Curierul Zilei - Gara din Piteşti nu e finalizată!
PRIMA PAGINA arrow social economic arrow Social Economic arrow Gara din Piteşti nu e finalizată!
Aniversare
 Publicitate pdf
Gara din Piteşti nu e finalizată!
(1 vot)
Friday, 29 April 2016

Gara din Piteşti nu e finalizată!

 

 Dan Costescu, ministrul Transporturilor, a precizat ieri că Gara Piteşti nu va fi recepţionată pînă nu va fi gata cum este în proiect. Aceste declaraţii vin în contextul în care au existat unele reacţii din partea constructorului cum că acest obiectiv ar fi gata. Pînă la sfîrşitul lunii iunie, firma care se ocupă de gară trebuie să obţină şi avizele ISU necesare.

Termenul de finalizare a lucrărilor la gara din Piteşti a fost prelungit de cîteva ori pînă cum. Iniţial, intervalul prevăzut pentru execuţia lucrării era iulie 2011 - februarie 2014, dar a fost prelungit ulterior pînă la finele lui 2015, dar nici acum nu sînt finalizate lucrările. Valoarea totală a proiectului e de 65.325.656,93 lei (dintre care eligibilă - 40.098.024,03 lei, iar contribuţia CE prin Fondul European de Dezvoltare Regională - 85% - 34.083.320,43 lei. Contribuţia bugetului de stat  - 15% - 6.014.703,60 lei). Banii sînt asiguraţi din bugetul de stat şi din fonduri europene, pe baza unui proiect mai amplu al Ministerului Transporturilor, care vizează modernizarea mai multor gări din ţară.

Termen pentru obţinerea avizelor ISU

Întrebat despre situaţia gării din Piteşti, Dan Costescu a explicat: „Nu este finalizată. Am fost acum două săptămîni şi mai sînt multe de făcut acolo. Sînt o mulţime de lucruri care trebuie finalizate înăuntru, lăsate chiar de el (n.r. - constructor) neterminate, şi asta este problema. Nu o să luăm o gară care nu este terminată, pentru că el (n.r. - constructorul) declară că a terminat-o. Sînt o mulţime de lucrări, de amenajări interioare care au fost lăsate: plafoanele nu sînt montate, la subsol, eu personal, am constatat că nu sînt toate lucrurile la pardoseală finalizate. Nu vom lua, ca în trecut, nici un obiectiv care nu este finalizat la cheie, exact aşa cum i s-a cerut în proiect“. În ce priveşte racordarea la utilităţi, ministrul Costescu a explicat că „are şi racordările la utilităţi. Cea mai grea este obţinerea aprobării de la ISU“. Termenul pentru obţinerea aprobării ISU este undeva în luna iunie, „trebuie să ne spună dacă au aceste avize. În iunie vom avea şi acele lucruri de care v-am spus. Ei au promis luna mai, eu am zis sfîrşitul lui mai, începutul lunii iunie. O să fie una dintre cele mai frumoase gări ale ţării şi e păcat să o ţinem aşa! O vrem repede în funcţiune“.  

A.Dumitru  Foto: I.Tudor
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 3754

Comentarii (4)
Scris de Iaca cui in 01-05-2016 21:17 - Vizitator
 
 
Pai ei s-au ales cu ce era de ales. 
Au magarit banii cum a vrut muschiu' lor. 
Opinia e ca cei care vin la gara nu trebuie să se aleagă cu nimic. 
Pe lângă faptul că stachetii aia pe care urci la peron îți lasă impresia că ești în grajd, uitati-va si la ******* de vagoane care pleacă din gara. 
ISU ce-o să facă, o să le dea avizul cu lemnele alea la capătul peronului? 
Sau când vine ISU le demontează si apoi le pun la loc? 
Ca la cat consuma scările alea rulante n-au cum s-o lase deschisă. 
De ce nu se sesizează ISU despre stachetii aia care sunt un real pericol mai ales că atunci când plouă și sunt umezi, sau asta iarna alunecau ca dracu? 
Alooo, aude careva sau scriem aci ca să citim tot noi?
 
Scris de Florin in 29-04-2016 10:33 - Vizitator
 
 
Faliment, un pasaj plin de ... mizerii. 
Accesul peste linii va fi mai simplu decat sa urci 2 etaje + cobori 2 etaje pentru a urca in tren!  
La fluxul actual de trenuri un peron facea fata f bine si trebuia sa fie direct la sol, fara pasaj aerian.  
Deschideti macar parcarea auto sa ne alegem si noi cu ceva.
 
Scris de Iaca cui in 29-04-2016 09:04 - Vizitator
 
 
O s-o aveți în funcție când mi-oi vedea eu ceafa fără oglinda 
Când îți vedea cât e factură lunara la utilități o s-o închideți cât puteți de repede!
 
Scris de picioare si valize rupte in 29-04-2016 08:09 - Vizitator
 
 
Pacat de toti acesti calatori care de atatia ani buni isi rup picioarele si valizele la trecerea improvizata catre peron.Ati vrut sa faceti un megaproiect si nu sunteti capabili sa realizati minimul necesar pentru calatori.Sa va fie rusine,nu ati fost capabili sa alegeti un constructor corect ci tot pe pile si relatii.
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Catalog 2019
Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Marţi, 03.09.2019

--- 4.591 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info