Curierul Zilei - Omul de piatră...
PRIMA PAGINA
 

*** România, codaşă la construcţii!     *** Săptămîna Europeană a Sportului, în Argeş     *** Dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, la Mioveni      *** PASTILA de UMOR      *** „Argeşul, locul cel mai românesc din România“     *** Adrian Tase, la Congresul de la Sinaia!     *** La 16 ani, s-a întors de la majorat, în sicriu     *** Şoferul a făcut infarct      *** Copilul s-a spînzurat      *** Nu s-a asigurat şi a lovit trei maşini     *** Fost campion naţional la box, contrabandă cu ţigări     *** Filmaţi în timp ce furau bere dintr-un magazin     *** Raicu eliminat de la Mondiale     *** Cursuri gratuite, la Şcoala de Arbitraj a AJF Argeş     *** Un gol, din două faze de poartă     *** CS Mioveni - ASU Poli Timişoara 1-0 (1-0)     *** Au avut victoria la îndemînă     *** Memorialul Dorel Ştefănescu, la ediţia a treia     *** Învinşi de propriul portar!     *** „Rezultatul final este mincinos“     *** Popovici: „O victorie foarte importantă“     *** CSU Piteşti va juca în Divizia A!    

 
Omul de piatră... Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 25 iunie 2016

Omul de piatră...

 

 Într-un sat plin de enigme cum este Corbi de pe rîul Doamnei, nu putea să lipsească şi unul dintre cele mai mari mistere ale lumii.

 Dar, pînă a ajunge acolo, să vedem ce s-a mai întîmplat în această localitate.
 în timpuri de dinaintea ei. În geologie, în geografie, în istorie. Se pare că unele dintre fenomene au apărut încă mai înainte de apariţia omului pe acest pământ. Ar fi vorba, în primul rînd, de despicarea unui munte. Partea care-a rămas este atît de verticală şi de netedă încît pare tăiată de lama unui brici. Partea cealaltă s-a surpat, s-a risipit, a fost cărată de ape, erodată de vînt, s-a îmbrăcat în pămînt vegetal, a devenit un deal înierbat.
 Omul de piatră pe hotar...
 La Corbi, se află şi unul dintre cele mai vechi locaşuri de cult cunoscute în zona europeană, dacă nu cumva şi pe alte meleaguri. Cercetările savanţilor încă nu ne-au furnizat certitudinea dacă iniţial a fost vorba de o grotă naturală sau de una săpată de mîna omului. Oricum, sînt evidente aşchiile desprinse de o unealtă, pe vremea cînd se foloseau elemente de lucru din rocă dură, fie de o daltă din metal.
 Această peşteră, fie naturală, fie artificială, a devenit biserică a creştinilor la o dată necunoscută. Construcţie neadecvată. Singura cu două altare dintre cele cunoscute. Se pare că a fost folosită din perioada precreştină. De ce nu, chiar predacică!
 Anii trecuţi, se slujea aici numai din cînd în cînd, în rest un simplu ghid care păstra cheile şi conducea turiştii. Azi, s-a instalat o comunitate de călugări care au devenit şi proprietari, nu se ştie, legal sau ilegal. Oricum, au interzis chiar trecerea călătorilor chiar pe cărările tradiţionale. Ceea ce a făcut ca în loc să atragă simpatia locuitorilor, să fie simţiţi ca un element străin şi posesiv.
 De partea cealaltă a rîului au fost chiliile, ale comunităţii călugăreşti din Evul Mediu. Şi ele relicve istorice care au dispărut. Erau aici şi nişte statui şi statuete, de care îşi aduc aminte bătrînii locuitori, dar şi ele au fost distruse. Dar să ne întoarcem la muntele acesta cum nu mai este altul în ţară. În peretele lui, aflate la o înălţime inaccesibilă, sute de găuri de dimensiuni şi adîncimi nemăsurate. Cuiburile corbilor de piatră... Enigmă, încă nedescifrată de geologi şi de ornitologi. Se ştie că aceste păsări răpitoare trăiesc singuratice. Dacă se aflau cu adevărat aici, însemna că vieţuiau într-o mare colonie. Şi cum ar fi reuşit ei să sape cu ciocul sau ghearele, în piatră, aceste cuiburi. Nu cumva lucrul a fost săvîrşit de alte vieţuitoare înaintea lor, şi ei nu au făcut altceva decît să le populeze după ce acelea au dispărut?
 Şi, iată-l, omul de piatră. Pe o rînă, figurat în peretele vertical. Cum nu se putea ajunge acolo pe nici o cale, s-a crezut, la început, că este doar un joc al imaginaţiei, o iluzie dată de culorile stîncii, reflectate în lumina solară. Fotografii făcute cu aparate care pot apropia imaginea au dovedit că acolo chiar se află un trup uman. Cu cap, trup, mîini, picioare, lungit pe dreapta, cu o statură de şapte metri. Unii credeau, alţii mai aveau totuşi îndoieli. Până într-o zi, cînd capul s-a desprins şi s-a rostogolit în iarbă. L-am văzut şi eu. Cum l-au văzut mii de turişti. Localnicii nu vor fi fost curioşi? Autorităţile? Ţeasta omului de piatră, cam de trei - patru ori cît una normală. Orbite imense. Orificiul cavităţii bucale. N-am putut să-l ridic de jos. Cred că avea cu mult peste 100 de kilograme. Oasele frontale, sinusul, întreaga alcătuire pe tipar uman. Din ţesut osos mineralizat? Din piatră fosilă? Din ce altă substanţă? Şi de unde era? De unde vedea? A fost creat? A fost sculptat? Şi ce căuta în miez de munte? Să fi existat o comunitate de oameni uriaşi înaintea ultimului ciclu natural, timp despre care nu se mai ştie nimic? Un cataclism care i-a îngropat în aluviuni sau în cenuşă vulcanică? Problema rămîne deschisă... Şi nepăsarea de piatră...
 S-a mai desprins din perete şi un picior. Destul material pentru o cercetare antropologică sau pentru ştiinţele de graniţă. Le-ar sta bine acestor relicve într-o vitrină de muzeu. Dar aflu că de curînd ţeasta omului de piatră a fost sfărîmată în zeci de bucăţi călcate în picioare de turmele de oi. La rîndul nostru, am sesizat Muzeul Judeţean, dar care a fost, se vede treaba, bîntuit de alte interese. Însă primarul satului, preotul, profesorii şi învăţătorii, alţi intelectuali, cum de au putut rămîne atît de nepăsători?
 Cînd în alte ţări se dezgroapă, se adună cu grijă orice ciob de oală sau de ulcior, iată că la noi se lasă risipită o figură umană foarte misterioasă. Unde este mîndria noastră naţională? Unde e zestrea de cultură,  muzeistică, de tradiţii? De ce o abandonăm aproape inconştienţi? Sîntem foarte bogaţi în acest tezaur pe care nu ştim să-l valorificăm.
 Omul de piatră de la Corbi ar putea să devină un simbol prin care să fim identificaţi  în  vechime şi în fierbintea comunitate europeană şi globală...    

   Marin Ioniţă


Vizualizari: 3543

Comentarii (1)
Scris de fles in 25-06-2016 07:26 - Vizitator
 
 
jugurene 
problema este urmatoarea: o stii si tu: 
nu ESTE bani
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info