Curierul Zilei - Ce mai citim, ce mai scriem?
PRIMA PAGINA

*** Ilumintatul festiv rămîne montat la Mioveni      *** Directorul general Dacia a luat prînzul cu jurnaliştii     *** Primăria vrea să reducă subvenţia pentru căldură!     *** 16 cazuri de gripă confirmate în Argeş     *** Sfinţii zilei      *** Cea mai bună zi pentru Raci!    *** Sfinţii zilei      *** RĂCITURĂ MUNTENEASCĂ     *** Evenimente 18 ianuarie de-a lungul vremii     *** Aniversare de prestigiu la Şcoala Mihai Eminescu      *** Şoferul reţinut după moartea tinerei     *** Percheziţii la un afacerist din Bradu     *** Îşi aniversează ziua în arest!     *** A doborît trei femei dintr-o lovitură     *** În 2 săptămîni, 7 ordine de protecţie     *** Concurs cu scandal, la Cetăţeni     *** Hotărîre de Guvern pentru Sala Polivalentă     *** Miza pe juniorii din propria pepinieră!      *** „Sîntem la un nivel satisfăcător“     *** Vechile Dacii revin în competiţii!     *** Sîmbătă, primul amical pentru CS Mioveni     *** Ce mai fac colegele de serie ale CS Mioveni şi FC Argeş     *** Mai mulţi juniori decît seniori!     *** Amicale tari înainte de Euro, pentru tineret     *** Amicale tari înainte de Euro, pentru tineret     *** S-au stabilit sferturile Cupei     *** Voleibalistele junioare de la CS Dacia vor juca acasă    

 
Ce mai citim, ce mai scriem? Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 19 martie 2016

Ce mai citim, ce mai scriem?

Virgil Diaconu: „Prinţesă cu fluture“, Editura Limes, Floreşti, Cluj, 2102
 

Destin norocos

Omul strălucind la capătul întrebărilor sale,
gloria arenei o lasă în urmă.

Şi luptătorul întins printre ierburi,
ca un pămînt de încolţire pentru pietre şi ierburi.
Cu mîinile de cine ştie cine mîncate.

Nu sînt mîinile tale acolo, nici viaţa ta nu este,
deşi cineva te pîndeşte din umbră,
giulgiul feţei sale nu vesteşte ziua şi nu dezleagă izvorul.

Şi cum să crezi, atunci,
că luptătorul acela cu faţa răpusă de ierburi
chiar atît de străin ar putea să-ţi fie?

 Piatra filosofală

  Eu sînt în căutarea pietrei filosofale.
  A pietrei menite să arunce în stradă tristeţea.
  Tristeţea care îşi plimbă prin mine sicriele.
   Eu sînt în căutarea pietrei filosofale,
   a pietrei menite să alunge din mine toţi morţii
   şi să-mi întoarcă zarea de vrăbii.
   Eu trebuie să făptuiesc transmutaţia.
   Deja, din tabla de lut a mulţimii încep să mă rup,
   cu pereţii casei tratez să mă lase să trec.
  Prietene, nu fi mîhnit:
  trupul pe care îl atingi nu este trupul meu.
   Aici încetez.

   Învingător

 Mai am puţin şi înving, încă puţin
şi o voi scoate la capăt cu viaţa aceasta.

Iată, am trecut cu uşurinţă de iarbă,
  de mîna verde a pămîntului
 care ne numără pe degete;
 şi de sînii tăi care coboară iarna am trecut,
 numai de mine nu, numai de mine,
dar o voi scoate la capăt cu viaţa aceasta,
  mai am puţin şi înving, strigam,
 cu paloşul în mîna mea cea dreaptă,
 cu lama în partea mea cea stîngă…

  Tatăl meu

  În ultima vreme, tatăl meu se întorsese la cele sfinte.
  Biblia se mutase din raft pe masa de lucru,
  În mîinile lui Cartea Psalmilor se deschidea singură.
  Tatăl meu se întîlnea cu Domnul în camera lui.
  În fiecare zi, cu Domunl, în camera lui.
  În ultima vreme, tatăl meu se împărţea
  Între biserica de acasă şi bisericile oraşului.
  Biserici care, de la o vreme, îl învăţaseră pe de rost.
 Aici îşi petrecea el o parte din zi,
 între Maica Domnului şi Domnul.
 Uneori, la plecare, cîte un sfînt cobora din icoane
 şi  îl însoţea, nevăzut, pe stradă. Ştiu asta
 pentru că tatăl meu vorbea mai tot timpul cu cineva,
 deşi nu era nimeni în preajmă.

 El alerga prin oraş ca să răspîndească Cuvîntul Domnului.
 Pentru cine avea timp să-l asculte şi pentru cine nu avea.

Buzunarele lui erau întotdeauna pline cu rugăciuni,
 pe care le împărţea trecătorilor la întâmplare.
Asta e pentru viaţă lungă, spunea, asta pentru copii,
Iar asta pentru salvarea sufletului înecat în păcate!
În ultima vreme, tatăl meu îşi rînduise
toate cele de trebuinţă plecării. Costumul cel negru şi cămaşa;
cravata şi pan­­tofii cei buni.
Poate că aşa trebuie să arate la întâlnirea cu Domnul,
îmi spuneam, în timp ce îl îm­­­brăcam în lumina lumânărilor
şi a dimineţii înecate în ceaţă.

Atunci, în ziua întunericului, eram trei:
eu, trupul său împietrit şi Domnul.
Şi Domnul, care venise să îşi ia sufletul înapoi.
Ascuns în lumina rece a lumînărilor,
să îşi ia sufletul înapoi.

Fireşte, eu nu am înţeles niciodată
de ce are Domnul nevoie de sufletele noastre.
de ce ne strînge El sufletele în împărăţia Sa,
încă de la începuturi.

Iată de ce va trebui să fiu cît se poate de atent:
ca mîine vine Domnul şi îmi cere sufletul!

Deşi cel mai bine ar fi să se ferească din calea mea,
îmi spuneam, în timp ce îl îmbrăcam pe tatăl meu
în lumina rece a lumânărilor
şi a dimineţii înecate în ceaţă.
Să se ferească !

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 5255

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >


embedgooglemap.net


Google Analytics






































Zi record

Luni, 07.01.2019

--- 3.633 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Flag Counter


PRchecker.info