Curierul Zilei - I-a pus cuţitul la gît!
PRIMA PAGINA arrow RUBRICI arrow Fapt Divers arrow I-a pus cuţitul la gît!
Fapt divers*** ️ Patru elevi în arest!     Fapt divers*** ️ Au snopit în bătaie un bărbat     Fapt divers*** ️ Acuzaţi de crimă, au ieşit din arest!     Social*** ️ APIA începe plata subvenţiilor pentru fermieri!     Social*** ️ Opriţi risipa alimentară!     Fapt divers*** ️ Accident pe A1 provocat de un cal!     Fapt divers*** ️ Trafic blocat de accident     Fapt divers*** ️ Braconierii prindeau peşte cu setca!     Social*** ️ Un carnaval ce nu are rival    
 Publicitate pdf
I-a pus cuţitul la gît!
(8 voturi)
Wednesday, 06 May 2015

Pentru un cartuş de ţigări, noaptea în magazin,

I-a pus cuţitul la gît!

Curierul propune: Fetele să nu mai lucreze noaptea sau să li se asigure securitate maximă!

 

 Clipe de coşmar a trăit în noaptea de luni spre marţi o tînără de 18 ani, din co­mu­­na Băbana! Fata, vînzătoare într-un magazin de produse alimentare, din car­tie­rul Nord, a fost ameninţată cu cuţitul de un bărbat care a vrut să lase impre­sia că vrea să cumpere salam. Tînăra a reuşit să fugă din magazin şi, no­ro­cul ei, a fost văzută de o patrulă de jandarmi, care l-a imobilizat pe agresor. Indivi­dul, Adrian Pulpă, are 29 de ani, reuşise să plece din magazin cu un cartuş de ţigări. Agresorul le-a povestit anchetatorilor că intenţia lui n-a fost să-i facă rău fetei, nici să fure. A urmărit un singur lucru, să fie arestat sau, şi mai bine, îm­puşcat de oamenii legii. Tînăra, care n-a reuşit să-şi revină din şoc, se teme că oricînd i se poate întîmpla ceva rău. O femeie singură noaptea într-un magazin poate deveni oricînd victimă a unui psihopat. De asemenea, ea poate fi ţinta hoţilor, sau, ca în cazul de faţă, poate fi la un pas să fie ucisă. Curierul zilei propune ca patronii să găsească soluţii ca vînzătoarele să nu mai fie expuse unor situaţii care să le pună viaţa în pericol.

Doar o minune a făcut ca Andreea Ionela Şuţă, o tînără de 18 ani, să scape cu viaţă după ce A­drian Pulpă, 29 de ani, din Piteşti, a intat în plină noapte în magazinul în care fata lucra ca vînzătoare. Bărbatul venise cu cuţitul de acasă. A aşteptat ca tînăra să fie singură în magazin şi a ameninţat-o.

Salvată de jandarmi

Speriată, fata a reuşit să iasă de după tejghea şi să fugă din magazin. N-apucase să apese butonul de panică.  A ieşit în stradă şi a strigat după ajutor. Exact în acel moment a trecut pe acolo o patrulă de jandarmi, care a reuşit să-l imobilizeze pe agresor. Anchetatorii au găsit într-o curte vecină magazinului cartuşul de ţigări cu care bărbatul apucase să plece. Era aruncat pe jos. Adrian Pulpă nu mirosea a băutură, dar avea un comportament deviant şi anormal. A fost urcat în dubă şi dus la poliţie. Printre înjurăturile pe care le-a adresat celor strînşi la faţa locului, bărbatul i-a cerut iertare fetei, spunîndu-i că n-a vrut să-i facă rău.

„Vor avea butonul de panică în buzunare“

De zece ani de cînd are magazinul, patronul susţine că n-a avut parte de astfel de incidente. „Am fost sunat pe la 1 fără 25 de vînzătoare, care mi-a spus alarmată că a fost atacată de o persoană care avea asupra ei un cuţit. Fata a ieşit din magazin. Întîmplarea face ca în acel moment prin faţa magazinului să treacă un echipaj de la jandarmi. Aşa că individul a fost prins a­proape pe loc. Cred că a stat 30 de secunde în magazin. A plecat cu un cartuş de ţigări Kent. Nu a cerut bani. Efectiv, a speriat vînzătoarea şi în drum spre ieşire s-a aplecat să ia ţigările, pe care le-a aruncat, imediat ce a ieşit, în curtea vecinilor, cînd a văzut jandarmii. Avea cuţitul ascuns. Imaginile de pe cameră au surprins tot. Avem contract cu o firmă de intervenţie. Din păcate, fata s-a speriat şi nu a apăsat butonul de panică. A ieşit direct în stradă şi a vrut să sune la 112. A observat duba de jandarmi. Acesta a fost norocul ei! Vreau să iau legătura cu cei de la firma de pază şi intervenţie pentru ca butonul de panică să fie la purtător, nu într-un punct fix, să poată fi acţionat în ori­ce situaţie de vînzătoare. Numai fe­te am angajate, băieţii nu sînt interesaţi să ocupe astfel de posturi. Acest magazin îl am de 10 ani. Mai am un punct de lucru în Piteşti, tot nonstop. Niciodată n-am avut probleme de acest gen. Individul care a ameninţat-o pe angajată nu pă­rea foarte coerent, nu era logic în gîndire. A strigat din dubă, către fa­tă: Stai liniştită, n-am vrut să-ţi fac ţi­e rău!“, a declarat Eduard Pleia­şu.

„N-am crezut că o să scap cu viaţă“

Imaginea bărbatului care a scos un cuţit de bucătărie şi a ameninţat-o o va marca toată viaţa pe tînăra care a fost la un pas să fie o­morîtă: „De cum a intrat, şi-a arătat intenţia de a cumpăra salam. A venit un alt client în magazin. Mi-a spus, foarte amabil, să-l servesc întîi pe domnul. A ieşit afară, sub pretextul că vrea să discute cu pri­etenii lui, să vadă ce cumpără. S-a întors, a mers la vitrină şi mi-a spus că arată bine un anumit sa­lam. A scos cuţitul şi m-a întrebat: Ţie îţi place cum arată ăsta? Am fugit în spatele tejghelei. A venit după mi­ne. Am aruncat nişte boluri cu bom­boane pe jos şi am reuşit să ies. Nu mă gîndeam că o să scap cu viaţă. Lucrez de 8 luni, dar n-am avut probleme. N-am vrut să le spun părinţilor ce s-a întîmplat, dar au văzut ştirea la televizor şi m-au recunoscut. Mi-au spus clar să-mi dau demisia! Nu ştiu ce să fac. Azi (n.r. - ieri), nu o să merg la ser­viciu. Trebuia să lucrez tot noap­tea. Şi acum îmi tremură tot corpul. Nu pot să-mi scot din min­te acea imagine, cînd a scos cuţitul la mi­ne. Îmi e teamă de oricine a­cum. Pe bărbatul ăsta nu l-am mai văzut. Nu cred că am fost ţin­ta lui. Mi-a zis: Fată, iartă-mă, n-am vrut să-şi fac rău! Am înţeles că le-a spus poliţiştilor să-l împuş­te, că lui îi e teamă să se omoare şi de-aia a recurs la un asemenea gest. Sper să fie arestat, să nu mai păţească şi alte persoane ca mine!“.
Agresorul reţinut pe loc de oamenii legii s-a aflat ieri la audieri. El este acuzat de tîlhărie şi riscă să stea între 3 şi 10 ani după gratii.

M.Cazacu  Foto: C.Tudor

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 5169

Comentarii (2)
Scris de Ade in 06-05-2015 11:35 - Vizitator
 
 
Ce sa-i faci unui asemenea "om"
 
Scris de xy in 06-05-2015 06:45 - Vizitator
 
 
Sa nu-l ierte!Sa mearga pana la capat caci asa procedeaza toti infractorii.Noroc cu patrula de jandarmi si camerele de luat vederi.Si unui barbat angajat i se poate intampla.Cu multi ani in urma, o vanzatoare a fost omorata.N-am mai aflat nimic.
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Horoscop zilnic

Flag Counter


PRchecker.info