Curierul Zilei - „La revedere pentru cine ştie cît“
PRIMA PAGINA

*** Cea mai frumoasă fată din cartier: domnul Mihai Alexandrescu, purtător de cuvânt al PNL Argeş     *** Evitaţi îngheţarea contorului de apă!      *** PASTILA de UMOR      *** Adrian şi Anca Tase susţin o prelegere depre boli grave     *** Sufletiştii au dăruit seminţe la Piteşti     *** Copil din Mioveni are nevoie de ajutor     *** Spectacol aviatic de Ziua Naţională, la Mioveni      *** Incendiu la stîlpul electric     *** Riscă să fie evacuată pentru 1.000 de lei     *** S-a proptit cu maşina într-un stîlp     *** Asistentă cu arsuri, refuzată de spitale      *** Accident grav, la Valea Ursului     *** Maşină de marfă prinsă între o dubiţă şi TIR     *** Unirea Bascov, remiză, de la 2-0     *** Culisele meciului     *** Doar egal, după ce au condus la pauză     *** Ripensia Timişoara - CS Mioveni 1-1 (0-1)     *** România, victorie cu Lituania, în Liga Naţiunilor     *** Susţinuţi de fani     *** La 4 puncte de lider!      *** Campioana ne-a predat o lecţie de baschet!     *** Nini: „O înfrîngere care doare“     *** Cristian Achim: „Mă bucură reacţia echipei”    

 
„La revedere pentru cine ştie cît“ Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 14 martie 2015

Cu madam Udrea la Piteşti

„La revedere pentru cine ştie cît“

 

 Dacă ar fi fost strigoi şi eu nemuritor, aş purta în văzul lumii semnul sărutului Doamnei Udrea. N-am fost întrebat, dar nu am refuzat. A fost aşa, ca un accident în trecere, o ciocnire între două autovehi­cule, un impact cu un meteorit, ca o dragoste fulgerată la prima vedere. Şi, uite aşa, în trecere, era gata-gata să mă aleg sigilat ca de o ştampilă cu cerneală roşie pe un plic cu adresa spre niciunde. Dar am primit din mîna ei, făcută parcă să dezmierde, să numere bani şi să pălmuiască, un pix inscripţionat cu numele EBA. L-am păstrat ca pe un talisman pînă azi, cînd scriu cu el aceste rînduri, dar nu m-am simţit obligat să o votez pentru europarlamentare pe copila încă neînţărcată din familia prezidenţială.     

Elena. Nume de Împărăteasă şi de Sfîntă. Evident că trăgea spre aşa ceva. Şi avea stofă. De duzină, dar spălată, călcată, apretată, vopsită, clătită, parfumată şi cu bună reclamă lăsa bărbaţii cu gura căscată. Pînă şi unui bărbat cuibărit în inima Parisului, într-un apartament de lux, plătit de ambasadă, îi lăsa gu­ra apă şi declara că marele lui noroc în viaţă a fost s-o întîlnească. Ba un primar cu e­şarfă pe pîntec se fălea că doarme cu poza ei sub saltea, ca să se piardă în vise erotice...
Prezentă pe toate ecranele televizoarelor şi în toate paginile publicaţiilor, inclusiv în tabloide şi în reviste sexy, sucea toate gîturile şi fura toate minţile. Nu se mai vorbea decît de ea, de parcă ar fi coborît Steaua Necunoscută în gara Mizil. Ca să intre, cu pieptul înainte, în constelaţia femeilor celebre.
Pozată, filmată, difuzată, ba călare pe un armăsar, ba pe o bicicletă de promenadă, îmbrăcată cînd la ul­timul trăsnet al modei din marile metropole ale lumii, cînd din lăzile de zestre  ale bă­trînelor sătence din satele înfundate şi uitate. De la sandale aurite, la opinci răzuite, de la genţi sclipitoare, la traiste păroase, de la ciorapi de mătase cu fire de argint, la obiele şi nojiţe. De la bojdeuci şi cocioabe, la palatul din Cotroceni. De la buticuri rurale, pe uliţe cu miros de bălegar, tocmai în umbra Turnului  Eiffel, cu magazine de lux şi hoteluri de cinci stele.
Măritată, dezmăritată, consilieră favorită a preşedintelui de ţară, ministru, lider de partid, parlamen­tar, candidată la Preşedinţie. Înfrumuseţată, bogată, la vî­­rstă coaptă, admirată, a­dulată, nimic nu-i sta în cale. Frumoasă în toate, ca o statuie erotică, cu o inteligenţă diabolică, ştia să-şi croiască drum, şi şi-a croit pînă spre vîrful piramidei şi n-a lipsit mult să ajungă chiar preşedinta României.
Unii o considerau femeia fatală. Alţii o găseau banală. Ba chiar vulgară. Pentru unii, generoasă, pentru alţii, venală. Pentru unii, o sfîntă întruchipată, pentru alţii demo­nică pînă în măduva oaselor. Gura lumii nimeni n-o astupă...
Nu a rămas loc din ţară în care să nu-i calce picioarele în campanii electorale sau între ele. A trecut şi prin Piteşti cu urme spălate pe dale şi pavele. De la Prefectură în sus, de la Primărie în jos, cu alai din partidul lui Băsescu, cu turme de simpatizanţi, ca la bîlciul de Sfîntul Ilie. Prin tot centrul oraşului, măturat, curat, fără toalete... Norocul ei că nu au chemat-o de la datorie şi alte treburi în afara celor electorale.
Acolo ne-am întîlnit cînd mi-a dat, fără să prind de veste, un sărut. Şi pixul despre care am pomenit. Şi s-a dus, lăsîndu-mă ca un stîlp de telegraf pe trotuar.
Aşa a trecut ea pe aici, ca o pasăre în zbor. Şi nu s-a implicat în nimic. Nici o sală de sport, cu toate dotările necesare, în cîmp sau în pădure. Nici măcar nişte vespasiene, de care oraşul avea atîta nevoie. Nici un fel de amenajări la penitenciarul de mare siguranţă de la Colibaşi, cu toalete turceşti...
Contacte efemere. Unii reclamă că au fost jecmăniţi. Alţii că-i mai păstrează pozele ca pe nişte icoane...
Eu, unul, nu am de ce să mă plîng. Mie nu mi-a vîrît mîna în buzunare. Nici nu
mi-a făcut promisiuni.
Şi nu am de ce mă teme. Nu eu i-am ţinut trena. Nu i-am făcut temenele şi bezele. Nu eu i-am purtat sacoşa cu bani. Nu am urcat-o pe bicicletă. Nu i-am ţinut calul. Nu i-am cîntat în strună. Nu i-am suflat în lingură. Nu eu am îmbrăcat-o şi dezbrăca-t-o de multele veşminte în care se afişa ca la concursurile de paradă pentru missuri, vipuri şi paraşute.
Iar ea nu se vrea acum acolo unde este decît cu Blaga, cu Videanu, cu Berceanu şi cu ceilalţi bărbaţi cît mai dotaţi din punct de vedere politic. Ca să spun drept, nu m-aş da în sus să-mi petrec timpul în aceeaşi celulă cu Renata şi Elena. Dar norocul ăla nu-l are nimeni de pe aici. Doamna nu-l doreşte nici măcar pe prietenul meu, îl cunoaşteţi, cel cu nume de străveche boierime în dicţionar, director con­temporan de cotidian. Pe care îl invidiez pentru că pe el l-a sărutat de două ori pe amîndoi obrajii şi au băut împreună cafea făcută chiar cu mînuţa fină a dumneaei. Nu ştiu dacă i-a strecurat ceva în caimac. Dar el a devenit mai circumspect de atunci. Şi cu partidele, şi cu femeile.
Aşteptăm, doamnă, să fim chemaţi la confruntare. Vom veni cu inima în dinţi.
Pînă atunci, la revedere pentru cine ştie cît...

   M.Ioniţă


Vizualizari: 4090

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info