Curierul Zilei - N-aveţi valoare, n-aveţi nici rezultate!
PRIMA PAGINA
 

*** 642 de locuri de muncă în Argeş     *** Investiţie importantă în amenajarea unui pîrîu     *** Tîrg de adopţii de cîini la Mioveni      *** „Jake şi femeile lui”      *** „Coşmarul Vraciului“      *** Muzică şi sport în faţa Primăriei Piteşti     *** Filmele săptămînii 21 - 27 septembrie      *** Dispărutul era spînzurat!      *** Omorît de un BMW     *** Doi şoferi răniţi grav, la Moşoaia!     *** Spărgătorii şi tăinuitorul, colegi de celulă     *** Pod reabilitat,după turnarea asfaltului!     *** Şapte oi omorîte şi şase stupi distruşi de urs     *** Ministrul Fifor, „no comment” despre tragedia de la Valea Urdii     *** Vor victoria în Moldova      *** Europa League, Etapa 1     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul carasului pe Dunăre     *** După puncte, la Timişoara     *** Atletic Bradu şi Unirea Bascov joacă astăzi în campionat     *** 80 de piloţi la Trofeul Câmpulung!     *** Fotbal la TV în week-end    

 
N-aveţi valoare, n-aveţi nici rezultate! Imprimare E-mail
(3 voturi)
sâmbătă, 04 aprilie 2015

Baschetbaliştii piteşteni au ratat calificarea în finala Cupei României

N-aveţi valoare, n-aveţi nici rezultate!

 

 Baschetbaliştii de la BC Argeş nu au reuşit să se cali­fice în finala Cupei României, care s-a disputat joi sea­ră, la Sala Sporturilor din Piteşti, între BC Mureş şi BC Timişoara. Echipa pregătită de Hristu Şapera a pier­dut, la o diferenţă de 10 puncte, scor 91-81, semi­finala cu BC Timişoara, la capătul unui meci în care bănăţenii au arătat că meritau să cîştige. 

Confruntarea cu timişorenii a arătat că echipa din Trivale are un potenţial limitat în meciurile decisive în care se joacă cu trofeul pe masă, iar jucătorii nu fac faţă presiunii şi mizei unor asemenea întîlniri. Încă din primul sfert al meciului, Timişoara a arătat cine este şeful din teren. Oaspeţii marcau pe bandă rulantă din interiorul şi din afara căciulii, în timp ce piteştenii se chinuiau să înscrie din poziţii ideale. La capătul primelor zece minute, diferenţa dintre bănăţeni şi piteşteni era de 15 puncte. Actul secund al întîlnirii a fost unul destul de echilibrat, iar la pauza mare, oaspeţii conduceau la 14 lungimi. După revenirea de la cabine, tot BC Timişoara a fost echipa mai limpede la minte, deşi piteştenii au încercat să revină pe tabela de marcaj. Argeşenii au reuşit să se apropie la doar cinci puncte de adversari, însă greşelile ciopilăreşti, pasele date aiurea şi imprecizia la finalizare au fost taxate imediat de timişoreni care au reuşit să se desprindă din nou la 13 puncte, la finalul sfertului al treilea. În ultima secvenţă a meciului, BC Argeş a încercat să revină în joc, însă nu a reuşit acest lucru, chiar dacă au cîştigat ultimul sfert. Timişorenii au terminat partida cu un avantaj de 10 puncte şi s-au calificat în ultimul act al întrecerii. Cei mai buni marcatori ai Timişoarei au fost Zlatko Jovanovic, cu 27 de puncte, Vladimir Tica, cu 19, Radenko Pilcevic, cu 18 puncte, Bogdan Popescu, cu 13, şi Persic, cu 10 puncte. Principalii marcatori ai BC Argeş au fost Ronald Ross, cu 27 de puncte, Stevan Milosevic, cu 16, Marko Sutalo şi Iuri Fraseniuk, cu cîte 12 fiecare, şi Mirko Kovac, cu 10.

Petricevic: „Meciul s-a decis în primele două sferturi“

La finalul meciului cu BC Argeş, tehnicianul bănăţenilor, Dragan Petricevic, s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale. Antrenorul oaspeţilor a evidenţiat întreaga echipă, deşi mai mulţi dintre jucătorii săi au strălucit: „Meciul s-a decis în apărare în primele două sferturi, în modul cum jucătorii au colaborat pe teren şi în faptul că echipa din Piteşti, exact cum am ştiut înainte de această competiţie, va suporta cu greu presiunea organizării. Aşa cum am mai spus-o, va conta foarte mult starea de spirit şi  puterea mentală, despre care noi vorbim des la antrenamente. M-am aşteptat să jucăm un baschet bun. Am simţit echipa într-o stare să joace un baschet bun. Chiar dacă am avut un avantaj de 14 puncte la pauză, am ieşit de la vestiar ca şi cum ar fost 0-0. Am venit să ne luptăm pentru trofeu şi nu aş vrea să evidenţiez nici un jucător, ci echipa. Au contat Jovanovic şi Pilcevic, dar şi recuperarea importantă a lui Toth, un coş important al lui Lewis. Bogdan Popescu a avut un aport important în cele 35 de minute petrecute pe teren. Noi sîntem o echipă“, a spus antrenorul Timişoarei la conferinţa de presă de după meci.          

Şapera: „Greşelile copilăreşti ne-au costat“

Antrenorul piteştenilor a recunoscut, la conferinţa de presă de după meci, că jucă­torii săi au făcut greşeli copilăreşti care au contat foarte mult în economia partidei. Hristu Şapera a spus că jucătorii săi nu au putut face faţă presiunii acestui meci: „Am avut o şansă şi o oportunitate foarte bună de a cîştiga un trofeu în acest sezon. Din păcate, presiunea a fost prea mare şi nu am rezistat aşa cum ar fi trebuit. Am intrat în meci total deconcentraţi pentru o astfel de partidă, iar acest lucru ne-a costat. Acele greşeli copilăreşti pe care le-am făcut la începutul meciului şi care au reapărut în momente importante au arătat că nu am fost pregătiţi să atacăm meciul aşa cum trebuie şi ne-am îngreunat misiunea. Toate acele migi date Timişoarei la mijloc ne-au răpit orice şansă. Îmi pare rău pentru fanii noştri, pentru că aşteptau un rezultat foarte bun în acest Final Four. Îmi pare rău că i-am dezamăgit. Viaţa merge mai departe şi trebuie să jucăm în play-off. Aş fi vrut să facem un rezultat bun pentru cineva din Piteşti care a însemnat foarte mult la această echipă. E o presiune suplimentară pe organizatori. De multe ori cînd vrei să faci foarte mult, îţi iese prea puţin. Sîntem cu toţii dezamăgiţi. Pentru fiecare e important să cîştige ceva în viaţă. Sportul are părţi frumoase şi mai puţin frumoase. Nu e un capăt de ţară că am pierdut o semifinală. Cupa e o competiţie a surprizelor“.   

Marius Duinea


Vizualizari: 6477

Comentarii (10)
Scris de Pirvu in 06-04-2015 12:52 - Vizitator
 
 
Caprarescu ai fost la DNA ???????ai luat banii de la politia comunitara
 
Scris de Sorin in 05-04-2015 21:21 - Vizitator
 
 
Caprarescu nu zice nimic ,,,,,,
 
Scris de John in 05-04-2015 21:22 - Vizitator
 
 
E greu sa ai echipa cu romani atita timp cit nu ai măcar 10 terenuri de baschet in oraș ,cei care ne-au condus in orașul asta adică Pendiuc un infractor de nivel înalt nu a facut nimic pentru sport ,poate pentru el case de 720 mp cu lift asta da ,,,,,nu avem cultura de a face sport de plăcere ,uitati va in pădurea Trivale simbata,duminica nimeni nu face mișcare sau foarte putini ,,,,,,
 
Scris de Dan in 05-04-2015 00:45 - Vizitator
 
 
Adevarat ......
 
Scris de Andu in 04-04-2015 22:36 - Vizitator
 
 
Adevărat ,foarte adevărat ,bravoooo chiar asta e adevarul nu avem nimic in orașul asta cu care sa ne mândrim :sigh :sigh :sigh
 
Scris de Piteștean in 04-04-2015 16:28 - Vizitator
 
 
Pitești =o baschet ,,,,,,,pitesti = 0 piteșteni in teren ,pitesti =0 construcția une i echipe ,Pitești = 0 performanța construită cu munca ideea de a progresa in sport,Pitești = 0 oameni capabili sa facă performanța ,Pitești = banii Furați fără mila din bugetul local ,cind spună asta m-a refer la ideea de a vorbi de sport ,,, sport fără ideea de a construi ceva nu se poate face azi niște jucatori la anul alții si la anul tot așa ,,,,,,in 2000 am fost campioni ,,,,va întreb unde sunt toți aceea care au cîștigat campionatul??????? România nu își păstrează valoriile cu atit mai puțin Piteștiul ,,,,unde este fc Argeș ????unde este crinu olteanu ??? Si mulți alții care au arătat ceva in sport ,,,,,unde este Ovidiu Scobai ????ei nu mai sunt aici ca nu au fost respectati,,,,,,,fotbalul sa Dus ,handbalul la fel (Dacia) volei nu mai avem (Dacia) si cine crede ca avem baschet se insala amarnic cu o echipa plină de străini di in fiecare an alții si alții,sportul înseamnă sa cresti sa si in anii de zile sa ajungi un campion ,dar noi Piteștiul nu avem nimic nimic ,,,,,
 
Scris de Anton in 04-04-2015 16:06 - Vizitator
 
 
Citesc cu stupoare tot ce se scrie despre baschetul piteștean si vad ca nimeni nu sesizează nimic ,pai domnilor cine este Hristu sapera ????cine este Alexandru ziguli??? Acești doi antrenori nu au jucat baschet de prima liga niciodată la nivel de 1-8 play Off ,dar in schimb sunt antrenorii echipei .....baschet in Pitești nu exista asta sa fie clar atita timp cit un jucător piteștean nu joaca constant in aceasta echipa , va întreb care baschet piteștean ???? Va spun eu care , banii primăriei unde nimeni nu dorește sa facă o academie ceva in baschet sa vedem in timp niște rezultate ,așa azi unii ,mîine alții si tot așa,,,,,,,
 
Scris de gigi in 04-04-2015 09:07 - Vizitator
 
 
Antrenorul trebuie sa aibă grija ca jucătorii sa intre pe teren motivați și nu deconcentrati ....
 
Scris de cassyo in 04-04-2015 07:37 - Vizitator
 
 
Sunt cuvinte grele, de inteles poate la suparare dar sa nu uitam ca Pitestiul la baschet este totusi printre echipele bune ale tarii, as zice ca constant de play off.Nu avem nimic de pierdut decat sa mergem mai departe. Pana la urma competiile sportive sunt un mod de viata si, ca peste tot in viata, trebuie sa stii si sa poti sa mergi mai departe dupa neimpliniri. Succes in continuare si fruntea sus baieti !Sunt convins ca astea ar fi fost si gandurile lui George Ziguli, cu care am avut onoarea sa fiu coleg in primul an de baschet.
 
Scris de pitestean in 04-04-2015 01:04 - Vizitator
 
 
Cu tot respectul domnule antrenor, nu era cumva datoria echipei tehnice, a ANTRENORULUI, sa pregătească meciul astfel încât jucătorii sa intre motivați pentru victorie și nu deconcentrati? Iar apărarea în zona încă o data dovedită păguboasă cu run de 7-0 in startul partidei cui se datorează? Domnule antrenor v-ati dovedit încă o data limita... păcat pentru acest public...
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info