Curierul Zilei - AMINTIRI CU OMUL DINTRE DOUĂ LUMI
PRIMA PAGINA

*** Punctul de pensie creşte semnificativ     *** Angajaţii de la Finanţe ameninţă cu greva     *** PASTILA de UMOR      *** Program nou la Zona de picnic Făget      *** Stadiul lucrărilor de investiţii executate pe domeniul public      *** 1092 de focare, 360.800 porci ucişi!     *** Volumul construcţiilor în scădere!     *** Expoziţia «Seminţe cu suflet», la Piteşti     *** Alege să nu fumezi!     *** Pensionarii aşteptaţi la bilete de tratament!     *** Primarul s-a ales cu camionul confiscat      *** Tînăr de 28 de ani, găsit spînzurat!     *** În arest după ce a spart o casă     *** Deţinuţii îşi pot executa pedeapsa acasă!     *** A murit şoferiţa de TIR care ajuta cîinii abandonaţi      *** Consumator de droguri, condamnat     *** Scandaluri sfîrşite la spital     *** „Meci greu, dar mergem să câştigăm“     *** „N-am primit nici o solicitare fermă”      *** Derby pentru supremaţie!     *** Vor să bată campioana!     *** 9 ani de la dispariţia lui Constantin Cârstea    

 
AMINTIRI CU OMUL DINTRE DOUĂ LUMI Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 30 iulie 2016

AMINTIRI CU OMUL DINTRE DOUĂ LUMI

 

 Adrian Păunescu... Ne-am cunoscut în diferite momente ale activităţii noastre. Nu am fost prieteni. Dar nici nu ne-am duşmănit. Ba chiar am colaborat. Apela de multe ori la mine pentru revista Flacăra.

Au trecut anii peste noi. El s-a dus. Dar am rămas cu aceeaşi părere. Dacă cineva - el nu ar fi putut să o facă - i-ar strînge poemele rezistente într-un volum, am realiza o carte excepţională. Restul, în mii de pagini, nu e decît balast. După cum atitudinea lui prea plecată şi prea elogioasă faţă de perechea dictatorilor şi orgoliul său nemăsurat îl trag în jos ca o piatră de moară legată de picioare.
Prima amintire din vorbe. Auzite şi ascultate. S-ar fi născut în Basarabia înainte de ocupaţie. Unde părinţii săi mîncau leafă de la stat. De aici confuzia că ar fi fost cetăţean sovietic. Dar satul copilăriei i-a fost Bîrca, în Oltenia, unde era crescut la bunici.
Un scriitor povesteşte că,  fiind invitat la liceul cu predare în limba rusă Zoia Kosmodemianskaya, din Bucureşti, înfiinţat anume pentru fiii de diplomaţi şi consilieri diplomaţi şi pentru odraslele demnitarilor zeloşi ai României, l-a găsit pe băiat atît de bucălat, de obez şi cu părul atît de lung, încît nu a putut să-l deosebească dintre fete.
Al doilea episod, de lungă durată, a fost vertiginoasa lui ascensiune. Nu provenea din clasa muncitoare, nu avea proptele la partid, dar destule bube în cap. Şi-a luat viaţa în piept pe cont propriu şi a reuşit. În mod paradoxal, toţi confraţii, mai mari sau mai mici, îl admirau şi îl contestau în egală măsură.
Şi o amintire din şantier: cum lucram în redacţia ziarului local, am primit dispoziţie să călăuzesc un grup de scriitori veniţi în documentare, cum era obiceiul pe atunci. Protocolul a început cu gustarea de dimineaţă, la restaurantul din localitate. În aşteptarea aperitivelor, a fost pus pe masă un platou cu cîrnaţi olteneşti. Pînă să sosească brînza, ceapa şi măslinele, Adrian a golit castronul. Mesteca şi vorbea. Cu un discurs fluviu, a umplut tot localul. Îi plăcea să fie remarcat oriunde s-ar fi aflat. Un adevărat spectacol mi-a dat chiar în liftul care ne cobora în subteran. Tînărul aproape imberb domina peste tot. A venit vremea Cenaclului Flacăra. Nici un poet din toată istoria literaturii române nu avusese un succes atît de mare. Ascultători pe stadioane cu miile. Aplauze. Ovaţii…
Într-o noapte, la Piteşti, după manifestarea de pe stadion, admiratorii s-au strîns în faţa hotelului în care era cazat şi i-au strigat numele, pînă cînd el a ieşit la fereastra apartamentului de la etajul şase, de unde i-a fascinat.
Păunescu avea atîta influenţă în rîndurile tineretului, încît ar fi putut să înceapă oricînd o revoluţie. Dictatorul, cu tot aparatul său agitatoric şi propagandistic, se simţea concurat. Nu din întîmplare, „geniul Carpaţilor, cel mai iubit fiu al poporului“, cum îl numea şi îl cînta poetul în toate spectacolele, a desfiinţat Cenaclul. În revista Flacăra, pe care o smulsese din alte mîini, aceeaşi practică de proslăvire a Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu. Dar la umbra acestor ziceri, reuşea să publice reportaje combative, cu intenţia de a combate abuzurile, incompetenţa şi alte fapte dăunătoare pentru ţară. Nici o altă publicaţie nu îndrăznea să meargă atît de departe cu dezvăluirile. Iar redactorul - şef cuteza să şi scoată din anonimat sau din persecuţie şi să pună în circulaţie oameni de certă valoare.
Cînd avea nevoie de reportajele mele, îmi trimitea maşina cu şofer, cu fotograf şi delegaţie… A făcut vîlvă un material despre un deal care pornise la vale şi în locul lui am găsit, la trei - patru metri adîncime, un gard împletit din nuiele…
Cînd m-am pornit să scriu despre abuzurile directorului de teatru din Piteşti, Constantin Dinischiotu, care era şi preşedinte al Consiliului Culturii, Păunescu mi-a pus la dispoziţie, în Flacăra, pagini nelimitate, lucru pe care mi-l refuzase redacţia ziarului „România Liberă“ în care lucram. Actori promovaţi sau excluşi abuziv, actriţe obligate să plătească tribut pentru încadrări şi pentru roluri… Printre altele, am relatat şi despre un film documentar comandat la Centrul de Producţie Cinematografică. Preşedintele care-i semna contractul şi toate actele şi care era şi ordonatorul de credite a tras mai mult de jumătate din bani în folosul său. În mod legal la prima vedere. Plătit la rîndul său de producători în calitate de scenarist, regizor, comentatorul filmului. Şi pe o întreagă listă de servicii forfetare. Imediat după apariţia revistei, Constantin Dinischiotu, indignat şi afectat, s-a repezit la CC al Partidului, să mă reclame că sînt un element duşmănos, care se împotriveşte iniţiativei Partidului şi indicaţiilor preţioase ale Secretarului General. Bătea monedă pe faptul că în film erau înfăţişate şi vizitele de lucru ale lui Ceauşescu în judeţ, pe care eu le compromiteam. Noroc mare cu Adrian Păunescu, redactorul - şef al revistei, care a reuşit să blocheze demersurile celui lezat la secretarul Comitetului Central, Cornel Burtică.
Şi a trecut vremea peste noi. Eram impresionat pînă în străfunduri cînd auzeam cum declama cu vocea puternică şi patetică: „Cine mai are părinţi pe pământ, nu în gînd…“. Sau poemul „Oameni singuri“ sau altul, de exemplu „Atlantida“ cu versurile memorabile „Sînt un atlant murind cu Atlantida,/Deşi puteam zbura, dacă voiam“. Mă zgîriau pe timpane versurile de nenumărate elogii, care au şi început să fie date uitării.
Dar vor rămîne în memoria generaţiilor poeme ca: „Rugă pentru părinţi“, „ Bieţi lampagii“, „Copaci fără pădure“, „Totuşi iubirea“, „Pămîntul deocamdată“.

Marin Ioniţă


Vizualizari: 2677

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info