Curierul Zilei - Locuri de munca pe timp de criza
PRIMA PAGINA arrow social economic arrow stiri social economic arrow Locuri de munca pe timp de criza

Locuri de munca pe timp de criza Imprimare E-mail
(3 voturi)
luni, 24 august 2009

 Sîntem în plină criză financiară. În această perioadă, cînd mai toate firmele fac restructurări de personal sau, şi mai rău, sînt nevoite să oprească definitiv activitatea, din cauza lipsei banilor, există şi companii de renume cărora le merge bine şi care încearcă să vină  în sprijinul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

 

Mihaela Ciocan, managerul regional al unei astfel de companii, care se ocupă cu vînzarea directă a unor produse medicale, ne-a explicat cum pot argeşenii să obţină un loc de muncă, unde salariul minim net să fie de 300 de euro. Simplu: e nevoie de multă ambiţie, dorinţă de a-ţi depăşi condiţia materială, bune abilităţi de comunicare şi seriozitate. Restul vine de la sine. Astfel, argeşenii interesaţi să obţină un job care să le aducă un venit lunar raportat la munca depusă pot afla mai multe detalii, din următorul interviu.

Spuneţi-ne cîteva cuvinte despre compania pe care o reprezentaţi!
- Compania pe care o reprezint este prezentă în peste 40 de ţări de pe cinci continente ale lumii. Produce, vinde şi distribuie în întreaga lume bunuri de larg consum (printre care şi produse medicale), exclusive şi de cea mai bună calitate. Pe piaţa internă, compania  multinaţională a pătruns în urmă cu 15 ani. Deţinem şapte fabrici proprii, situate în Germania, Italia şi Elveţia, sediul central al firmei fiind în această din urmă ţară.
Încă de anul trecut, se vorbeşte tot mai intens de criza economică... Unul dintre efectele acesteia este faptul că angajatorii reduc personalul şi micşorează veniturile. Cum se face că, în aceste condiţii, compania la care lucraţi scoate la concurs o serie de locuri de muncă?
- Calitatea garantată a produselor medicale pe care noi le comercializăm, prin vînzările directe, face să ne bucurăm, de la an la an, de o continuă dezvoltare, atît la nivel internaţional, cît şi la nivel naţional. Tocmai de aceea, pentru a răspunde prompt dorinţelor şi nevoilor tuturor clienţilor, căutăm persoane interesate să se alăture echipei noastre. Domeniul de activitate pentru care se caută personal este cel al vînzărilor directe.
Cum vedeţi candidatul ideal, ce poate susţine cu succes această activitate?
- Se caută argeşeni care să-şi dorească într-adevăr să muncească, să-şi depăşească, astfel, condiţia materială, care cer mai mult de la ei. De asemenea, printre calităţile pe care candidaţii ideali ar trebui să le aibă se numără: seriozitatea, deschiderea spre competiţie, ambiţia, optimismul, comunicativitatea, încrederea deplină în sine şi altele. Vîrsta candidaţilor nu e un criteriu definitoriu. Acceptăm persoane cu vîrste cuprinse între 20 şi 45 de ani. Vreau să menţionez faptul că, deşi activitatea constă în vînzarea directă a produselor medicale, nu sînt obligatorii cunoştinţele în domeniul medical.
Ce beneficii au cei care ajung să lucreze în compania pe care o reprezentaţi?
- Cei care se angajează în această activitate trebuie să fie motivaţi  de oportunităţile ce li se oferă. Firma pe care o reprezint ţine cont de acest aspect încă de la început, aşa că le oferă celor interesaţi pregătire profesională în mod gratuit, suport material pentru a începe activitatea, dezvoltarea afacerii şi posibilitatea de a avea sprijinul experimentat şi profesionalist al unui  mentor. De asemenea, un alt aspect care sînt convinsă că merită luat în calcul este acela că programul de lucru este unul flexibil. Fiecare dintre cei ce lucrează în această companie poate fi propriul lui şef.
Inevitabil, oamenii sînt interesaţi şi de cîştigul financiar lunar. Care este acesta?
- Se lucrează pe baza unui contract de colaborare. În primele patru luni, cîştigul lunar va fi de minimum 300 de euro. Evident că, pentru această sumă, va fi nevoie şi de puţină muncă din partea colaboratorului,  dar să nu uităm că, aşa cum v-am zis, pentru a îşi realiza targhetul, el va fi ajutat de cineva cu experienţă, din firmă. Practic, va fi imposibil să nu reuşească. Important este să aibă voinţă!
Un minim de 300 de euro net pentru început reprezintă o sumă destul de motivantă... Ce se va întîmpla după primele patru luni?
- Nu ne oprim aici. Pentru orice etapă a avansării profesionale, cîştigurile sînt pe măsura efortului depus. În cazul în care candidatul îşi doreşte şi poate să-şi atingă cu succes targhetul, veniturile vor creşte pe măsura aşteptărilor sale.
Cum se face selecţia? 
- Cei interesaţi să se alăture echipei noastre trebuie să vină la un interviu. Pentru cei care trec de acest prim pas urmează un curs, la finele căruia vor susţine un examen bazat doar pe lucrurile predate timp de o săptămînă. Candidaţii nu vor trebui să suporte nici un cost. Totul se face pe banii firmei. Cei care vor reuşi să treacă de acest examen se pot considera norocoşi, au şanse să îşi îndeplinească visul de a lucra într-o companie de renume, de a fi plătiţi corespunzător în raport cu munca pe care o vor presta. Absolvenţii cursului vor primi şi o diplomă recunoscută internaţional în Relaţiile de vînzări directe. După acest pas extrem de important, pentru deja colaboratorii companiei vor urma şi alte cursuri. Aceştia vor fi învăţaţi şi chiar vor încheia ei singuri contracte. De aici încolo, totul va depinde de ei. Evident că vor avea în permanenţă cui cere anumite sfaturi legate de domeniul activităţii pe care o vor desfăşura, şi anume, vînzările directe.

Unde are loc interviul de angajare?   
- În Piteşti. Pentru detalii referitoare la data şi ora acestuia, precum şi pentru aflarea altor informaţii cu privire la aceste joburi puse la dispoziţie de compania  pe care o reprezint, candidaţii  pot suna la numerele de telefon: 0744/75 02 84; 0767/74 87 89
şi 0248/22 31 72.

Mihaela Cazacu
 
< Precedent   Următor >
IEC
clinica dentara, implant dentar


CurierTV - Televiziunea sufletului tau!

SC BERRA EDILSISTEM SRL
Raport de Bonitate

Intrebarea Curierului
 

Comentarii

Meci în memoria lui Nicolae Dobrin!
nu dragule, sunt fan FC ARGES PITESTI. doar ca niciuna din clonele astea nu reprezinta orasul. iar galeria cu echipa aia...
31/10/14 23:17 Mai mult...

Miting de susţinere a lui Ponta
Corect,spune asdf...Taxe in plus,timbrul de mediu auto etc.Ne mai fura si cu inchirierea parcari la bloc,impozit la masi...
31/10/14 21:56 Mai mult...

Sondaj politic al Curierului
Va rugam, pe cei de la Curierul,sa ne ajutati pe noi cetatenii, de pe str Prelungirea Micsunele Bascov ,unde au fost inu...
31/10/14 15:33 Mai mult...

ACL a intensificat acţiunile de campanie
Cand vin domnii acestia si pe str Prelungirea Micsunele Bascov ?[sis-a-vis de Auchan] ? Cand ploua e noroi si balti,in r...
31/10/14 15:27 Mai mult...

„Eu nu fac blaturi nici în particular“
Demonstrati ca este asa si ajutati cetatenii str Prelungirea Micsunele Bascov [ unde sunteti senator] sa asfaltam si sa ...
31/10/14 15:22 Mai mult...

Pe aceeasi tema

Sîmbătă, 1 Noiembrie

 Prima Pagina Curierul Zilei




 
Flag Counter


-->