La Mioveni, Încep înscrierile pentru Festivalul Laleaua de Aur În perioada 14 - 16 octombrie, la Mioveni va avea loc Festivalul-concurs Laleaua de Aur, competiţie ajunsă la ediţia a IX-a şi găzduită de Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia. Organizatorii evenimentului sînt Consiliul Local şi Primăria oraşului Mioveni, Centrul Cultural şi Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia.
Evenimentul îşi propune descoperirea, ierarhizarea şi promovarea valorilor autentice din domeniu. Concurenţii vor avea vîrste cuprinse între 6 şi 25 de ani, astfel că festivalul va fi împărţit în două secţiuni: Laleaua de Aur Junior - prima zi de concurs, miercuri 14 octombrie, pentru cei cu vîrste cuprinse între 6 şi 14 ani, şi Laleaua de Aur - a doua zi de concurs, joi, 15 octombrie, pentru concurenţii cu vîrste cuprinse între 15 şi 25 de ani. În ultima zi a festivalului, vineri, 16 octombrie, începînd cu ora 18.00, tot în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia, vor avea loc Gala laureaţilor şi un recital. Premiile oferite de organizatori vor consta în trofee şi bani şi vor fi acordate pentru fiecare categorie în parte. Pînă pe 25 august, toţi cei care doresc să participe la concurs trebuie să trimită fişa de înscriere pe adresa: strada Tudor Muşatescu, blocul V2, B, parter, Mioveni - Argeş sau e-mail laleauadeaur@yahoo. com sau laleauadeaur@gmail. com. Regulamentul şi fişa de înscriere pot fi descărcate de pe următoarele site-uri: http://www.primariamioveni.ro/ sau http://www.centrulculturalmioveni.ro/. Silviu Mihai
Vizualizari: 2466
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |