Curierul Zilei - Să ne cunoaştem scriitorii contemporani
PRIMA PAGINA

*** Vor bani să îşi crească copiii      *** Proiect de cercetare nucleară la ICN      *** 800 de locuri de muncă în Spania      *** PASTILA de UMOR      *** Pregătiri pentru Festivalul Zavaidoc     *** „Moromeţii 2”, la Cinema „Bucureşti”     *** Filmele săptămînii 16-22 noiembrie     *** Braconierii au lăsat maşina şi-au fugit     *** Beat turtă, a căzut în canal      *** S-a oprit cu maşina într-un pod     *** Scandalagiii din Valea Măcelarului, condamnaţi     *** Înlocuiţi carnea cu fasole      *** Copiii cu păduchi la Grădiniţa „Sfînta Maria”     *** Amenzi drastice pentru şoferi      *** 30 lei biletul la meciul cu americanii     *** Liga Naţiunilor     *** După puncte la Timişoara!     *** Naţionala de tineret a SUA vine la Piteşti!     *** Voleibalistele junioare joacă la Braşov      *** Argint pentru Alexandra Olteanu la Braşov     *** Karatiştii din Mioveni, în concurs la Buzău     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul şalăului cu peştişori vii    

 
Să ne cunoaştem scriitorii contemporani Imprimare E-mail
(1 vot)
sâmbătă, 24 octombrie 2015

Să ne cunoaştem scriitorii contemporani

 

 Nu i-am ales din întîm­plare din elita scriito­rilor de azi. Sau întîm­plarea este aceea că s-au aflat în ultimele zi­le printre cititorii din o­ra­şul nostru la Biblio­teca Judeţeană, ori la Cen­trul Cultural. Unde am remarcat şi mulţi iubitori de li­teratură ve­niţi din judeţ. Constan­­tin Bălăceanu - Stolnici, Mircea Ionescu - Quintus, Marcus Solo­mon, Gabriela A­da­meş­teanu, Dinu Săraru, Ni­colae Ma­nolescu, Nico­lae Prelip­ceanu, D.R. Po­pes­cu, Ana Blandia­na... Iată numai cîţiva scriitori din elita litera­turii române care au tre­cut recent prin Piteşti, în întîlniri memorabile cu oameni de cultură de la noi. Dovadă că ne pre­ţuiesc. Se cuvine să ni-i cunoaştem mai bine.

 

Dumitru Radu Popescu - romancier, dramaturg, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor

Oltean, ardelean, adunat din toată ţara răsare de timpuriu în istoria literaturii române, de unde nimeni nu-l va putea da afară. S-a întîmplat să fie rostogolit din preşedinţia Uniunii Scriitorilor, dar aceasta e o altă poveste pe care o vom pomeni mai jos în aceste rînduri...

Am fost contemporani în sensul strict al cuvîntului, deşi eu bătusem mai devreme la poarta vieţii. Nu cred că a ştiut de mine, însă eu l-am urmărit şi l-am admirat ca pe un îndrăzneţ şi plin de succes deschizător de drum nou. În teza mea de licenţă, a fost scriitorul studiat şi lucrarea a fost bine primită...
Deputat la Cluj, într-un mediu efervescent, scriitorii de pe acolo aveau curajul să spargă canoanele, depăşind simulacrul de libertate din scurtul răgaz de la schimbarea dictatorilor.
Născut la ţară într-o familie de învăţători străinaşi pe-acolo, în localitatea cu nume care am zice că prefigura jocurile hilare, abisale sau absurde din cărţile sale - Păpuşa, din jud. Bihor. Şcoală elementară într-alt sat - Danceni, şi ajunge în lumea urbană de abia în vremea liceului, la Oradea. Unde şocul cu altă civilizaţie îi tulbură copilăria şi-l va urmări toată viaţă. Începe medicina la Cluj, pe care o abandonează peste trei ani pentru facultatea de filologie. Sedus de revistele de cultură „Steaua“ şi „Tribună“, publică în amîndouă şi lucrează în redacţiile fiecăreia, chiar redactor-şef la cea mai tînără. Debutul în volum la 23 de ani, vîrstă timpurie pe atunci pentru un autor de romane, nu ca azi cînd semnează cărţi autori de-abia ridicaţi de pe oliţă. Titlul volumului de început, Fugă, este semnificativ pentru toată activitatea scriitorului D.R. Popescu, pus pe evadări din scheme şi chiar din propriile maniere. Unul dintre romane nu are titlu, nici măcar un singur cuvînt, şi este format dintr-o literă: „F“. Este şi aceasta o sfidare a regulilor statuate. În „Vara oltenilor“, conflict acut între două forţe sociale: nişte hoţi de peşte cu alură de mafioţi şi autorităţile represive afectate de setea de putere. Un roman „Duios Anastasia trecea“ abordează mitul Antigonei pe teren românesc atemporal, cu tradiţii ancestrale şi elemente de actualitate.
„Zilele săptămînii“, „Somnul pămîntului“, „Faţă de la miazăzi“, „Căruţa cu mere“, „Dor“, „Leul albastru“, „Cezar, măscăriciul piraţilor“, „Vara imposibilei iubiri“, „Cine îndrăzneşte să verifice dacă Împăratul are chelie falsă“ (care te duce cu gîndul la dictatorul ţării), D.R. Popescu inundă bibliotecile pe rafturile de sus. Da la iveală şi creaţii dramatice sau scenarii de film jucate pe scena teatrului din Cluj sau proiectate pe ecranele din toată ţară precum „Vis“, „Balul de sîmbătă seară“, „Un surîs în plină vara“.
Puiul de oltean, un băiat atît de mic (“pentru un război aşa de mare“), ajunge să cucerească celebritatea. Devine un reper în literatura contemporană, umăr la umăr cu Marin Preda, Marin Sorescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Alexandru Ivasiuc şi alţi cîţiva.
Şi din nou, mă cred îndreptăţit să susţin că nimic nu-l va putea da afară din istoria literaturii acelui timp. Aşa cum s-a întîmplat de la conducerea Uniunii Scriitorilor, unde fusese ales şi numit şi se afla la voia dictaturii politice şi de stat şi în jocul elementelor care se luptau pentru putere. Nu a fost un preşedinte de necontestat. Dar pe vremea lui, această uniune a creatorilor de literatură a reuşit să păstreze cuceririle de pe vremea lui Sadoveanu şi, mai ales, Zaharia Stancu.
„Publicarea gratuită, tiraje în mii şi zeci de mii de exemplare, cronici de promovare, premii literare - de la Uniune, de la Academie, de la asociaţii - concedii de creaţie, palatul de pe Calea Victoriei, palatul de pe Kiseleff, palatul Regal de la Sinaia, redacţii ale asociaţiilor şi în provincie. Fondul literar cu diurne şi împrumuturi, excursii, călătorii în străinătate, relaţii cu scriitori din alte ţări, traduceri, restaurantul Uniunii Scriitorilor la preţuri scăzute, cantina de la Fondul Literar, case de creaţie cu cazare gratuită la munte şi la mare, în staţiuni balneare, tratamente medicale, asigurarea unei locuinţe şi unui loc de muncă, scriitorii bătrîni şi bolnavi aprovizionaţi acasă cu sertarul de mîncare gătită....“.
Decăderea uniunii, marea ei prăbuşire, a început cu tranziţia. Sub revoluţionarul care de data aceasta nu s-a mai făcut că face ceva, ci chiar a început să falimenteze instituţia. A deschis porţile pentru trupe întregi de veleitari, a cedat palatul de pe strada Kiseleff partidului de la putere, a pierdut Pelişorul şi toate casele de creaţie, fondul literar, în sfîrşit, toate avantajele pe care le aveau scriitorii în timp ce devenea moşier pe malul Dunării, la Cetatea.
Nu aruncaţi cu pietre în D.R. Popescu! El rămîne o bornă în demersul literaturii din ultimii 50 - 60 de ani.

Dumitru Radu Popescu, la Centrul Cultural Piteşti

# Mona Vîlceanu, invitată la întîlnirea de joi, de la Centrul Cultural Piteşti, ne împărtăşeşte impresiile sale:

„În cadrul conferinţelor oraşului Piteşti, organizate de Centrul Cultural, în colaborare cu Filiala Uniunii Scriitorilor, a fost invitat în această sătămînă directorul Editurii Academiei Române, scriit­orul Dumitru Radu Po­pes­cu, moderatorul evenimentului fiind Augustin Doman, redac­torul şef al revistei Argeş. Con­ferinţa a avut titlul sugestiv, „Despre cuvinte“, fiind de fapt un strălucit eseu comparativ despre fericire, viaţă, moarte cu aplicaţie pe basmul cules de Petre Ispirescu, „Tinereţe fără bătrîneţe“.
Cu erudiţia-i incontestabilă, Du­mitru Radu Popescu a afirmat că Cu erudiţia-i incontestabilă, Dumitru Radu Popescu a afirmat că despre cuvinte se poate vorbi la nesfîrşit, dacă ne gîndim că Lu­ceafărul este capodopera literaturii culte, putem face o aplicaţie pe o capodoperă folclorică, basmul cu­les de Petre Ispirescu, „Tinereţe fără bătrîneţe“. Aici Făt Frumos nu este satisfăcut de realitatea mun­ţilor, văilor, fiindcă într-o dimineaţă dispare din peiaj, întîlnind aerul paradisiac în ţară unde nu există sentimente, nu există bine, nici rău, ci o grădină paradisiacă. Visul lui Făt Frumos s-a împlinit, dar lip­seşte bucuria de a trăi. În ţara vi­sului său, el descoperă că tot ce fusese în el omenesc dispăruse. În ţara tinereţii fără bătrîneţe, sufletul său se uscase. În urma unei vî­nă­tori, el constată că visul său era gol. Moartea ca o Divină comedie era mai bună decît o viaţă fără de moarte. Calul era uitat de moarte, pe Făt Frumos moartea nu-l uitase, îl trezeşte cu o palmă şi îl face să simtă murind că este om. Încă din uterul mamei sale, Făt Frumos se consideră liber. Captiv în graniţele dragostei părinteşti, va evada pentru împlinirea viselor. Lumea această începe să se arate, într-o zi el pătrunde călare în acest spaţiu paradisiac. Aici memoria să se stin­ge. Trecînd dintr-un timp în altul, el pleacă din umbră morţii, dar îşi pierde identitatea. Consta­tînd că trăieşte într-o fericire stear­pă, Făt Frumos se desparte poate pentru totdeauna de eternitatea vieţii, dă dovadă de un curaj ex­tra­ordinar pentru a se întîlni cu sine însuşi. Poate după secole fără nu­măr el porneşte în căutarea nea­mu­lui sau şi a identităţii sale. Făt Frumos avea o calitate extraor­di­nară: era lipsit de păcat. Era atîta lumină în ţara fericirii încît timpul curgea egal, toate vietăţile erau tinere. Nimeni nu se temea de enig­mele întunericului. Nu existau lacrimi. Totuşi într-o zi după vînă­toarea interzisă apare memoria, care-i provoacă frămîntarea. Re­des­coperirea dorului, a memoriei îl poartă spre ţară părinţilor săi, îm­părăţia oamenilor care ştiu să radă şi să plîngă. În împărăţia dorită nu mai există decît moartea care-l aştepta să-i ia zilele, dîndu-i o răzbunătoare palmă.
Conferinţa se încheie cu un frumos joc al cuvintelor, despre texte, pretexte, viaţă, moarte, feri­ci­­re despre care a venit să vorbeas­că la Piteşti D.R. Popescu. Ur­mea­ză un dialog cu publicul, în care Vasile Ghiţescu subliniază ineditul acestui eseu faţă de alte inter­pretări ale basmului, mulţu­min­du-i că a venit să ne dăruiască asemenea momente. Magda Gri­go­re îşi manifestă interesul faţă de momentul cînd a fost scris acest text, eseu despre puterea cuvîn­tului, eseu comparativ, are umor, concluzia fiind că ţara condiţiei umane este cea mai potrivită omului. Poetul Mircea Bîrsilă soli­cită clarificarea simbolului iepu­re­lui, care poate fi un mesager. Nico­lae Oprea, preşedintele Filialei Uniunii Scriitorilor întreabă dacă nu s-a gîndit la o carte de memo­rialis­tică, subliniind faptul că invitatul a acordat girul la foarte mulţi scriitori. D.R. Popescu răspunde acestor întrebări afirmînd: „Un scriitor tre­buie să scrie în toate genurile. Me­rită să ai încredere în tineri şi să-i ajuţi. Cu tinerii trebuie să ai o mare grijă, să-i obligi să scrie. Nu cred că aş fi făcut bine dacă aş fi scris o carte de memorialistică, fiindcă acolo aş fi putut să păcătuiesc şi să spun adevărul“.      Maria Mona Vîlceanu

ANA BLANDIANA

Pe Ana Blandiana o ştiu de la început. În ciuda originii sale sociale, care i-a pus destule piedici, talentul a impus-o categoric. A fost la timpul ei cea mai admirată, poate şi răsfăţată dintre tinerele poete de la noi. Cărţi, premii, critici literare favorabile...

Dar iată şi cîteva amănunte care să-i întregească portretul. Era o fătucă de-abia ieşită din adolescenţă cînd, într-o iarnă, a venit cu delegaţie de la Uniunea Scriitorilor în vizită de documentare pe şantierul Hidrocentralei de pe Argeş, aflată încă în construcţie. Ziarist la „Făclia Hidrocentralei“, mi-a revenit obligaţia să-i fiu călăuză. Era de o curiozitate nestăpînită. Dorea să afle tot, sfidînd chiar pericolele de care era avertizată. Se caţăra pe versanţi, se afunda în subterane, intra în frontul de lucru, asista la explozii, se urca pe macarale, mînca la cantine, călătorea pe vagoneţi, îi provoca la dialog pe muncitori, pe ingineri...
Îmi aduc aminte că, într-o seară, cînd o însoţeam spre casa de oaspeţi prin colonia de barăci năpădită de nămeţi, mi-a dispărut din privire. Am găsit-o într-un dormitor comun, cu paturi suprapuse. Era înainte de stingere. Bărbaţii, care mai de care, îşi întindeau ciorapii uzi pe sobă, îşi curăţau cizmele de noroi, îşi puneau hainele la uscat, scriau acasă, jucau table, şah sau zaruri, fumau, povesteau. Au încremenit toţi în poziţia în care se afla fiecare. Nu mai pătrunsese în dormitor nicio figură feminină. Fata asta, de o frumuseţe rară, părea un înger coborît din ceruri.
Ne-am mai văzut de multe ori la Uniunea Scriitorilor, unde era o vedetă incontestabilă, dar de o deosebită modestie. Am fost, o perioadă, chiar colegi la un curs post-universitar, de perfecţionare în jurnalism, unde citea în ultima bancă din cărţile vîrîte în pupitru, pentru că nu o interesa nicio lecţie politică. Căzuserăm în mintea copiilor, poate că o sfidare a acelui mediu deosebit de sever şi de steril. Cînd o trăgeam de codiţe, mă zgîria cu unghiile spre dosul palmelor şi scîncea ca o fetiţă...
Ne-am mai întîlnit la o ediţie a tîrgului de carte Gaudeamus, unde eram vecini de expoziţie....
Zilele trecute, s-a înfăţişat la o întîlnire cu cititorii la Biblioteca Judeţeană. Evenimentul ne este relatat de doamna bibliotecar Sabina Busuioc, mereu activă în presă judeţeană...

# Zilele trecute, Ana Blandiana s-a înfăţisat la o întîlnire cu cititorii la Biblioteca Judeţeană. Evenimentul ne este prezentat de Sabina Busuioc, una dintre bibliotecarele active în presa locală.

În perioada 12 - 16 octombrie 2015, Biblioteca Judeţeană Dini­cu Golescu - Argeş a organizat Salonul Cărţii Argeşene, mani-festare ajunsă la cea de-a X-a ediţie. Evenimentul şi-a propus să promoveze literatura ro­mâ­nească contem­­porană, în con­textul valorificării potenţialului creativ demn de luat în seamă, pe care îl au municipiul Piteşti şi judeţul Argeş.
Astfel, în fiecare zi, după un pro­gram prestabilit, au avut loc lansări de carte, conferinţe şi dez­­bateri pe teme literare de ac­tu­a­li­tate.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a două pesonali­tăţi mar­cante ale lumii literare şi ştiin­ţifice din România: poetă Ana Blan­diana ­şi antropologul Vintilă M­i­hăilescu.
Deschiderea oficială a eveni­men­tului a avut loc, luni, 12 oc­tom­brie 2015, de la ora 13.00, în holul central al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu - Argeş, prin ver­ni­­sa­­jul expoziţiei de fotografie japo­neză (autori Yoshinori Ha­shimoto şi Masavobu Yoshimura) şi lansarea volumului „Japonia, la­crimă şi stea“, autor - scriitorul şi diplomatul Mihai Epure.
Discursurile de întîmpinare la începutul acestei ediţii de salon i-au aparţinut poetei De­ni­sa Po­pescu, prefectului Mihai O­pres­cu, vicepreşedintelui Consi­liului Judeţean Argeş, Constantin Po­lexe, managerului Bibliotecii Ju­de­ţene Dinicu Golescu - Ar­geş, Oc­tavian Mihail Sachelarie.
Memorie şi spiritualitate ro­mâ­neas­că în viziunea poetei Ana Blandiana.
# Ana Blandiana: „Poeţii sînt cei care, într-o lume stăpînită de rău şi urît, ţin aprinsă flacăra bi­nelui şi a frumosului printr-o aură a iubirii şi printr-un scut magic îm­po­­triva urii. Poetul nu este crea­to­rul, ci martorul lumii prin care tre­ce. Dacă lumea ar fi fost crea­tă de poeţi, aceasta ar fi arătat cu totul altfel“.

Ziua de joi, 15 octombrie, a fost o zi specială a „Sa­lonului Cărţii Argeşene“ prin con­ferinţa pe care Ana Blandiana a sus­ţinut-o la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu - Argeş. Sala de Confe­rinţe a bibliotecii a fost ne­în­căpătoare, publicul arge­şean fiind extrem de curios să o as­culte pe Ana Blandiana, fai­moa­sa disi­dentă şi apărătoare a drepturilor civice din România.
Tema conferinţei a pornit de la un celebru vers al lui Holderlin - „La ce bun poeţii în vre­muri de restrişte?“, poeta Ana Blandiana oprindu-se asupra rela­ţiei dintre scriitor şi putere, dintre scriitor şi realitate.
În deschiderea evenimentului, au vorbit poeta Denisa Po­pes­cu, managerul instituţiei orga­ni­za­toa­re, Octavian Mihail Sache­la­ri­e, şi prefectul judeţului Argeş, Mi­hai Oprescu. Conferinţa a de­bu­tat cu o festivitate de premiere, A­sociaţia pentru Tineret Mun­te­nia (coordonată de Valentin U­ruc) şi Consiliul Judeţean Argeş inmî­nîn­du-i scriitoarei Ana Blan­­­­diana „Medalia comemo­rativă Ion Mi­nu­lescu 1945 - 2015“.
La întrebarea lui Holderlin - „La ce bun poeţii în vremuri de restrişte“ - Ana Blandiana a răspuns într-o manieră grav-confesivă, dimensiune care este definitorie şi pentru creaţia sa poetică. Fior metafizic, emoţie ne­­­disimulată, entuziast angaja­ment civic - astfel s-ar rezumă discursul Anei Blandiana:
„Rezistenţa prin cultură este mai necesară azi mai mult ca nicio­dată. A existat vreodată o re­zistenţă prin cultură? În acest sens, cea mai convingătoare do­va­dă a existenţei rezistenţei de cultură a fost reprezentată de re­presiunile împotriva culturii în con­diţiile în care cultura nu a în­cetat să existe, ci a continuat să reziste. Rezistenţa prin cultură a putut să ţină loc unei rezistenţe politice? Da, nu în sensul că cele două tipuri de rezistente ar fi compa­ra­bile: neexistînd o rezis­tenţă de sor­ginte politică, vidul a fost aco­perit de rezistenţă prin cultură. Am fost nu numai autorul cărţilor mele, ci şi autorul ″tă­ce­rilor″ mele, gra­ţie celor care m-au transformat din­tr-un scriitor sin­gur, într-un lider de opinie. Relaţia scriitorilor cu puterea există în toate epocile. În epocile libere, ea este mai lipsită de importantă decît în epocile tota­lita­re. Libertatea cuvîntului a dimi­nuat importanţa cuvîntului - a­cesta a fost primul lucru pe care l-am descoperit după Revoluţie. Între eliberare şi libertate stă criza tranziţiei şi a provizoratului. Tot cultura poate înfrînge criza de identitate care ne marchează existenţa. În acest peisaj, la ce bun poeţii? Poeţii sînt cei care, într-o lume stăpănită de rău şi urăt, ţin aprinsă flacăra binelui şi a fru­mo­sului printr-o aură a iubirii şi un printr-un scut magic îm­po­triva urii. Poetul nu este creatorul, ci mar­torul lumii prin care trece. Dacă lumea ar fi fost creată de poeţi, aceasta ar fi arătat cu totul altfel“.
Conferinţa publică „Repre­zen­­tarea străinului“ şi lan­sarea vo­lu­mului antropologic „Con­­diţia ro­mî şi schimbarea discursului“.
„Salonul Cărţii Argeşe­ne“ s-a încheiat în forţă cu un eveniment cultural de excepţie, care a avut loc vineri, 16 octombrie, de la ora 14.30: conferinţa publică „Repre­zen­tarea străinului“ şi lansarea vo­lu­mului antropologic „Condiţia ro­mă şi schimbarea discursului“, au­tori antropologul Vintilă Mihăi­lescu şi istoricul Petre Matei.
„Punerea în perspec­ti­va a pro­blematicii străi­­nului porneşte de la analiza diverselor înfăţişări ale străinului. Problema străinului este cea mai mare problemă a omenirii. Din partea străinului nu ştii la ce să te aştepţi. Omenirea nu poate trăi fără un orizont de aşteptări precis. Străinul este pretutindeni ambiva­lent: poate fi o forţă malefică sau una benefică. Există dintotdeauna o am­bivalenţă structurală a străi­nului şi două atitudini faţă de a­cesta: de evitare sau de asimi­lare (ospitalitate şi ostilitate). De fapt, cele două atitudini polare, con­tra­dictorii, au aceeaşi rădă­cina, sînt faţă şi reversul ace­le­iaşi monezi. Ţiganul e străinul că­ru­ia nu i se oferă. Există o am­plificare paroxis­tică în ultimii ani ai acestei atitudini de ostilitate fa­ţă de ţigani. Această carte strîn­ge cîteva cercetări de teren, nu oferă soluţii, ci încearcă să facă un pas de cunoaştere din­colo de aceste stereotipuri nega­tive cu privire la ţigani. Din acest punct de vedere, cartea este utilă pen­tru că oferă cîteva ferestre prin care se poate vedea în inte­rio­rul comunităţilor rome. Se pare că sînt oameni şi atunci viaţa este mai complexă şi mai complicată“, a precizat antropologul Vintilă Mi­hăi­lescu.
Istoricul Petre Matei s-a axat în prezentarea sa pe imaginea ţiganului ca hoţ de copii, pro­ble­matica aleasă de acesta con­sti­tuind un capitol distinct al cărţii lan­sate („Între bau-bau şi hoţ de copii - imaginea ţiganului în Ro­mânia în prima jumătate a seco­lului XX“): Ţiganii sînt necu­nos­cuţii de lîngă noi pe care îi ris­căm să nu-i în­ţele­gem. Felul cum îi vezi pe ţigani spu­ne foarte mul­te despre tine ca om. Fricile e­voluează despre ţi­gani“.                  Sabina BUSUIOC

Marin Ioniţă


Vizualizari: 2602

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info