Curierul Zilei - CANICULĂ CU ANIVERSĂRI
PRIMA PAGINA
 

*** România, codaşă la construcţii!     *** Săptămîna Europeană a Sportului, în Argeş     *** Dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, la Mioveni      *** PASTILA de UMOR      *** „Argeşul, locul cel mai românesc din România“     *** Adrian Tase, la Congresul de la Sinaia!     *** La 16 ani, s-a întors de la majorat, în sicriu     *** Şoferul a făcut infarct      *** Copilul s-a spînzurat      *** Nu s-a asigurat şi a lovit trei maşini     *** Fost campion naţional la box, contrabandă cu ţigări     *** Filmaţi în timp ce furau bere dintr-un magazin     *** Raicu eliminat de la Mondiale     *** Cursuri gratuite, la Şcoala de Arbitraj a AJF Argeş     *** Un gol, din două faze de poartă     *** CS Mioveni - ASU Poli Timişoara 1-0 (1-0)     *** Au avut victoria la îndemînă     *** Memorialul Dorel Ştefănescu, la ediţia a treia     *** Învinşi de propriul portar!     *** „Rezultatul final este mincinos“     *** Popovici: „O victorie foarte importantă“     *** CSU Piteşti va juca în Divizia A!    

 
CANICULĂ CU ANIVERSĂRI Imprimare E-mail
(3 voturi)
luni, 13 iulie 2015

 CURIERUL ARTELOR

 CANICULĂ CU ANIVERSĂRI

(grupaj de Marin Ioniţă)
Oprea din Optaşi

 

 Oprea din Optasi, doctor de doctori, la 65 de ani. Din Olt. Pentru mine, n-are decît să fie şi de la Cluj. De pe vatra Echinoxului. Că tot se semăna vechiul regat, epoca de aur, şi tranziţia cu literaţi de peste munţi. Atraşi de magnetul bucureştean, la Piteşti nu au poposit şi nu au cuibărit nici Francisc Munteanu, nici Titus Popovici, Ion-Dodu Bălan, Ion Brad, Ion Lăncrănjan, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Simion Pop, Mircea Sîntimbreanu, Ana Blandiana, D. R. Popescu, Sînziana Pop şi alţi corifei. 

De fapt, dacă e să scurmăm la rădăcinile caracteristice ale grupurilor etnice, Nicolae O­prea ar face parte din populaţia olteană, de pe malul stîng al rîului care dă numele provinciei, revărsată peste cîmpia Burnasului.
Firea olteanului ambiţios, bătăios, bîntuit de patima afirmării, isteţ, minte iscoditoare, me­­morie încăpătoare, judecată limpede, dar înfierbîntată, tenace, dar şi în replici spontane şi incendiare, căţărător neobosit pe treptele ierarhiei.... Şi aşa se face, iată, ca fiul de ţăran dintr-un sat al judeţului Olt (Optasi-Sîrbi) să ajungă în elită studenţimii din Cluj de la acea vreme.
Încă de pe-atunci, Nicolae O­prea se împovărează cu două rînduri de activităţi. Cea din amfiteatrele facultăţii şi birourile revistei. Seminarii, examene, colocvii, simpozioane, concursuri, promovări, colaborări. În redacţie, aflăm de toate: corectură, semnalizări, recenzii, cronici literare, comentarii, eseuri. Şi aceasta la vremea cînd Revista Echinox, creaţie a unei tinere generaţii din mediul universitar, detaşată de faima Revistei Steaua - la care lucrase o seamă de intelectuali de prestigiu, dar da semne de uzură. Idei îndrăzneţe cu risc asumat, colectiv solitar. E­chinox încearcă şi reuşeşte să se lepede în bună măsură de impunerile ideologiei comuniste şi să promoveze o creaţie literară nesupusă canoanelor.
A fost o şcoală pentru toţi cîţi au trecut pe-acolo, deci şi pentru Nicolae Oprea.

Răsplata - aruncat la ţară după ter­­minarea facultăţii, profesor de lim­ba şi literatură română, fără definitivat, la mai multe şcoli e­lementare. Unde şi-a făcut bine datoria, dar nu era el omul care să rămînă la atît. Muzeograf, metodist la Palatul Culturii, cîte şi mai cîte....
Prin eforturi susţinute, oltean ambiţios şi competent cum e­­ra, a ajuns la Universitatea din Piteşti, unde a-nceput suişuri de pe prima treaptă. Pas cu pas, asistent, lector, conferenţiar, profesor universitar. Doctor în ştiinţe. Chiar pe rang superior, de unde, la rîndul său, acordă doctorate. Distins de două ori de preşedinţia ţării cu Ordinul de Cavaler al Culturii.
Dar blestemul lui, încă din stu­denţie, era să nu fie de-a­juns o singură activitate. Din nou într-o redacţie. De data aceasta, re­vista Argeş. Serie nouă. Intrasem în tranziţie... După care urmează redacţia revistei Calende. Şi, din nou, „Argeş“.
Nu se încovoiază sub o vară. Dimpotrivă, este un prilej pentru sporul potenţialului energetic. La care se adaugă preşedinţia filialei Uniunii Scriitorilor din România cu sediul în Piteşti. Un loc în conducerea acestei uniuni de creaţie la nivel naţional. Membru în comisia de validare şi juriul de a­cordare a premiilor.
Dar toate acestea sînt trecătoare şi alunecătoare pe valurile timpului. Succesele, oricît de răsunătoare, se topesc în uitare. Important este ce rămîne du­pă noi. Şi lui Nicolae Oprea îi ră­mîne o operă bogată şi consolidată în anii care s-au dus şi în cei care au mai rămas. Valoroase cărţi de critică, de istorie şi de estetică literară, care lămuresc enigme literare, descifrează sensuri ce-ar fi rămas necunoscute, pun în circulaţie cărţi şi autori care riscau să rămînă în anonimat. De folos pentru studenţi, pentru cadrele didactice şi chiar pentru publicul larg. Fără ele, literatura română ar rămîne mai să­­racă.
La cei 65 de ani, Nicolae O­prea nu pare de­loc schimbat faţă de cel pe care l-am cunoscut cu aproape două decenii de-acum îna­inte. Nici la trup, nici la mers, nici în manifestări. Nu fără oarecare slăbiciuni omeneşti. Tot mai trage cîte o ţigară şi cîte un păhăruţ de tărie, veleităţi îi dau tîrcoale... Loial cu prietenii de durată, suspicios cu cei care i se vîră în atenţie, nu lipsit de erori în aprecierea valorilor, inclusiv autorilor locali, devotat familiei, sclavul pro­fesiei.
Universitar fără morgă, modest cît se poate, nu se îmbracă, nu calcă, nu gesticulează niciodată altfel decît un om obişnuit, decît un om de pe stradă.
Măcar pentru panoplia mea de suveniruri, aş dori să-l văd, odată şi-odată, în toga de Doctor Honoris Causa.

Ierarhul din templul cărţilor

Îl ştiu. Parcă dintotdeauna. Aşa l-am pomenit. Aşa a fost moştenit de comunitatea culturală. Lipit ca un timbru pe-o carte poştală ilustrată care reproduce Biblioteca Judeţeană. Biblioteca rămîne statornicită cu rădăcinile înfipte în piatră, dar spre ea urcă omenirea din toate orizonturile ca spre o legendară mănăstire, ca spre Muntele Sfînt, ca spre Me­c­ca. Veniţi să ia lumina din înţelepciunea cărţilor, adesea cei sosiţi sînt prinşi, ca la Denii, în vocea molcomă a celui care dirijează a­cest domeniu. Se întîmplă de multe ori la întîlnirile cu cititorii, organizate sau spontane, la simpozioane, la vernisaje de artă plas­tică, la expoziţii de cărţi, la întîlnirile cu autori, oameni de ştiinţă şi de cultură, membri ai cenaclelor literare, de ce nu, şi cu copiii.

El este domnul Sachelarie. Directorul. Să nu vă aşteptaţi să-l găsiţi în uniformă. Nu poar­tă grade. De-ar fi obligat, le-ar re­fuza. Nu-şi doreşte să iasă în evidenţă pe exteriorizări de nici un fel. Ce are el mai mult, ce are mai profund este pe dinăuntru. Sociologie, lecţii de filozofie, istorie, literatură, ştiinţe de graniţă. Şi peste toate, o gîndire mereu cu armă la picior. Nu lasă să intre în strînsura lui de comori nici o autoritate pînă nu-i verifică paşaportul. Nu este el robotul care să înfulece flămînd cunoştinţe fără să le rumege şi să le repete precum papagalii.
Ştiu aşa ceva în primul rînd de la Universitate. De la colegii lui de catedră. De la studenţi. Din schimburile de cuvinte pe care le a­vea în holuri şi pe coridoare în pauzele dintre prelegeri. În scurtele aşteptări înainte de a ne rîndui în Amfiteatrul numărul 5 sau în sălile de seminarii 32 ori 37...

Dar prof. univ. dr Oc­tavian Sachelarie se fa­ce mai mult cunoscut ca director al Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“. O identificare fără dubii cu această instituţie. Poţi să spui Sachelarie din bibliotecă, poţi să spui şi „biblioteca lui Sachelarie“...
Mucalit şi hîtru. Pus pe glu­me reţinute. Se pare că nu ştie să rîdă. Dar, cînd dă el în hohote, parcă se înseninează ce­rul...
În taina bibliotecii, în singurătatea de după plecarea cititorilor, se întîmplă ca personajele din cărţi, precum în noaptea fantomei lui Hamlet cel bătrîn, să rătăcească umbrele din volumele aşezate în rafturi. Poposesc, se mărturisesc, se povestesc, se destăinuiesc. Şi bărbatul asistă ca, la un spectacol, la întîmplări cu frumoasa Elena care l-a părăsit pe regele Menelau ca să fugă cu pastorul aventurier Paris la Troia. Şi se dezlănţuie furtuna lui Shakespeare. Şi trece Ofelia plutind pe ape. Ana Karenina sfîrşeşte sub roţile trenului. De la Julieta aflăm că nu există moarte mai frumoasă decît cea din iubire. Madame Bovary, Tamara din Demonul, Cătălina din Luceafărul... Cocoşatul de la Notre-Dame... Esmeralda... Două schelete care nu se pot desprinde: „fatalitate“, cuvîntul de pe ziduri... Asta este lu­mea în care petrece domnul Sa­­chelarie în tainiţa bibliotecii.
Octavian Sachelarie. Depar­te de tipul clasic al bibliotecarului sau universitarului. Nici mo­lie de catedră. Nici şoarece de bibliotecă. Nici înţepenit în canoa­ne.
Dar nici în cealaltă extremă. Nu face parte din clanuri. Nu petrece în chiolhanuri. Nu e stîlp de cafenele.
Om de ştiinţă model, autor competent, manager eficient. Modest, bun prieten, preţuieşte valorile de orice fel. Fie-ne dat să avem mulţi ca el!...

 


Vizualizari: 3139

Comentarii (1)
Scris de Un om de bine in 11-07-2015 11:48 - Vizitator
 
 
La multi ani domnului Oprea, un dascal adevarat! Cat despre directorul Sachelarie, ce sa spun?! E adevarat ca Biblioteca este a lui, dar din cu totul alta perspectiva decat credeti, domnule Marin Ionita. Omul pe care il slaviti are defecte cate nu puteti numara, pe care era bine sa si le tina pentru el si familia lui. Le-a adus in spatiul public si asta dauneaza grav sanatatii colective. De exemplu: stiti cate ~ciubucuri~ face, din achizitii de carte veche si contemporana, din angajari pe spranceana? Stiti ca se plimba cu masina institutiei, pe bani publici, evident, prin te miri ce locuri, ca sa-si impresioneze angajatele slabe de inger? Nu e profesor universitar, nici nu are vocatie, cultura lui este, in realitate, o spoiala. Ca sa nu mai amintesc de faptul ca a interzis cu ani in urma infiintarea sindicatului, drept pentru care astazi, in Biblioteca, sunt cele mai mici salarii din tara. Inca ceva: nimeni nu-l respecta, in institutie, cu adevarat. Se rade de el pe la colturi, se fac glume libidinoase pe seama lui si a nevricalelor de care face uz ca de hartia igienica. La multi ani, dar in alta parte!
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info