Curierul Zilei - Nu te juca cu focul
PRIMA PAGINA
 

*** 642 de locuri de muncă în Argeş     *** Investiţie importantă în amenajarea unui pîrîu     *** Tîrg de adopţii de cîini la Mioveni      *** „Jake şi femeile lui”      *** „Coşmarul Vraciului“      *** Muzică şi sport în faţa Primăriei Piteşti     *** Filmele săptămînii 21 - 27 septembrie      *** Dispărutul era spînzurat!      *** Omorît de un BMW     *** Doi şoferi răniţi grav, la Moşoaia!     *** Spărgătorii şi tăinuitorul, colegi de celulă     *** Pod reabilitat,după turnarea asfaltului!     *** Şapte oi omorîte şi şase stupi distruşi de urs     *** Ministrul Fifor, „no comment” despre tragedia de la Valea Urdii     *** Vor victoria în Moldova      *** Europa League, Etapa 1     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul carasului pe Dunăre     *** După puncte, la Timişoara     *** Atletic Bradu şi Unirea Bascov joacă astăzi în campionat     *** 80 de piloţi la Trofeul Câmpulung!     *** Fotbal la TV în week-end    

 
Nu te juca cu focul Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 12 septembrie 2015

Fragment din romanul „Drumul dinozaurului“, de Marin Ioniţă, aflat sub tipar

Nu te juca cu focul

 

 Simt în mine o plăcere cum n-am mai simţit niciodată. Parcă îmi saltă şi şapca în cap de bucurie. Mi-e drag de mine. Am crescut în ochii mei cît un elefant dintr-un şoricel. Şi pentru aşa ceva ar trebui să-i fiu recunoscător. Ei, Pompiliei. Fără întîmplarea de adineauri, cît timp ar fi trecut pînă să mă descopăr în altă dimensiune? S-ar fi întîmplat vreodată?

Merg pe trotuarul de pămînt al unei străzi ca o uliţă de sat şi îngîn o melodie necunoscută. Nu-mi pasă nici de rarii trecători, nici de cîinii care mă latră de dincolo de garduri.
- Ai să-ţi aduci aminte de mine, i-am spus, lăsînd-o goală în pat.
- Nenorocitule!
A aruncat cu papucii după mi­ne. Şi-a acoperit sexul cu palma. Şi nu am fost niciodată mai fericit.
Cunoscusem femeia. Femeile. Triviale. Pline de pă­cate. Mă fascinau cînd le vedeam dezbrăcate. Pompilia îşi oferea puritatea. Ţinea să iasă din copilă­rie cu mine. Şi eu? Seara ne hîrjoneam puţin. Radu cu Nona, eu cu Nicoleta. În privirile ei. O copilă. Dar se vede treaba că crescuse între timp. Aşa, sub ochii noştri. Cînd nu o luam în seamă în jocurile noastre erotice. În gazdă, în două case, la două vădane vecine. Bătrânele ne ţineau din scurt mai mult cu vorba. Nu le convenea să ne supere pînă acolo încît să plecăm.
Ba fetele la noi, ba noi la ele. Să ne facem lecţiile împreună. Hărţile. Desenele. Nu depăşeam niciodată limita. Ne mai strîngeam în braţe. Ne mai sărutam şi atît. Dar nu şi cu Pompilia. Ea era copila. Care îşi vedea de treburile ei la măsuţa dintr-un colţ. Nu ştiam cum o să evolueze. Probabil că va fi o femeie de o frumuseţe rară. Oricum, printre fetele de vîrsta ei n-avea egal.
Era luni de dimineaţă. Am ple­cat mai devreme de a­casă. Ca să trec şi pe la detaşamentul de pioneri care îşi avea sediul tot în curtea fostului liceu. Am dat pe la fete ca să-mi iau o carte. Nona şi Nicoleta nu sosiseră de la ţară. Pe doamna Stan­cu, gazda, o ştiam plecată la Bu­cureşti, să stea mai mult cu nepoţii. Dar cartea aia mi-o putea da şi Pompilia. De cum am intrat în curte, am văzut cum îşi retrage ca­pul din despicătura perdelei. Şi am auzit foşnetul paşilor. Am strigat, dar nu mi-a răspuns. Uşile des­cuiate. Am intrat. Parcă dormea adînc, liniştit. Dar respira pre­cipitat. I se zbăteau venele sub pielea de pe gît. Îi tremurau pleoapele. Îi fremătau buzele. Întinsă pe pat, cu faţa în sus. Dezvelită. Despuiată. Părea mai lungă decît o ştiam. Ceva mai împlinită, mai dezvoltată. Coapsele mai pline. Şoldurile mai rotunjite. Sînii, ca merele. Ca iarba de-abia răsărită. Părul de la subsuori şi de pe mai unde…
Copila de-abia dată în feminitate. Fruct în pîrgă.
Mi s-a întunecat mintea. Nu mai gîndeam nimic. Picioarele mă duceau singure spre pat. Iar fata parcă luase foc sub privirile mele. O singura şoaptă:
- Hai!
Cine poate sa rămînă surd la o asemenea chemare?
Mă aplec deasupra patului. Ea zîmbeşte, luminată.
Prea plăpîndă. Prea fragilă. Prea copilă. Prea pură. Un pui de zînă. Sfîntă desprinsă dintr-o icoană. Zugrăvită să te închini la ea. Dar nu din credinţă. Nu din pocăinţă. Nu din evlavie. Nu pentru ea. Fac ce fac pentru mine. Vreau să mă încerc. Sa văd dacă sînt în stare să-mi înfrîng pornirile. Să  ucid diavolul din mine. O acopăr cu cearşaful. Pînă sub bărbie. Clipă fatală. Parcă s-a oprit timpul pe loc. „Hai, dobitocule!“. O sărut pe frunte.
- Mă vei ţine minte! Şi mă îndrept spre uşă. Fără să mai privesc înapoi.
- Nemernicule!
Un papuc mă loveşte în spina­re. Altul, după ceafă. Mă opresc în chenarul uşii. Mă sfîşii pe prag. Cîte o jumătate din mine într-o al­tă lume. Trag în mine în două părţi. De nu m-aş sfîşia.
Fata plînge zbuciumat. Potoleşte-te, inimă! Nu-mi sări din piept!
Şi nu mai e vorba de mine. Mă gîndesc la ea. Am eu dreptul să o dezamăgesc? Să o jignesc? Să o umilesc? Ar fi trebuit să mă întorc să o liniştesc. Mă şi văd înapoi. Îmi cer iertare şi mă întind alături. O dezmierd. Dar de ce să îşi înceapă viaţa de femeie la vîrsta asta? Într-un moment de rătăcire. De ce să profit eu şi să mă vîr în viaţa ei pentru totdeauna? De ce să îi deschid poftele mai înainte de a-i veni sorocul?
Şi nu se întîmplă ce trebuia să se întîmple. Ce aştepta de la mine. Aşa ar fi fost să fie.
- Hai, animalule!
Dar eu nu mă urnesc deloc.
- Nemernicule! Tîmpitule!
Pornesc cu paşi repezi. În dreptul bisericii lui Popa Năică mă opresc, intru şi aprind o lumînare. Şi îmi fac cruce. „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfînt, Amin!“. De m-ar vedea ăia de la UTM, m-ar pune în discuţie!
O iau la picior spre şcoală. Parcă zbor pe deasupra pămîntului. Mîndru de mine. E­goist. Dacă fata aia frumoasă m-a ales tocmai pe mine, înseamnă că sînt cineva. Mă felicit. Că am putut să rezist. Că nu am căzut pradă instinctelor. Şi nici ispitelor. Nici nu ştiu pe unde calc. Pe unde trec. Cu cine mă întîlnesc. Salut oamenii la întîmplare. Am salutat şi un stîlp de telegraf. La şcoală nu îmi dau seama cum se scurg orele. Ca într-un film panoramic. Pompilia peste tot, întinsă pe pat goală. Pe tablă, pe catedră, pe ferestre, pe tavan, pe pereţi. Ea, şi numai ea, nebunia mea!…
Un gînd perfid se strecoară pe sub uşă. Dacă în deruta aceea a ei se va dărui altuia? Fără iubire, cum o să fie? Pentru că nu am vrut să fac acest lucru, mă scutur de vinovăţie. Doar nu sînt tocmit să îi stau de pază la castitate!...
În recreaţia mare. Mă caută Lucia. Desface ca de obicei pachetul cu omletă rece, brînză, unt pe pîine, un măr tăiat în două. De-abia ciugulesc. Îmi rămîne dumicatul în gît.
- Ei, unde eşti? Unde călătoreşti?

 Marin Ioniţă


Vizualizari: 2140

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info