Curierul Zilei - Cu domnul Caragiale, dincolo de cortină
PRIMA PAGINA
 

*** Reducere de 10% la plata datoriilor!     *** Depuneţi adeverinţa la Casa de Pensii!     *** Două decenii de proiecte de dezvoltare     *** Incendiere anunţată pe Facebook     *** Au atacat un şofer şi l-au jefuit     *** Spărgătorii au interdicţie să se apropie de păgubaş     *** 16 echipaje ISU la Mioveni, în concurs     *** Ministrul Fifor vine la Cîmpulung     *** Şi-au ciocnit maşinile, pe DN 73      *** Beţivan, lovit de maşină cînd traversa      *** Racordaţi ilegal la energie electrică     *** Jandarmii au donat sînge     *** Pe podium la Cupa Romgaz     *** Liga Campionilor, Etapa 1     *** Raicu la Campionatul Mondial     *** La Bradu s-au stabilit campionii!     *** Peste 80 de piloţi la Trofeul Cîmpulung Muscel      *** Liga 1     *** CS Mioveni joacă ani la Piteşti, cu CSO Ploepni     *** Sporting Lieşti - Mioveni, în Cupă     *** Programul şaisprezecimilor de finală este următorul:    

 
Cu domnul Caragiale, dincolo de cortină Imprimare E-mail
(1 vot)
sâmbătă, 06 februarie 2016

Cu domnul Caragiale, dincolo de cortină

 

 Hai ca măcar o dată, fie de astă dată, să nu ne punem haine de doliu de ziua lui! Să nu dăm cu cădelniţa de tămîie! Să nu fim sobri şi solemni! Să nu rostim discursuri docte, să nu-l înfăşurăm în elogii, să nu-l ridicăm pe socluri de circumstan­ţă! Nici nu i-ar fi plăcut ceremoniile. Cred că şi-ar fi rîs de noi pe sub mus­taţă. Să nu vărsăm la­crimi în această zi. El nu a fost văzut plîngînd decît o singură dată, la moartea lui Eminescu. În rest, a privit totul amu­zat. Şi ironic. Din nicio întîmplare nu a făcut o tragedie. A luat totul în zeflemea...

 

Fie-ne permis, aşadar, ca la această dată, cînd au trecut 164 de ani de la naşterea sa, într-o localitate cu număr hilar, la „Haimanale“, să trecem în revistă cîteva momente amuzante dinafara vieţii sale literare!...
CARAGIALE ŞI SIGNALUL: Invitat să ţină un discurs în cea mai mare şi elegantă sală din Bucureşti, scriitorul află la timp că se pune la cale să fie sabotat. Un grup turbulent instrumentat de cabală era gata pregătit să intre în acţiune fluierînd pe degete, bătînd din picioare şi aruncînd cu huiduieli, de cum invitatul a rostit primul cuvânt. Caragiale urcă se­meţ pe scenă şi, în loc de altceva, duce la gură un signal cât un iatagan turcesc, din cele care sînt folosite pentru semnalul de atac în redute şi suflă în el din toate puterile plămânilor. În zadar bat ăia din picioare, sbiară şi fluieră pe degete, signalul domnului Caragiale şuieră ca sirena unei locomotive cu aburi sub presiune la ma­caz... Cînd se lasă liniştea, declară netulburat: „Doamnelor şi domnilor, onorată asistenţă, eu, orator fluierat de public am mai văzut, dar public fluierat de orator, nu!“. Şi atît a avut de spus...
CARAGIALE ŞI MESERIA MURDARĂ: Invitat la Vlahuţă, îl vizita în repetate rînduri. La un moment dat, consoarta prietenului său îl roagă să lase familiei ceva scris în amintire. Aşezat la o masă nouă de brad, scriitorul nu mai are inspiraţie. Din tocul răsucit în mînă, se scurg două picături de cerneală. Şi atunci scrie la repezeală: „Toate meseriile murdare lasă pete“. Şi semnează dedesubt... Masa cu pricina s-a păstrat multă vreme la Muzeul Literaturii. Poate că nu din cauza ei a fost desfiinţată această instituţie.
ŞI A TĂIAT MÎNA LUI VLAHUŢĂ: După apariţia romanului „Dan“, de care Vlahuţă era foarte mîndru, Caragiale a făcut o glumă într-un grup de prieteni : „Am să tai mîna care a scris aşa ceva!“. Poate că nu s-a pronunţat chiar aşa, dar se ştie că vînturate cuvintele din gură în gură şi din ureche în ureche, suferă mu­ta­­­ţii... Oricum, autorul „României pitoreşti“ s-a simţit ofensat, l-a ocolit, şi nu şi-au mai vorbit ani buni...
CARAGIALE LA CAPŞA: Patron de cafenea şi al Restaurantului din Gara de la Ploieşti, clienţii săi nu se înghesuiau numai pentru fripturile, cîrnaţii de pe grătatar sau vinurile alese, ci şi pentru snoavele şi momentele vesele. Dar scriitorul frecventa şi cea mai vestită cafenea din Capitală unde se întîlnea floarea scriitorimii bucureştene din acea vreme. Ca de obicei, îşi afişau prietenia şi admiraţia în faţă, dar era suficient ca vreunul să lipsească, şi numaidecît intra în jocul bîrfei. Nu este întîmplătoare epigrama scriitorului Nicolae Crevedia, autorul romanului Buruieni de dragoste: „La Cap­şa, unde vin toţi seniorii, / Sînt două mari despărţituri: /Într-una se mănâncă prăjituri, / Într-alta se mănâncă... scriitorii!“.

CARAGIALE ŞI TAVA CU PLĂCINTE: Se ştie că fiul său cel mare, Mateiu Caragiale, intrat în vogă prin romanul său „Craii de Curtea Veche“, conceput cu o simplă lucrătoare de la Regie, avea ifose nobiliare, ba îşi făcuse chiar un blazon de familie aristocrată. Lucru pe care „Nenea Iancu“ îl lua în zeflemea. Cum să fie aşa, cînd bunicul meu, plăcintar pe vremea lui Vodă Caragea, avea capul turtit de tava pe care o ducea şi, uite, că noi toţi am rămas cu a­ceastă deformaţie?!...
CARAGIALE INFIDELUL: Prieten bun al lui Emines­cu, colegul său de la Timpul, pe care îl preţuia şi stima pentru geniul său, s-a trezit într-o bună zi căutat peste tot cu un pistol turcesc: „Unde este grecoteiul să-l împuşc?“. (Întîmplarea mi-a fost relatată de profesorul Augustin Z.N. Pop, într-un vagon de călătorie spre mare, prilej de a ne spune tot felul de poveşti. Profesorul era în temă, publicase o carte despre Veronica Micle, şi era colecţionar de documente şi  un neobosit comentator al operei eminesciene). Prieten - prieten, la omul de lume Caragiale, fascinat de ispitele poetei, nu rezistă... Şi se pare că nici ea nu rămîne indiferentă la asaltul insistentului. Z.N. Pop trecea întîmplarea în termeni populari : „Pe cînd Eminescu număra plopii fără soţ şi privea la fereastra ce strălucea, în spatele perdelei, Caragiale se giugiulea cu Veronica“… O fărîmă de adevăr tot este în această legendă. Chiar Maiorescu, după cum mărturiseşte, i-a atras atenţia poetului, cînd căuta să-şi întemeieze o familie, că aleasa n-ar fi chiar uşă de biserică. Însăşi poeta încerca să se dezvinovăţească într-o scrisoare, referindu-se la „acel domn“ pe care nu îl numeşte.
CARAGIALE LA TIGVENI: Revizorul şcolar care era pe atunci în drum spre Curtea de Argeş, poposeşte la un local din Tigveni, de pe malul Topologului. Ispita unei tinere de o frumuseţe răpitoare l-a reţinut şi după masă, pînă pe înserate, cînd, insistent, vizitiul, îi cere să pornească, pentru că în această parte a locului drumurile nu sînt prea sigure, mai ales noaptea. În curte, revizorul a dat peste un grup de bărbaţi tineri, care aşteptau să dea năvală înăuntru. Frumoasă fată aveţi aici, măi băieţi!“. „Hei, cucoane, pentru femeia asta s-a făcut moarte de om!“ Din această întîmplare s-a născut drama „Năpasta“.
CARAGIALE, PĂRINTELE LUI URMUZ ŞI EUGEN IONESCU
„Os din os de scriitor“ a fost Mateiu Caragia­le, care nu era prea mulţumit de paternitate. Dar fiii spirituali i-au fost Urmuz şi Eugen Ionescu. Primul, se poate că nu a avut habar, dar Ionesco l-a citit fără îndoială şi s-a lăsat influenţat. Cel puţin „Cîntăreaţa cheală“ este lăstar din rădăcina creaţiei lui Caragiale, din „Căldură mare“. Co­me­diile, Momentele şi Schiţele au fost motive de stimulare pentru academicianul francez, născut pe pământ românesc. Caragiale a avut mulţi imitatori şi epigoni, dar Eugen Ionescu a fost singurul care şi-a depăşit maestrul în mai multe privinţe.
CARAGIALE, RĂTĂCIT ÎN SICRIU: Găsit fără viaţă într-o noapte la Berlin, marele scriitor a fost expediat într-un vagon la Bucureşti, unde-l aştepta un grup solemn pentru înmormântarea cuvenită. Dar sicriul cu trupul său a rătăcit preţ de o lună pe căile ferate, cu adresa pierdută. Atît mai trebuia, să dispară în circulaţia feroviară... Ajuns în sfîrşit la destinaţie, a fost aşezat în locul de veci, cu un fast epuizat...                                                                                 

Marin Ioniţă


Vizualizari: 4201

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info