lui Lemnaru, în careul CFR-ului. Acelaşi Lemnaru a bătut însă slab penaltiul, şi scorul a rămas 0-0 în Gruia. Ceppelini a executat din nou o lovitură liberă acordată oaspeţilor, dar mingea a lovit transversala porţii apărate de Mincă. În repriza a doua, nici una dintre echipe nu a reuşit să fie periculoasă, pe fondul unui joc modest. Kovacs a fost blocat de Mincă, iar apoi Păun a avut o acţiune bună cu cinci minute înainte de final, rămasă însă fără nici un rezultat. Fundaşii Universităţii au îndepărtat pericolul şi meciul s-a terminat 0-0. Finalista Cupei României se va decide în retur, pe terenul „Şepcilor Roşii“, la începutul lunii aprilie. Jucătorii şi staff-ul Mioveniului au văzut acest meci, CFR Cluj fiind echipa care i-a eliminat din sferturile competiţiei, dar în urma scandalului cu lipsa de fair-play. „Am privit meciul, dar cu o părere de rău. Cred că aveam şi noi o şansă să jucăm finala. Era şansa noastăr, mică, dar era...“, spunea Olteanu, completat de Vintilă: „M-am uitat, dar tot aşa, cu părere de rău. Consider că noi trebuiam să fim aseară pe teren, nu CFR. Am avut un sentiment de tristeţe, cînd am privit meciul“. S.Mihai
Vizualizari: 2867
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |