Curierul Zilei - Crucile la cimitir, nu pe trotuar!
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow Fapt Divers arrow Crucile la cimitir, nu pe trotuar!
 Publicitate pdf
Crucile la cimitir, nu pe trotuar!
(5 voturi)
Tuesday, 24 March 2015

Orice amplasament pe domeniul public fără aprobarea Primăriei trebuie demolat

Crucile la cimitir, nu pe trotuar!

 

 Pentru cruci avem cimitire, însă acestea au ajuns să fie amplasate şi pe trotuare sau pe marginea drumurilor. Sîntem în punctul în care cimitirul nu mai e îndeajuns de ma­re pentru toţi cei care mor şi, din păcate, pentru cei în viaţă, care au ochi să pri­veas­că, trotuarul a ajuns o extensie a cimitirului. Astfel, pe lîngă groapa şi crucea unde es­te înmormîntat cel decedat, rudele acestuia hotărăsc să-i pună o cruce şi în locul unde şi-a găsit sfîrşitul. De cele mai multe ori, aceste cruci sînt amplasate unde dece­datul a trecut la cele sfinte în urma unui accident.

Nu se dă autorizaţie de am­pla­sare şi nici nu este prevăzut un ca­­­dru legal pentru îndepărtarea lor. La nivel psihologic, nu este con­­­­for­tabil pentru nici un trecător să va­dă acest simbol, de exemplu lîngă lo­cul de joacă al copilului.

Mortul, comemorat pe marginea drumului

La nivel religios, crucile pentru morţi sînt făcute spre a fi puse în cimitir, nu pe marginea drumului! Tra­gedia pierderii unei persoane dragi e simţită diferit de fiecare în parte. Cu toate acestea, opţiunea de a face o cruce exact în locul în care respectivul a murit nu e o so­luţie şi nici un sentiment de bună-dispoziţie pentru simplii cetăţeni. Nu mai vorbim de faptul că, la a­cest moment, în Piteşti, sînt cruci unde mai găsim lumînări aprinse şi flori proaspete, puse lîngă par­curi unde pe timpul zilei se joacă nişte copii. Astfel, multe trotuare
s-au transformat în acea parte a ca­rosabilului folosită pentru am­pla­­sarea crucilor. Pentru că au­to­rităţile nu iau nici o măsură, fie­ca­re accident tragic soldat cu un de­cedat, de regulă rutier, lasă să se vadă drama familiei mortului la lo­cul cu pricina. Fiecare mort a­junge să fie comemorat pe trotuar, iar ce­tăţenii care nu au nici o legătură cu familia îndoliată trebuie să tră­iască drama familiei îndoliate.

„Nu există procedură legală“

Pentru că aceste cruci sînt pe domeniul public, am luat legătura cu reprezentanţii Primăriei Piteşti, care ne-au precizat că se va pune în discuţie problema crucilor. „Nu am dat nici o autorizaţie de con­s­trucţie în ce priveşte crucile despre care vorbiţi, cele am­pla­sate în urma unor decese în res­pectivele locuri. Am văzut astfel de cruci, dar nu prin Piteşti. Din cîte ştiu, nu există o procedură legală privind înde­păr­tarea a­ces­tora. Dacă era nevoie de au­torizaţie de con­struc­ţie, se pu­tea demola, dacă n-o avea. În cazul acestora, nu ştiu să existe o pro­cedură legală. Voi pune în discuţie această proble­mă“, ne-a explicat Iosiv Cer­bu­rea­nu, secretarul ge­ne­ral al Pri­măriei Piteşti. De altfel, mu­nicipalitatea n-a primit sesizări din partea cetăţenilor.

Religia nu impune un astfel de obicei

Un preot din Piteşti ne-a spus că, din punct de vedere religios, nu există vreo regulă sau sem­ni­ficaţie privitoare la punerea cru­cilor pe margine adrumului sau pe trotuar. „Este vorba doar de mîn­gîierea sufletului celui care o pune acolo şi care a pierdut pe cineva drag. Cru­cea aceea reprezintă un simbol al faptului că acolo şi-a dat sufletul cineva. Dacă nu se pune o  cruce acolo, nu-i nici o problemă din punct de vedere religios“, ne-a spus pre­otul.  

Prelungesc perioada de doliu

Despre acest aspect, phihotera­peutul Adriana Petrescu ne-a de­clarat: „De obicei, neob­servate din viteza maşinii, crucile ridicate de familiile victimelor unor accidente de circulatie sau ale unor agre­siuni care au provocat decesul acestora nu au un impact psihologic major asupra oame­nilor. Ele au o rezo­nan­ţă pentru cei care au trecut printr-o traumă asemănătoare, care au pier­dut o persoană dragă într-un acci­dent. În acest fel, crucile de pe tro­tuare realimentează durerea ante­rioa­ră. Ridicarea crucilor în locurile unde au decedat oameni ţine mai de­gra­­bă de un ritual creştin trans­mis din generaţie în generaţie, însă re­inventat în ultimele decenii. Prac­tic, bunicii şi străbunicii noştri, pen­tru care cultul morţilor era foar­te puternic dezvoltat, puneau cruci în curţile caselor, în memoria tutu­ror membrilor familiei trecuţi în nefiinţă, iar obiceiul a  fost  preluat şi a căpătat alte forme: nu mai a­par crucile în curţi, însă apar pe mar­ginea drumului. Este adevărat că, pe vremea bunicilor, numărul ma­şinilor era atît de redus, iar per­formanţele atît de scăzute, încît numărul accidentelor tindea către zero, altfel nu putem spune cum ar fi evoluat lucrurile. Scopul am­plasării crucilor la aceste locaţii a­re legătură cu nevoia psihologică a familiilor de a cinsti în mod pu­blic, demonstrativ, amintirea celor care şi-au pierdut viaţa pe şosea, dar asta nu înseamnă că aceste familii suferă mai mult ca acelea care nu ridică un monument pe mar­­ginea drumului. Nevoia psiho­logică de a-şi face vizibilă sufe­rin­ţa nu are ca efect decît pre­lun­girea perioadei de doliu a familiei, în timp ce numărul  celor  care vor rezona e­moţional cu suferinţa lor nu va creş­te niciodată, pentru sim­plul mo­tiv că simbolul crucii de pe mar­ginea dru­mului are aproape ace­eaşi semnifi­caţie ca şi borna kilometrică. Crucile nu-i fac, cate­goric, pe şoferi mai prudenţi, deoa­rece impactul vizual este redus la minimum, din cauza unei multitudini de factori de ordin psihologic despre care am vorbit într-un articol anterior“.

A.Dumitru, I.Ivănoiu  Foto: I.Tudor
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 5599

Comentarii (7)
Scris de unul in 25-03-2015 12:17 - Vizitator
 
 
Este un loc unde un semen de al vostru,nu un animal,si-a dat duhul.Romanii si ***** si atei.
 
Scris de Bogdan in 24-03-2015 21:46 - Vizitator
 
 
Nea mitica, nu stiu de ce ti se pare ca explicatia cucoanei petrescu este cea mai plauzibila. Din contra, tocmai performantele scazute ale masinilor de atunci erau factori cauzatori de accidente. Procentual, numarul mortilor din zilele noastre raportat la numarul de masini este mai mic ca pe vremuri
 
Scris de @Nicu in 24-03-2015 13:06 - Vizitator
 
 
La greci este si mai mult-sunt bisericute pe marginea drumului, la locul unui accident.Au aparut si la noi cateva.
 
Scris de Un Pitestean in 24-03-2015 12:50 - Vizitator
 
 
Ce sa le ceri la romani , cand 70 % din ei inca au mentalitate de evul mediu !
 
Scris de gabriel in 24-03-2015 12:24 - Vizitator
 
 
Nu sunt normale, nu e normal nici sa te plimbi cu decedatul prin oras cu capacul deschis- defapt tot obiceiul de a avea capac deschis este oribil- in loc sa ti-l amintesti cum era in viata il tii minte cum era dus... 
Nu e normal sa il tii nici in casa sa vada vecinii cruci si alte minuni la usa- ci la capela! La noi iti dubleaza durerea inmormantarea!
 
Scris de Nicu in 24-03-2015 10:28 - Vizitator
 
 
E foarte aiureacu ele pe marginea drumului, iar la roman spiritul de turma functioneaza, vede la unu, face si el. Sa iesim la plimbare pe centru, prin trivale, etc, si sa facem slalom printre cruci.
 
Scris de Mitica in 24-03-2015 10:22 - Vizitator
 
 
Aceasta e marea cauza a problemelor care exista in Pitesti. 
Pe mine nu ma deranjaza aceste cruci care, de fapt, nu sant ampalsate pe trotuar ci pe marginea trotuarului . Explicatia cea mai plauzibila este data de d-na psihoterapeut Adriana Petrscu
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Campioană naţională şi internaţională la înot!
D-na Deac imi aduc aminte ca l-ati dus la un stomatolog din Pitesti,un anume Marius,ce nume ingrozitor pentru mine in ac...
23/10/19 21:50 Mai mult...

Anchetatorii i-au sigilat magazinele
La Boteni e la fel.nici un magazin nu emite bon fiscal.cu toate că au case de marcat
23/10/19 21:09 Mai mult...

Badea: “N-am venit la Piteşti să fiu mediocru”
FC Argeș, o echipă lentă, cu un joc bătrânesc, par că nu sunt pregătiți fizic, senzație de joc la relanti, toat...
23/10/19 20:58 Mai mult...

Badea: “N-am venit la Piteşti să fiu mediocru”
sa vedem dk o aduci. la momentul asta nu cred.
23/10/19 11:32 Mai mult...

Badea: “N-am venit la Piteşti să fiu mediocru”
Bai Badea, demonstrezi deja ca esti mediocru jucand cu aceiasi gafeori sinistrii din perioada lui Dica! bai tu ai baut a...
23/10/19 11:30 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info